Speculaţii privind arsenalul nuclear de la Incirlik
România dezminte informaţia că ar urma să găzduiască arsenalul nuclear pe care americanii ar putea să-l mute din Turcia.
Bogdan Matei, 19.08.2016, 13:10
Bucureştiul
oficial a dezminţit, prompt, categoric şi pe mai multe voci, speculaţiile
potrivit cărora Statele Unite ar fi început să mute în România armele nucleare
staţionate acum în Turcia. Ministerul
Afacerilor Externe respinge ferm aceste informaţii – astfel a sunat
comunicatul diplomaţiei române, remis la cererea presei.
La rândul său, ministrul Apărării în guvernul
tehnocrat de la Bucureşti, Mihnea Motoc, a precizat că: Nu
au existat niciun fel de discuţii, nici la nivel politic, nici la nivel
specializat, în acest sens; nu există nici un fel de gândire de planuri în
această direcţie. Deci, categoric, nu putem
reacţiona la această informaţie decât că este o speculaţie.
Titular al portofoliului Apărării în Guvernul care, în 2004, obţinea admiterea
în NATO, actualul eurodeputat social-democrat Ioan Mircea Paşcu a explicat că
mutarea focoaselor nucleare din Turcia în România nu e fezabilă nici politic,
nici tehnic.
Ioan Mircea Paşcu, pentru Radio România: Atunci
când România şi celelalte ţări noi membre ale NATO au fost primite în Alianţă a
existat un angajament cât se poate de clar că pe teritoriul acestor state nu
vor fi staţionate arme nucleare şi nu se vor crea baze permanente. Şi iată că
acest angajament este respectat, întrucât trupele care au venit aici după
evenimentele din Crimeea ca să consolideze acest flanc al Alianţei sunt trimise
aici prin rotaţie. A doua chestiune este că armamentul nuclear aflat în Turcia
este sub forma unor bombe de aviaţie, care nu pot fi transportate la ţintă
decât cu avioane. România nu dispune în momentul de faţă în nici un punct pe
teritoriul ei de instalaţii amenajate pentru păstrarea de armament nuclear.
Precizările responsabililor români deveniseră necesare după ce site-ul de ştiri
Euractiv afirmase că, pe fondul
deteriorării relaţiilor dintre Washington şi Ankara, 20 de focoase nucleare ar
urma să fie aduse de la celebra bază militară Incirlik, din Turcia, la aceea,
recent inaugurată, de la Deveselu. Aliaţii din NATO, între care
şi Turcia, au stabilit să găzduiască arme nucleare americane în baza unui acord
încheiat în 1960, menit să descurajeze agresivitatea fostei Uniuni Sovietice.
Într-un raport de acum doi ani, Alianţa Nord-Atlantică menţionase că armele
nucleare sunt depozitate în condiţii de siguranţă, fără să precizeze unde
anume.
Dacă, tehnic, chestiunea pare elucidată, analiştii, deopotrivă români şi
străini, nu-şi refuză plăcerea speculaţiilor politice şi geopolitice. Ei
notează că uriaşul val de represiune care a urmat tentativei avortate de puci
din iulie fac din autoritarul preşedinte turc, Recep Tayip Erdpogan, un aliat
tot mai nesigur şi mai stânjenitor pentru Statele Unite. Şi consideră legitime
temerile americanilor faţă de siguranţa armelor nucleare de pe teritoriul
Turciei, în condiţiile în care situaţia din această ţară devine tot mai
instabilă.