Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Demisia ministrului Justiţiei

Florin Iordache, promotorul controversatei ordonanţe care schimba legislaţia penală, a demisionat de la conducerea ministerului Justiţiei. Pentru protestatarii din stradă şi opoziţia parlamentară, gestul e insuficient.

Demisia ministrului Justiţiei
Demisia ministrului Justiţiei

, 10.02.2017, 13:04

Din 31 ianuarie, ziua adoptării intempestive, seara târziu, a celebrei ordonanţe 13 care aducea modificări discutabile Codului penal şi de procedură, iniţiatorul acestora, ministrul de justiţie la acea vreme, Florin Iordache, a devenit ţinta favorită a criticilor şi ironiilor muşcătoare din partea manifestanţilor antiguvernamentali. Alături, cum altfel, de şeful său de partid, liderul PSD Liviu Dragnea, considerat beneficiar principal al dezincriminării parţiale operate de mult hulita ordonanţă. Aceasta a căzut, duminica trecută, ziua în care în Bucureşti şi în restul ţării au ieşit pe străzi jumătate de milion de oameni, uniţi în denunţul lor la adresa conţinutului dubios al ordonanţei şi al manierei apreciate de protestatari ca hoţească în care a fost adoptată.



Florin Iordache a mai rezistat patru zile propriei opere, confirmând ceea ce anticipa preşedintele Klaus Iohannis, anume că va fi o demisie sau o demitere chinuită. Aceasta a venit abia joi, iar Florin Iordache nu are a-şi reproşa nimic: “Toate iniţiativele asumate sunt legale şi constituţionale. Proiectele propuse sau aflate în dezbatere publică organizate de Ministerul Justiţiei sunt, acum, în dezbatere parlamentară; cu toate acestea, pentru opinia publică nu a fost suficient, drept pentru care am hotărât să îmi înaintez demisia din funcţia de ministru al justiţiei”.



Florin Iordache are dreptate doar parţial. Iniţiativele sale sunt legale. Este ce a decis Curtea Constituţională, atunci când a respins sesizările formulate de CSM şi de preşedintele ţării cu privire la posibile conflicte instituţionale create în procesul de adoptare a ordonanţei. Curtea nu a stabilit, însă, deocamdată, dacă ele sunt şi în acord cu legea fundamentală. O sesizare pe fond depusă de Avocatul Poporului a fost respinsă, dar pentru simplul fapt că ordonanţa nu mai există, fiind abrogată. Conţinutul ei nu a fost analizat, deşi unii comentatori susţin că acest lucru s-ar fi impus.



Reacţiile clasei politice la demisia lui Florin Iordache sunt împărţite. Pentru principalele partide ale opoziţiei parlamentare, PNL şi USR, gestul nu oferă nicio garanţie faţă de alte probabile abuzuri ale guvernului sau ale majorităţii PSD-ALDE. În acord cu strada, cele două formaţiuni consideră insuficientă sacrificarea celui pe care-l numesc executant al lui Dragnea şi cred că s-ar impune demisii şi din partea acestuia şi a premierului Sorin Grindeanu, ca o dovadă a asumării solidare a greşelii.



În schimb, liderul senatorilor PSD, Şerban Nicolae, spune că nu este de acord cu demisia lui Florin Iordache de la Ministerul Justiţiei. Totuşi, în PSD au existat voci care au deplâns prejudiciul de imagine adus de ordonanţa lui Iordache, într-un moment în care partidul nici nu apucase să savureze victoria categorică la alegerile din 11 decembrie.

Guvernul Ciolacu la depunerea jurământului / Foto: presidency.ro
În actualitate marți, 24 decembrie 2024

România are un nou guvern

Noul Executiv al României, condus de social-democratul Marcel Ciolacu, a depus, luni seară, jurământul în fața președintelui Klaus Iohannis. A...

România are un nou guvern
(foto: Constantin Duma/Radio Timișoara)
În actualitate luni, 23 decembrie 2024

35 de ani de la Revoluţie

Au trecut 35 de ani de când Timişoara a devenit primul oraş liber de comunism din România, moment care a declanşat valul de proteste ce a...

35 de ani de la Revoluţie
Foto: PIX1861 / pixabay.com
În actualitate vineri, 20 decembrie 2024

Efectele economice ale instabilităţii politice

Impasul din ultimele zile, din România, legat de constituirea unei majorități parlamentare care să propună un premier și, deci, imposibilitatea...

Efectele economice ale instabilităţii politice
Reuniunea Consiliului European (sursa foto: presidency.ro)
În actualitate vineri, 20 decembrie 2024

Concluziile Summitului european de iarnă

Şefii de state şi de guverne din Uniunea Europeană s-au reunit la Bruxelles pentru a discuta despre războiul din Ucraina, migraţie, situaţia...

Concluziile Summitului european de iarnă
În actualitate joi, 19 decembrie 2024

UE şi expunerea la dezinformare

Prezent la Bruxelles, la Summitul UE – Balcanii de Vest şi la Consiliul European, șeful statului român, Klaus Iohannis, a afirmat că...

UE şi expunerea la dezinformare
În actualitate joi, 19 decembrie 2024

Fitch, rating în scădere

Agenţia Fitch a revizuit la „negativă” perspectiva ratingului României pentru creditele pe termen lung în valută. Calificativul este...

Fitch, rating în scădere
În actualitate miercuri, 18 decembrie 2024

Un nou Cod Silvic

Noul Cod Silvic, jalon al Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, a fost adoptat de Camera Deputaţilor de la Bucureşti, în calitate de...

Un nou Cod Silvic
În actualitate miercuri, 18 decembrie 2024

TikTok, în atenţia Uniunii Europene

Comisia Europeană (CE) a iniţiat proceduri oficiale împotriva platformei TikTok pentru presupusa încălcare a Legii privind serviciile digitale...

TikTok, în atenţia Uniunii Europene

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company