Despăgubiri şi irigaţii
În România, se desfăşoară acţiunea de inventariere a pagubelor din agricultură, după seceta prelungită din această vară. Fermierii speră să primească despagubirile chiar în acest an.
Valentin Țigău, 26.08.2015, 12:54
Autorităţile locale din judeţele afectate în România de seceta din această vară evaluează pagubele. Au fost create comisii judeţene care inventariază terenurile cu culturi calamitate, urmând să transmită guvernului pagubele suferite de societăţile agricole sau de persoanele fizice. Potrivit primelor estimări, cele mai mari pierderi sunt în Moldova, iar cea mai afectată cultură este cea de porumb.
Preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România, Laurenţiu Baciu a precizat pentru Radio România că, în această situaţie, preţul produselor româneşti ar putea creşte, în perioada următoare. Pe de altă parte, guvernul speră să poată obţine din partea Comisiei Europene un ajutor care să acopere parţial pierderile înregistrate în agricultura românească. Ministrul agriculturii, Daniel Constantin, a promis că fermierii afectaţi de seceta din acest an vor primi despăgubirile după evaluarea exactă a pierderilor înregistrate.
Daniel Constantin: “Discutăm cu Comisia Europeană să venim în ajutorul fermierilor, chiar din acest an, cu o sumă importantă din despăgubirile care li se cuvin şi care constituie un ajutor pentru continuarea lucrărilor agricole.”
Alături de seceta care a generat această situaţie, un alt factor este starea sistemului de irigaţii din România, distrus în proporţie de 90% dupa perioada comunistă, astfel că, în prezent, sunt irigate doar 300.000 de hectare, faţă de cele 3,3 milioane de hectare, câte erau în 1989. Reabilitarea unei infrastructuri de irigaţii la nivel naţional ar costa aproape un miliard de euro.
Ministrul Daniel Constantin afirmă că: “Vom avea grijă şi noi, prin fondurile europene, să stimulăm foarte mult fermierii să aibă acele instalaţii de irigaţii fără de care nu pot folosi apa, chiar dacă noi o ducem până aproape de tarlaua respectivă.”
Ministrul Agriculturii a avansat ideea că reabilitarea sistemului de origatii din România ar putea fi finanţată cu fonduri europene, prin includerea sa în aşa-numitul „plan Juncker”, un proiect de investiţii publice care pune la dispoziţia economiilor ţărilor membre peste 300 de miliarde de euro. Demnitarul român nu exclude nici un acord politic parlamentar, prin care să fie promovată o lege privind reabilitarea sistemului de irigaţii, în următorii cinci ani.