Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Iniţiativa Celor Trei Mări

România rămâne un susţinător activ şi angajat al relaţiei transatlantice - a dat asigurări preşedintele Klaus Iohannis, la summitul Iniţiativei celor Trei Mări, de la Varşovia.

Iniţiativa Celor Trei Mări
Iniţiativa Celor Trei Mări

, 07.07.2017, 12:32

Preşedintele american, Donald Trump, a fost nu doar invitatul special, ci şi vedeta incontestabilă a summitului aşa-numitei Iniţiative a celor Trei Mări (Baltică – Adriatică – Neagră), de joi, la Varşovia. Nu doar pentru că liderul de la Casa Albă nu apare în fiecare zi printre omologii săi din statele membre ale Iniţiativei – Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Slovenia şi Ungaria. Ci şi fiindcă declaraţiile lui Trump au fost exact ceea ce voiau să audă central şi est-europenii.



Infirmând temerile, copios alimentate de adversarii săi, privind o dezonorantă idilă între America şi Rusia lui Vladimir Putin, Trump a păstrat tonul predecesorilor săi şi a reiterat angajamentul Statelor Unite faţă de NATO. De asemenea, el a cerut Moscovei să-şi înceteze acţiunile destabilizatoare din Ucraina şi din alte regiuni ale lumii. Într-un discurs în aer liber, Trump a mulţumit miilor de polonezi veniţi să-l ovaţioneze pentru rezistenţa opusă de poporul lor oricăror forme de opresiune, de la nazism la comunism. La 100 de ani după intrarea forţelor americane în Primul Război Mondial, legătura transatlantică, dintre Statele Unite şi Europa, este la fel de puternică cum a fost întotdeauna şi, poate, chiar mai puternică” – a conchis Donald Trump.



În numele României, preşedintele Klaus Iohannis a apreciat drept foarte bun discursul omologului său şi a salutat evocarea de către acesta a Articolului 5 din Carta NATO, care garantează sprijinul tuturor ţarilor membre pentru un aliat ameninţat. Bucureştiul, a adăugat el, va continua să fie un susţinător activ al legăturii transatlantice, care este vitală, fiindcă reprezintă coloana vertebrală a civilizaţiei occidentale. Iniţiativa Celor Trei Mări urmăreşte să ofere susţinere politică pentru cooperarea şi interconectarea membrilor săi în domenii precum energie, transporturi, telecomunicaţii sau protecţia mediului.



Toate aceste dosare s-au aflat şi pe agenda discuţiilor de la Varşovia, iar preşedintele Iohannis a salutat oferta Statelor Unite de gaz natural lichefiat, ca alternativă la dependenţa de gazul rusesc: Discuţia este mai veche în Uniunea Europeană. Că depinde Uniunea Europeană, nu România neapărat, ci o mare parte din Uniunea Europeană depinde foarte mult de gazul rusesc. Or, dacă această dependenţă ar scădea printr-o altă ofertă, dacă e bună, atunci sigur toată lumea are de câştigat. Cu cât mai multe oferte, cu atât mai avantajat este consumatorul.”



Ca o recunoaştere a locului şi rolului pe care-l joacă România în securitatea şi cooperarea regională, toţi participanţii la reuniune au fost de acord ca, anul viitor, summitul Iniţiativei celor Trei Mări să aibă loc la Bucureşti.

Slujbă ortodoxă de Vinerea Mare / Foto: Agerpres
În actualitate joi, 17 aprilie 2025

Creștinii înaintea sărbătorilor pascale

Creştinii ortodocşi se pregatesc să celebreaze Sfintele Paşti – sărbătoarea luminii şi a bucuriei, considerată cea mai mare a...

Creștinii înaintea sărbătorilor pascale
Opt membri ai Congresului Satelor Unite, deopotrivă democraţi şi republicani, s-au întânit, marţi, la Bucureşti cu preşedintele interimar Ilie Bolojan (foto: presidency.ro)
În actualitate miercuri, 16 aprilie 2025

Parteneriat strategic reafirmat

Cu o nouă administraţie, condusă de republicanul Donald Trump, care excelează în mişcări neprevăzute, Statele Unite au în Congres o...

Parteneriat strategic reafirmat
Mark Rutte şi Volodimir Zelenski (sursa foto: Facebook / NATO)
În actualitate miercuri, 16 aprilie 2025

NATO continuă să sprijine Ucraina

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a efectuat, marţi, o vizită surpriză la Odesa, oraş portuar din sudul Ucrainei cu o importantă...

NATO continuă să sprijine Ucraina
Foto: senat.ro
În actualitate marți, 15 aprilie 2025

Senatul înăspreşte legislaţia împotriva şoferilor drogaţi

Senatul României a adoptat, luni, cu 85 de voturi pentru, 3 împotrivă şi 30 de abţineri propunerea legislativă de modificare a Codului Penal...

Senatul înăspreşte legislaţia împotriva şoferilor drogaţi
În actualitate marți, 15 aprilie 2025

Va continua protejarea consumatorilor vulnerabili

Ministerul Energiei, împreună cu cel al Muncii vor stabili, pentru perioada de după 1 iulie, un mecanism de sprijin pentru consumatorii...

Va continua protejarea consumatorilor vulnerabili
În actualitate luni, 14 aprilie 2025

Reacţii la atacul de la Sumî

Până la tot mai improbabila încheiere a unui armistiţiu, armata rusă de invazie îşi continuă ofensiva ucigaşă în Ucraina. Duminică,...

Reacţii la atacul de la Sumî
În actualitate luni, 14 aprilie 2025

România la Expoziţia Universală Osaka 2025

România, alături de 159 de ţări şi regiuni, participă, timp de şase luni, la Expoziţia universală de la Osaka. Tema manifestării, deschisă...

România la Expoziţia Universală Osaka 2025
În actualitate vineri, 11 aprilie 2025

Prea mulţi urşi în România?

România are cel mai mare număr de urşi din Europa, circa 12 mii de exemplare, în timp ce numărul optim de exemplare este de 4.000. Este...

Prea mulţi urşi în România?

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company