Modificarea Constituţiei şi familia
Plenul Camerei Deputaţilor de la Bucureşti a adoptat iniţiativa cetăţenească pentru revizuirea Constituţiei cu privire la redefinirea familiei. Demersul solicită înlocuirea, din Constituţia României, a termenului soţi cu sintagma bărbat şi femeie.
Leyla Cheamil, 10.05.2017, 12:20
Familia se întemeiază pe căsătoria liber
consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi
îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.
Aceasta este prevederea inclusă în iniţiativa cetăţenească pentru revizuirea
Constituţiei cu privire la redefinirea familiei, adoptată, marţi, de plenul
Camerei Deputaţilor de la Bucureşti cu o majoritate covârşitoare. Astfel,
propunerea a primit 232 de voturi pentru, 22 împotrivă şi 13 abţineri
întrunind, astfel, cele 2 treimi necesare adoptării. Iniţiativa, pentru care au
semnat, anul trecut, trei milioane de persoane, a fost depusă, în Parlament, de
Coalitia pentru Familie. Demersul
solicită înlocuirea în art. 48 din Constitutia României a termenului
soţi cu sintagma bărbat şi femeie.
Organizarea unui vot
popular pe aceasta temă ar crea dezbinare în societate, sunt de părere parlamentarii
Uniunea Salvaţi România, care se opun acestui referendum. În acelaşi timp, ei
au explicat că respectă dreptul la iniţiativă al cetăţenilor. Dan Barna,
deputat USR: Este oare familia
tradiţională o valoare importantă a societăţii noastre? Fără îndoială că da.
Este oare toleranţa şi respectul minorităţilor o valoare importantă pentru
societatea noastră? Fără îndoială că da. Să fim oneşti şi să ne privim în ochi!
Acest referendum forţează cetăţenii României să pună cele două valori într-o
ordine sau alta? Acest referendum adânceşte o fractură în cadrul actualei
noastre societăţi.
Pe de altă parte, senatorul ALDE Varujan Vosganian consideră că
iniţiativa nu este îndreptată împotriva cuiva şi nu reprezintă un gest de
intoleranţă: Nu m-am gândit niciodată
că ideea maternităţii împletite cu ideea paternităţii poate să fie intolerantă!
În fapt, pe asta este construită condiţia umană! În fond, pe asta este
construită tradiţia poporului nostru! Subliniind că într-o familie un copil
trebuie să-i spună unui părinte mamă şi unui părinte tată nu este îndreptat
împotriva nimănui, oricine este liber, potrivit Constituţiei, să trăiască
potrivit dorinţelor, aptitudinilor şi afinităţilor sale!
La rândul său, PNL a anunţat că va depune amendamente la Senat pentru acest proiect, în
timp ce premierul social-democrat Sorin Grindeanu a precizat că este foarte
important să existe o dezbatere pe subiectul iniţiativei cetăţeneşti privind
redefinirea familiei.
Poporul român va decide prin vot ce se va întâmpla, a
conchis premierul.Dacă propunerea va fi
aprobată şi de Senat, românii vor fi chemaţi să-şi exprime votul în cadrul unui
referendum organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului.