Vizita preşedintelui român în Spania
Zi plină, luni, la Madrid, pentru preşedintele României, Klaus Iohannis. El a fost primit de regele Felipe al VI-lea, a avut convorbiri cu premierul Mariano Rajoy şi s-a întâlnit cu reprezentanţi ai puternicei comunităţi de români din Spania.
Ştefan Stoica, 14.07.2015, 13:26
Contextul complicat creat pe continent de criza greacă şi, adiacent, riscul apariţiei unor falii artificiale în Uniunea Europeană revin constant, direct sau indirect, în discuţiile la cel mai înalt nivel, indiferent de interlocutori. Preşedintele Klaus Iohannis declara, luni, la dejunul oficial oferit de regele Felipe al VI-lea şi soţia sa, regina Letizia, că nu poate exista o Europă divizată între ţările euro şi non-euro, ci doar una unită şi solidară. El a mulţumit pentru modul în care cei aproximativ un milion de conaţionali au fost primiţi în Spania.
La rândul său, regele Felipe al VI-lea a declarat că României i se cuvine aderarea la Schengen pentru eforturile coerente şi susţinute care au fost depuse în acest sens de către autorităţile române în poziţia de frontieră externă a Uniunii. A urmat pentru preşedintele Iohannis convorbirea cu şeful guvernului spaniol, Mariano Rajoy, dominată de chestiunea cooperării economice şi de situaţia comunităţii româneşti din Spania. Şeful statului român a amintit că, la finalul anului trecut, investiţiile spaniole au depăşit 1,3 miliarde de euro şi a pledat pentru o prezenţă şi mai consistentă a investitorilor spanioli în România.
Klaus Iohannis: “Este notabil faptul că în ultimii 10 ani, dintre care 6 ani au fost ani de criză, comerţul dintre România şi Spania s-a dublat. Este însă loc pentru mai mult. De aceea am evidenţiat în discuţiile noastre că dorim o prezenţă cât mai amplă, diversificată şi pe termen lung a investitorilor spanioli în România. Încurajăm companiile spaniole să realizeze investiţii directe în domenii precum energie, industrie sau agricultură.
Premierul Mariano Rajoy a elogiat modul în care s-au integrat românii care au ales să trăiască în ţara sa şi rolul lor în dinamica economică a Spaniei. Mariano Rajoy: “Este un fapt bine cunoscut că în Spania comunitatea de români însumează un milion de persoane, dar ce vreau să evidenţiez şi ce îmi produce o satisfacţie specială ca spaniol şi ca european este deplina integrare a acestei comunităţi în Spania, care a contribuit la dezvoltarea ţării noastre, a României, şi la îmbogaţirea societăţilor noastre.
Klaus Iohannis s-a întalnit, cum altfel, cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti, contributoare directă, alături de întreaga diasporă românească, la succesul său neaşteptat în cursa prezidenţială. El le-a spus românilor că la nivelul administraţiei prezidenţiale s-a început gândirea unei viziuni coerente despre diaspora. În opinia sa, Bucureştiul trebuie să aibă o relaţie mai strânsă cu românii din afară şi să ofere servicii consulare mai eficiente, adaptate realităţilor. Este ceea ce au solicitat şi asociaţiile de români din Spania.