Ce va aduce scăderea TVA la alimente?
Reducerea TVA la alimente, propusă de executivul român, a primit aprobarea senatorilor.
Ştefan Stoica, 13.05.2015, 13:15
Parte importantă a unui ambiţios program guvernamental de relaxare fiscală,
reducerea TVA la alimente de la 1 iunie a primit undă verde din partea
senatorilor de la Bucureşti. Măsura constă în scăderea taxei pe valoarea
adăugată, de la 24 la 9 procente, la toate bunurile alimentare, băuturi
nealcoolice, servicii de restaurant şi catering. Este,
de fapt, o aliniere la nivelul TVA în cazul pâinii şi al produselor de
panificaţie.
Privită de executiv ca o modalitate de a încuraja consumul şi,
implicit, de a consolida tendinţa ascendentă a economiei, măsura a fost
însoţită, încă de la anunţare, de scepticism în privinţa scăderii semnificative
a preţurilor la raft. Scepticism care a fost alimentat de suspiciunea că
hipermarketurile au crescut anticipat preţurile, pentru a-şi optimiza
câştigurile.
Piaţa va fi cea care va regla lucrurile, iar o taxă pe valoare
adăugată mult mai mică se va reflecta, indiscutabil, în preţuri, a susţinut
premierul Victor Ponta.
Calculele prezentate de ministerul Agriculturii prezic,
de altfel, ieftiniri la alimente cu circa 12%. Optimismul autorităţilor este
împărtăşit, în bună măsură, de populaţie.
Majoritatea românilor consideră că
reducerea TVA la alimente şi băuturi nealcoolice reprezintă o măsură bună atât
pentru ei, cât şi pentru economie, relevă un barometru de opinie realizat de
Inscop Research la comanda cotidianului ‘Adevărul’. 34,5% dintre respondenţi
susţin, însă, că taxele şi impozitele mai mici, aşa cum sunt ele prevăzute în
noul Cod fiscal, înseamnă mai puţin bani pentru sănătate, educaţie şi
infrastructură. Ei sunt contrazişi, totuşi, de aproape 39% dintre conaţionali.
În jur de 27% nu şi-au format o opinie despre acest subiect sau refuză să
răspundă, ceea ce ar reprezenta, potrivit autorilor sondajului, un indicator al
lipsei de informare sau înţelegere a mecanismelor economico-bugetare. 37,7%
dintre români – spune acelaşi barometru – prevăd că preţurile vor fi mai mici,
dar că ieftinirea nu va respecta integral scăderea TVA. Circa 33% cred că
preţurile la alimente şi băuturi nealcoolice nu se vor micşora deloc, iar 19%
că vor scădea, respectându-se integral scăderea TVA. Per total, 57% dintre
români consideră că scăderea TVA la alimente şi băuturi nealcoolice se va
resimţi în reducerea preţurilor la raft.
Decizia Guvernului de a opta pentru
reducerea TVA la alimente şi băuturi nealcoolice de la 24% la 9% este preferată
de 62% din populaţie, arată studiul, comparativ cu ideea reducerii generale a
TVA de la 24% la 20%, care ar fi preferată de doar 29% dintre cei chestionaţi.
Barometrul a fost realizat de Inscop Research la comanda ‘Adevărul’ în perioada
23-30 aprilie, pe un eşantion de 1.085 de persoane şi cu o eroare maximă de
plus/minus 3%.