Susţinere pentru drumul european al Rep. Moldova
În cursul primei sale vizite la Chişinău în calitate de preşedinte al Consiliului European, Donald Tusk a salutat progresele Republicii Moldova, dar a şi îndemnat autorităţile să accelereze reformele, obligatorii pentr
Bogdan Matei, 29.04.2015, 13:12
Cel mai proeminent dintre emisarii Bruxellesului sosit anul acesta la Chişinău confirmă că Republica Moldova rămâne fruntaşa grupului de şase state ex-sovietice cooptate de Uniunea Europeana în Parteneriatul Estic. La finalul vizitei sale, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat că: Pentru mine şi nu doar pentru mine, Republica Moldova este în continuare cel mai promiţător partener în acest proces complicat şi sunt sigur că procesul de extindere a Uniunii Europene va avea un final fericit. Aspiraţiile voastre europene sunt absolut justificate.”
Tusk, care s-a întâlnit vârfurile administraţiei pro-occidentale de la Chişinău – preşedintele Nicolae Timofti, premierul Chiril Gaburici şi şeful legislativului, Andrian Candu – şi-a reiterat sprijinul pentru integrarea Republicii Moldova, dar le-a cerut acestora şi accelerarea reformelor. El a insistat, în special, asupra justiţiei, combaterii corupţiei şi sistemului bancar, zdruncinat, în ultima vreme, de scandaluri şi afaceri nebuloase. Este nevoie de reforme avansate, de o manieră care să conducă la schimbări reale pentru toţi cetăţenii” – a insistat preşedintele Consiliului European.
La rându-i, preşedintele republicii, Nicolae Timofti, a recunoscut că reformele sunt prioritare: Am căzut de acord că în continuare este important ca Republica Moldova să se consolideze ca stat de drept, să îşi fortifice instituţiile democratice. În acest sens, este indispensabilă susţinerea în continuare a Uniunii Europene.”
Procesul de reglementare a conflictului îngheţat din regiunea separatistă pro-rusă Transnistria, precum şi criza regională generată de imixtiunea Moscovei în Ucraina, vecină Republicii Moldova, au figurat, de asemenea, pe agenda discuţiilor lui Tusk cu oficialii de la Chişinău.
Vizita preşedintelui Consiliului European e calificată de analişti drept simbolică, fiindcă s-a împlinit un an de la liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii moldoveni care circulă în spaţiul comunitar.
Pe de altă parte, însă, experţii, citaţi de corespondenta Radio România la Chişinău, spun că Tusk a venit şi pentru a impulsiona ritmul reformelor, în preajma summitului de luna viitoare a Parteneriatului Estic – programat, nu întâmplător, la Riga, în Estonia ex-sovietică, azi membră a UE. Tusk a discutat şi cu fostul premier Iurie Leancă, sub a cărui conducere Guvernul de la Chişinău a încheiat, anul trecut, cu Bruxellesul acordurile de asociere şi liber schimb.
Dincolo de ranchiuna pe care Leancă ar putea-o nutri fiindcă n-a fost păstrat în funcţie după alegerile legislative din noiembrie, expertiza sa în domeniul integrării europene e de necontestat. Or, azi, el compară republica cu o navă ce pluteşte în derivă şi acuză lipsa unei viziuni clare a administraţiei de la Chişinău, dependentă, în Parlament, de voturile comuniştilor pro-ruşi şi pe care n-o crede capabilă să atingă obiectivul pe care şi-l asumase guvernul său – admiterea în UE în anul 2020.