Noi dosare ale corupţiei
Clasa politică românească pare că este un izvor nesecat de corupţi. Cu o consecvenţă laudabilă, DNA deschide noi şi noi dosare.
Florentin Căpitănescu, 30.10.2015, 13:10
În ultimii doi, trei ani, o
suită de parlamentari şi responsabili locali, cum ar fi primari de oraşe mari
ori şefi de consilii judeţene,
între care mulţi pierduseră şirul mandatelor, s-au trezit şomeri. Fiindcă
numeroase anchete instrumentate de prolifica Direcţie Naţională Anticorupţie
(DNA) au avut ca epilog condamnări cu executare, la care se adaugă şi deciziile
de incompatibilitate date de instanţele ce au judecat dosarele Agenţiei
Naţionale de Integritate (ANI).
Există, însă, şi foşti sau actuali edili care
încă se zbat prin tribunale, în încercarea de a-şi dovedi nevinovaţia. Este
cazul primarului suspendat al capitalei, independentul Sorin
Oprescu, acuzat de luare de mită, abuz în serviciu şi spălare de bani şi aflat
în arest la domiciliu, după ce, joi, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea
de a părăsi penitenciarul în care a invocat, în
principal, starea precară de sănătate. Cea care, remarcă presa centrală, nu îl
impiedica să-şi exercite mandatul, al doilea, şi nici să-şi dorească, aşa cum
el însuşi declarase, un al treilea.
Confortabil, juridic, nu se simte nici
primarul suspendat al Iaşiului, Gheorghe Nichita, bănuit că a
pretins şi primit foloase necuvenite pentru atribuirea unui contract de peste
15 milioane de euro.
Oprescu şi Nichita sunt doar două nume pe lista extinsă a
primarilor de oraşe mari care au sau au avut aventuri în justiţie. Radu Mazăre,
la Constanţa, oraş-port la Marea Neagra, Iulian Bădescu, la Ploieşti, Tudor Pendiuc, la Piteşti, Romeo Stavarache, la Bacău,
sau Gheorghe Ştefan, la Piatra-Neamţ, apar, şi ei, pe lista celor cu
dosare penale.
Aflată la un alt nivel, ca anvergură politică, Elena Udrea, fost
ministru al dezvoltarii regionale, actual deputat, a avut nevoie, săptămâna
aceasta, de votul colegilor săi parlamentari pentru a-i fi respinsă cererea DNA
de arestare preventivă. Ca o nouă dovadă că paradoxurile îşi fac loc cu
uşurinţă în politica românească, parlamentarii au aprobat, în schimb,
solicitarea de încuviinţare a urmăririi penale şi a reţinerii sale. Udrea este acuzată că, în perioada în care a
fost ministru, ar fi primit mită aproape patru milioane de dolari de la un om
de afaceri, pentru a-i înlesni acestuia semnarea unui contract cu o companie
energetica de stat. Percepută, odinioară, ca femeia fatală a politicii
româneşti, Udrea este un client mai vechi al DNA.
Cu aceste dosare, la care se
adaugă multe altele, DNA a devenit un reper de eficienţă nu doar printre
instituţiile din sistemul juridic, ci pentru întreaga administraţie
românească.