Filme româneşti premiate la Berlinală
Românii au câştigat, şi anul acesta, premii la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin.
Roxana Vasile, 22.02.2016, 12:37
Tema crizei refugiaţilor a dominat ediţia din acest an – a 66-a – a festivalului internaţional de film de la Berlin, primul eveniment de anvergură al anului din domeniul cinematografic. Prin tradiţie profund ancorat în realitatea politică, festivalul este, în egală măsură, o portavoce a apărătorilor drepturilor omului. Dacă, anul trecut, marele premiu i-a revenit filmului “Taxi Teheran” al cineastului disident iranian Jafar Panahi, anul acesta, a fost rândul unui documentar italian consacrat refugiaţilor sosiţi în Europa să câştige prestigiosul “Urs de Aur”: producţia “Foc pe mare”, regizată de Gianfranco Rosi, filmată pe insula Lampedusa.
Fără voce din off şi fără comentariu, „Fuocoammare” arată, în paralel, viaţa zilnică a locuitorilor insulei italiene şi pe cea a miilor de migranţi care pornesc din Africa de Nord pe mare, călătoresc în condiţii catastrofale, iar mulţi îşi pierd viaţa înecaţi în valuri, doar o parte ajungând să debarce pe “tărâmul făgăduinţei”. După “Ursul de Argint” repurtat, anul trecut, de un regizor român – Radu Jude – pentru “Aferim!”, în 2016 acest trofeu i-a revenit, pentru cea mai bună regie, cineastei franceze Mia Hansen-Love, pentru pelicula “LAvenir” (“Viitorul”), care narează povestea unei profesoare de filosofie interpretată de cunoscuta Isabelle Huppert.
Nici românii nu au plecat cu mâinile goale de la a 66-a ediţie a Berlinalei! Lungmetrajul “Ilegitim”, al patrulea regizat de Adrian Sitaru şi prezentat la secţiunea “Forum”, a câştigat Premiul Confederaţiei Internaţionale a Cinematografelor de Artă. Unul din cele mai provocatoare filme româneşti din ultimii ani, “Ilegitim”, care în România va avea premiera pe 18 martie, spune povestea unei iubiri ilegitime şi a unei familii în care limita dintre moral şi legal nu există.
Ne spune mai multe despre ce este vorba în film chiar Adrian Sitaru: “În primul rând, despre o familie cu patru fraţi, doi gemeni. E vorba şi despre o poveste incestuoasă, o poveste de iubire. E vorba şi despre viaţă şi moarte. N-aş da mai multe detalii, ca să nu dezvălui prea mult din film pentru cei ce vor dori să-l vadă la cinema.”
Tot regizorul a făcut câteva precizări şi despre tehnica sa de filmare: “Odată situaţiile date oamenilor, i-am lăsat ca şi în viaţa reală, să văd ce se întâmplă, şi am filmat cât a fost nevoie, apoi tot materialul a fost montat la fel ca la un documentar.”
O altă producţie românească, scurtmetrajul “O noapte în Tokoriki”, al Roxanei Stroe, a câştigat, la Festivalul de film de la Berlin, premiul special la secţiunea “Generation 14plus”, dedicată tinerilor regizori. Acţiunea filmului se petrece într-o discotecă improvizată numită „Tokoriki”, unde un sat întreg sărbătoreşte majoratul Gianinei. Iubitul acesteia împreună cu Alin urmează să îi facă un cadou neaşteptat, pe care nimeni nu îl va uita.