Marile linii ale proiectului de buget pe 2016
Ministrul Finanţelor, Anca Dragu, a prezentat principalele cifre din proiectul de buget pe anul viitor şi factorii care l-ar putea influenţa negativ sau pozitiv.
Daniela Budu, 04.12.2015, 13:35
În România,
proiectul de buget pentru 2016 vizează, în principal, asigurarea stabilităţii
şi predictibilităţii fiscale, o folosire mai eficientă a resurselor bugetare,
creşterea transparenţei politicii fiscal-bugetare şi schimbarea relaţiei dintre
cetăţean şi stat.
Potrivit ministrului Finanţelor, Anca Dragu, viitoarea
proiectie bugetară va cuprinde majorarea pensiilor cu 5% şi creşterile de
salarii decise de Parlament şi de fostul Guvern Ponta pentru angajaţii din
sectorul public. Oficialul a prezentat
şi principalii indicatori macroeconomici: un deficit de sub 3%, o
creştere economică de peste patru procente, investiţii publice de aproape 38 de
miliarde de lei (circa 8,5 miliarde de euro) şi un Produs Intern Brut estimat
la 746 miliarde de lei (circa 180 miliarde de euro). Nu a fost
încă luată o decizie în ceea ce priveşte majorarea salariului minim la 1.200 de
lei (270 euro), promisă de guvernarea anterioară.
Anca Dragu: Am
iniţiat un studiu prin care să vedem în ce măsură creşterea salariului minim pe
economie ar eroda competitivitatea României şi astfel ar fi afectată întreaga
economie românească. Ca urmare a acestui studiu vom decide posibilele tranşe în
care vor fi făcute aceste creşteri salariale. La nivelul Uniunii Europene,
multe state membre realizează creşterea salariului minim pe baza unor modele
economice foarte clare prin care se pun în echilibru toate aspectele care
decurg din creşterea salariului minim, astfel încât să nu afecteze economia.
Liberalii au anunţat că vor susţine proiectul de buget dacă solicitările lor se
vor regăsi în documentul ce va fi prezentat Parlamentului. Co-preşedintele PNL,
Alina Gorghiu, a precizat că liberalii îşi doresc mărirea sumelor pentru
investiţii, sănătate, educaţie şi apărare. Alina Gorghiu: Sunt
lucruri pe care dacă le vom evita în 2016 şi anume demagogia, populismul,
exerciţiile care nu fac decât să nască aşteptări care nu pot fi puse în
practică atunci când ai un deficit în limita lui 3%, atunci cred că lucrurile
pot rămâne într-un echilibru firesc şi într-un parteneriat normal între
parlament, guvern, Preşedinţie.
La rândul lor, social democraţii vor vota
legea bugetului pentru 2016, în măsura în care vor fi menţinute angajamentele
asumate de fostul guvern. Preşedintele PSD, Liviu Dragnea: Dacă
angajamentele sociale luate de noi prin fostul guvern vor fi cuprinse în
proiect, respectiv majorările salariale deja adoptate, creşterea de pensii, de
asemenea sumele pentru educaţie, pentru sănătate, pentru infrastructură, pentru
dezvoltarea locală vor fi corespunzătoare, vom susţine proiectul de buget,
inclusiv creşterea salariului minim la 1.200, aşa cum noi ne angajasem.
Proiectul
de buget pe 2016 urmează să fie adoptat de Guvern săptămâna viitoare şi trimis
la Parlament, care să îl adopte până pe 17 decembrie.