Românii şi vizele pentru Canada
România şi Bulgaria condiţionează ratificarea acordului comercial UE-Canada de liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii lor.
Roxana Vasile, 08.07.2016, 13:00
România şi
Bulgaria sunt singurele state membre ale Uniunii Europene ai căror cetăţeni au
nevoie de vize pentru a călători în Canada.
Numărul ţărilor cărora SUA le
solicită, la rândul lor, îndeplinirea unei astfel de formalităţi – în treacăt
fie spus, relativ complicată – este şi mai mare: cinci. Între ele figurează, din nou,
şi România. Dacă americanii spun că, cel puţin înainte de alegerile
prezidenţiale, orice discuţie privind o eventuală liberalizare a regimului de
vize pentru români este practic imposibilă,
în schimb cu canadienii negocierile sunt în curs. Tonul este destul de aspru! A
fost ‘ridicat’ de
premierul Dacian Cioloş care, pe de o parte, în termeni extrem de diplomatici,
a dat asigurări că există progrese în acest dosar. Pe de alta, a precizat că,
în lipsa unei decizii la nivel politic la Ottawa, România, ca membră a Uniunii
Europene, ar putea, asemenea Bulgariei, să nu ratifice acordul comercial
Uniunea Europeană-Canada
a cărui semnare, prevăzută în octombrie, depinde de ratificarea prealabilă a
Parlamentelor naţionale.
După o vizită, în luna iunie, în Canada, Dacian Cioloş
a punctat: ‘Discuţia pe care am avut-o cu primul ministru Trudeau a fost una, eu
consider, foarte bună. Dacă înainte de a pleca acolo, dânsul considera că
Acordul de Liber Schimb (CETA) cu Canada nu are nicio legătură cu vizele, după
această discuţie, a înţeles că trebuie să abordeze acest subiect la nivel
politic şi că trebuie să pregătească o decizie. Am convingerea că vom vedea
clarificări legate de poziţia Canadei cât mai repede, pentru că, altfel, sigur,
şi noi avem anumite pârghii, ca stat membru al Uniunii Europene, pe care în mod
clar le vom folosi. Eu nu pot să concep ca România să semneze un tratat cu
Canada, fără ca cetăţenii români să poată beneficia pe picior de egalitate cu
ceilalţi cetăţeni europeni de acest acord.’
La începutul săptămânii
viitoare, şeful Cancelariei primului ministru, Dragoş Tudorache, va avea
discuţii, la Bruxelles, pe tema vizelor: ‘E o a doua întâlnire oficială la Bruxelles,
luni, pe 11, în care suntem invitaţi România, Bulgaria, de către Comisie, şi se
va deplasa şi ministrul migraţiei John McCallum, din partea Canadei. Voi
participa la această întâlnire, voi avea o întâlnire bilaterală cu ministrul
McCallum şi apoi o întâlnire tripartită, în care va participa şi Comisia şi
Bulgaria, şi vom vedea stadiul discuţiilor şi al angajamentului pe care
premierul Trudeau l-a luat în discuţia cu premierul Cioloş.’
Comisia Europeană a asigurat Bulgaria şi România că face eforturi pentru
a obţine eliminarea vizelor, afirmând, însă, că cele două nu ar trebui
să lege această dispută de acordul comercial cu Canada, pe care Bruxelles-ul îl
consideră bun şi doreşte să îl vadă semnat în octombrie. Partea română
este optimistă, dar nu doreşte să se pronunţe asupra unei posibile soluţii,
până nu sunt definitivate discuţiile.