Comisie parlamentară de anchetă pentru prezidenţialele din 2009
Înfiinţată în urmă cu o săptămână, comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009, în urma cărora Traian Băsescu a rămas încă 5 ani în fotoliul prezidenţial, îşi începe treaba luni.
Ştefan Stoica, 18.05.2017, 13:00
Comisia parlamentară de anchetă privind turul doi al
prezidenţialor din 2009 va deschide, luni, seria audierilor cu jurnalistul şi
consultantul politic Dan Andronic, nimeni altul decât cel care a aruncat pe
piaţa publică bomba care a determinat Parchetul şi Parlamentul să pornească
investigaţii.
Andronic a afirmat
că persoane din fruntea unor instituţii importante ale statului, precum şefa
DNA, Codruţa Kovesi, la acea vreme procuror general, fostul şef al SRI, George
Cristian Maior, şi fostul său prim-adjunct, Florian Coldea, s-ar fi reunit în
casa unui lider politic în seara turului doi, câştigat, surprinzător, de
Băsescu la o diferenţă infimă în faţa marelui perdant Mircea Geoană, pe atunci
şef al PSD. Chiar dacă nu tranşant, Andronic a dat de înţeles că respectivul
conclav ar fi coordonat o amplă operaţiune de influenţare a votului în
beneficiul lui Băsescu.
După audierea sa, vor urma responsabilii Autorităţii
Electorale Permanente de la acea vreme, Mircea Geoană şi coordonatorii
campaniei sale, cei care s-au aflat în 2009 la şefia Ministerului de Interne şi
a Serviciului de Telecomunicaţii Speciale.
Se vor perinda pe la comisie toţi
cei care au fost implicaţi în evenimentele din 2009, a precizat preşedintele
ei, senatorul PSD Mihai Fifor: Colegii au considerat că este
firesc să plecăm cu audierea celor care au sesizat neregulile în desfăşurarea
scrutinului prezidenţial şi tocmai de aceea plecăm în felul acesta. Nu ne-am
dorit în niciun fel de moment să pară că este o activitate politică, pentru că
nu despre asta discutăm. Încercăm să fim obiectivi. Va fi invitat şi domnul
Traian Băsescu, fără niciun fel de dubiu; vor fi invitaţi şi cei pe care i-am
văzut o ţară întreagă la televizor cu un tabel foarte mare cu informaţii, adică
încercăm să fim obiectivi şi activitatea comisiei să fie una corectă şi lipsită
de orice intenţie de răzbunare.
Noul regulament legislativ impune tuturor celor chemaţi la audieri să
se prezinte, indiferent de poziţia pe care o ocupă în stat. Cei care au
exprimat rezerve cu privirea la utilitatea investigaţiei parlamentare,
considerată redundantă în condiţiile în care însuşi Parchetul a deschis un
dosar pe această temă, spun că scopul ei nedeclarat ar fi audierea Laurei
Codruţa Koveşi, şefa DNA, foarte impopulară în rândul social-democraţilor.
Asupra rundei decisive a prezidenţalelor din 2009 au planat suspiciuni
serioase, alimentate de diferenţa cvasineconcludentă de voturi dintre cei doi
preopinenţi, doar câteva zeci de mii, numărul mare de secţii speciale în care
s-a votat masiv şi relatările privind modul suspect în care ar fi decurs votul
în unele secţii din străinătate. În legătură cu acest caz, procurorii au început
urmărirea penală in rem, adică pentru fapte şi nu împotriva unor persoane
anume, pentru infracţiunile de abuz în serviciu şi falsificarea documentelor şi
a evidenţelor electorale.