Vize pentru SUA?
Pentru că cinci state comunitare, între care şi România, nu sunt scutite de vizele pentru SUA, UE ar putea introduce o măsură similară pentru cetăţenii americani.
Florentin Căpitănescu, 03.03.2017, 12:47
Ca o dovadă în plus că, după ce republicanul Donald Trump s-a instalat la Casa Albă, relaţiile UE cu SUA au devenit complicate, Parlamentul European (PE) a adoptat o rezoluţie prin care cere Comisiei Europene să reintroducă obligativitatea vizelor pentru cetătenii americani care călătoresc în spaţiul comunitar. Motivul, unul mai vechi, dar trecut cu vederea în timpul fostei administraţii americane, cea a democratului Barack Obama, este că SUA încă menţin vize pentru cinci state membre – România, Bulgaria, Croaţia, Polonia si Cipru. Rezoluţia, pregătită de Comisia pentru Libertăti Civile a PE, prevede că Executivul comunitar de la Bruxelles are termen două luni să aplice măsurile care se impun.
Potrivit legislaţiei UE, în cazul în care aşa-numitul principiu al reciprocităţii nu este respectat, Comisia Europeană trebuie să adopte un „act delegat” prin care să suspende pentru 12 luni regimul fără vize oferit cetăţenilor statului în cauză.
Pe de altă parte, eliminarea vizelor pentru toţi cetăţenii Uniunii a fost o temă majoră în discuţiile pe care comisarul european pentru Migratie, Afaceri Interne si Cetăţenie, Dimitris Avramopoulos, le-a avut, recent, la Washington. El a amintit că, potrivit unei analize a Executivului comunitar, introducerea vizelor pentru cetăţenii americani ar avea efecte nefaste asupra economiei europene, în principal în turism şi comerţ. Totuşi, comisarul a declarat că dosarul poate fi rezolvat în cheie diplomatică, aşa cum s-a întâmplat, într-o situaţie oarecum similară, cu Canada. Intrarea în vigoare a Acordul economic şi comercial cuprinzător între UE şi Canada (CETA) a fost precedat, între altele, de îndelungi discutii privind eliminarea vizelor pentru cetăţenii români şi bulgari, singurii din blocul comunitar care au nevoie de vize pentru a călători în ţara nord-americană. Măsura vizei obligatorii pentru români şi bulgari va fi eliminată de autorităţile canadiene pe 1 decembrie, anul acesta.
Pe măsură ce CETA va intra în vigoare, se estimează că volumul relaţiilor comerciale dintre Canada si Uniunea Europeană va creşte simţitor: exporturile din Uniune către Canada vor creşte, anual, până la 17 miliarde de euro, iar creşterea produsului intern brut la nivelul Uniunii va fi, în fiecare an, de peste 11 miliarde. Că o întelegere de asemenea anvergură a fost, realmente, condiţionată de problema vizelor, pe de-o parte, dă măsura importanţei pe care Uniunea, în ansamblu, o acordă acestui capitol. Pe de alta, este un precedent demn de luat în seamă în perspectiva negocierii uriaşului acord comercial între UE si SUA – Parteneriatul transatlantic de comerţ şi investiţii.