Alegerile locale – faza înscrierilor
Până marţi la miezul nopţii, doritorii şi-au putut depune candidaturile pentru alegerile locale din 5 iunie.
Roxana Vasile, 27.04.2016, 13:10
Corupţia a crescut sau a stagnat după ultimele alegeri – sunt de părere 84%
dintre bucureşteni, conform unui studiu al Centrului de Sociologie Urbană şi
Regională (CURS). 22% dintre locuitorii Capitalei recunosc că, în ultimul an,
au dat mită la una dintre primăriile de sector. 60 din 100 nu acordă nicio
importanţă orientărilor politice de stânga sau de dreapta, iar 46% spun că nu vor vota la apropiatele alegeri locale de
pe 5 iunie. Şi, atenţie!, este vorba de oraşul cel mai activ politic
al României. Că scrutinul local nu naşte, în plan
naţional, pasiuni e un lucru demult cunoscut.
Deşi, prin măsurile adoptate,
autorităţile locale influenţează direct viaţa de zi cu zi a cetăţeanului,
interesul suscitat de locale a fost, în timp, relativ redus. Dacă la primele
alegeri de acest fel, din 1992, s-au mobilizat aproape 65% dintre românii
înscrişi pe listele electorale, la următoarele rata de participare s-a menţinut
constant în jur de 50%. Influenţată de percepţia extrem de negativă a românilor asupra corupţiei
inclusiv la nivel local, o tendinţă similară se preconizează şi anul acesta.
Or, candidaţilor le revine dificila misiune de a o contracara!
Până marţi, 26
aprilie, la miezul nopţii, doritorii şi-au putut depune candidaturile pentru 5 iunie. Partidele politice, alianţele
electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi
independenţii şi-au depus, în scris, dosarele pentru funcţiile de primari,
consilieri locali şi judeţeni.
Reprezentanta PSD-UNPR pentru Primăria
Bucureştiului, Gabriela Firea, a trimis un decalog contracandidaţilor, în care
se regăsesc angajamente care să fie respectate, indiferent cine iese primar. Gabriela Firea: ‘Un transport public
european, un tichet unic pentru transport, să menţinem gratuitatea călătoriilor
pentru pensionari, să avem în fiecare cabinet medical de şcoală un medic,
pentru că acum nu există acestă situaţie. Toate grădiniţele, creşele, şcolile şi
liceele să fie supravegheate, reţeaua de termoficare să fie îmbunătăţită.’
Cătălin Predoiu, candidatul pentru Capitală al liberalilor vrea să crească
bugetul oraşului: ‘Obiectivul
meu principal este să consolidez finanţele Bucureştiului, pentru că un buget
consolidat şi investiţii în Bucureşti, vor aduce locuri de muncă, spaţii
culturale, vor aduce şcoli, vor aduce un interes care va transforma încet, încet
Bucureştiul într-un pol regional, într-un oraş al viitorului, în care oamenii să
trăiască cu plăcere.’
Cât despre candidatul Uniunii Salvaţi Bucureştiul,
Nicuşor Dan, acesta doreşte un sistem simplu de plată a taxelor şi impozitelor: ‘Trebuie să simplificăm, administraţia, ca să nu punem
oamenii pe drumuri, să punem tot ce înseamnă informaţie despre Bucureşti într-un
sistem informatic integrat.
După perioada de
depunere a contestaţiilor, din 4 mai candidaturile vor rămâne definitive. Campania electorală va începe pe 6 mai şi se va încheia
pe 4 iunie dimineaţa, în preziua scrutinului.