Alegeri parlamentare 2016: Secțiile de votare s-au deschis UPDATE
Alegeri parlamentare 2016: Secțiile de votare s-au deschis; peste 18 milioane de cetățeni români sunt așteptați pentru a-și desemna parlamentarii.
Eugen Cojocariu, 11.12.2016, 07:37
Alegeri parlamentare 2016: Secțiile de votare s-au deschis
UPDATE:
Prezenţa la vot poate fi urmărită în timp real pe site-ul Biroului Electoral Central şi pe platforma online Hartă Prezență Vot – Alegeri Parlamentare 2016 lansată de GovITHub.
Alegeri parlamentare 2016: Secțiile de votare s-au deschis; peste 18 milioane de cetățeni români cu dretpde vot sunt așteptați la urne pentru a-și desemna reprezentanții în Parlament pentru legislatura 2016-2020.
Votarea a început la ora 7,00, ora României, și are loc până la ora 21,00. Persoanelor care la ora 21,00 se află în sala unde se votează li se permite să își exercite dreptul de vot.
Unde se poate vota?
Alegătorii pot să voteze numai la secția de votare la care este arondată strada sau localitatea unde își au domiciliul ori reședința. În cazul în care alegătorii se află în altă unitate administrativ-teritorială din cadrul aceleiași circumscripții electorale, aceștia pot vota la orice secție de votare din cadrul circumscripției electorale unde își au domiciliul sau reședința.
Pentru alegerile parlamentare sunt câte două buletine de vot, unul pentru Camera Deputaților și unul pentru Senat.
S-au constituit 43 de circumscripții electorale, la nivelul celor 41 de județe, o circumscripție în municipiul București și o circumscripţie electorală pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în afara țării.
Votul peste hotare
Românii de peste hotare sunt așteptați la urne în cele 417 secții de votare organizate în străinătate. În premieră, cetățenii aflați în afara țării au putut vota prin corespondență. 4.561 de români din străinătate au votat prin corespondență, dintr-un total de 8.889 de cetățeni români înscriși în Registrul Electronic.
Procesul electoral a debutat în străinătate sâmbătă, la ora 20,00 (ora României), pentru românii aflați în Noua Zeelandă și Australia, urmând a se încheia luni, la ora 6,00 (ora României), pentru cei aflați pe Coasta de Vest a Americii de Nord.
Câţi votanţi, câi candidaţi?
Conform datelor furnizate sâmbătă de Autoritatea Electorală Permanentă, numărul total al alegătorilor români înscriși în Registrul electoral, inclusiv cetățenii care împlinesc18 ani până la 11 decembrie, este de 18.881.604.
În cursa electorală pentru scrutinul din 11 decembrie s-au înscris 6.477 de candidați (dintre care 79 de persoane candidează pentru a-i reprezenta pe românii din străinătate). În circumscripțiile electorale din țară vor fi aleși 308 deputați și 134 de senatori. Minorităţilor naţionale altele decât cea maghiară le este rezervat câte un loc de deputat. În circumscripția electorală 43 pentru cetățenii români cu domiciliul în afara țării vor fi aleși 2 senatori și 4 deputați. Senatorii și deputații se aleg prin scrutin de listă, potrivit principiului reprezentării proporționale.
Numărarea voturilor
Procesul de numărare a voturilor va fi, în premieră, înregistrat video și va fi folosit în continuare sistemul informatic de monitorizare a prezenței la urne și de evitare a votului multiplu, care a fost implementat la scrutinul local din iunie 2016.