FMI şi progresele economice din România
Economia românească va avea un avans mai mare anul acesta decât cel estimat anterior, afirmă FMI în ultimul său raport.
Ştefan Stoica, 15.04.2015, 13:05
Fondul Monetar Internaţional a revizuit în creştere, la 2,7%, estimările referitoare la avansul Produsului Intern Brut al României în acest an, potrivit raportului publicat marţi, de instituţia financiară internaţională. În toamna anului trecut, FMI estima o creştere de 2,4% pentru economia românească în 2015. În ceea ce priveşte anul 2016, FMI prognozează că economia românească va înregistra un avans de 2,9%, peste cel de 2,5% prognozat în luna octombrie a anului trecut.
După misiunea de evaluare din februarie, Fondul avansa aceleaşi cifre şi aprecia că principalul factor care va sta la baza acestei evoluţii este consolidarea consumului privat pe fondul unei creşteri puternice a salariului real, al preţurilor scăzute la petrol şi al unor rate ale dobânzii ce au atins niveluri minime record. FMI a revizuit în scădere estimările privind evoluţia preţurilor de consum în România, acestea urmând să crească cu 1% în 2015, comparativ cu estimările din toamnă, care indicau o creştere de 1,5%.
Pentru 2016, FMI estimează o creştere a preţurilor de consum de 2,4%, mai puţin decât avansul de 2,9% preconizat în toamnă. Situaţia este similară în cazul deficitului de cont curent, unde estimările FMI au fost revizuite în jos, de la 1,2% la 1,1% pentru 2015 şi la 1,5%, de la 1,8%, pentru 2016. Potrivit FMI, la nivel regional, activitatea economică a încetinit anul trecut şi mai multe ţări au intrat în deflaţie. “Politica monetară ar trebui să rămână relaxată în Polonia şi România, având în vedere prognoza de inflaţie redusă şi fenomenul de relaxare cantitativă din zona euro”, susţine FMI.
Pe de altă parte, agenţia de evaluare financiară Standard&Poors (S&P) a confirmat ratingurile României pentru datoriile pe termen lung şi scurt în valută şi monedă locală, la BBB minus/A-3, perspectiva asociată fiind una stabilă. Standard&Poors a precizat că menţinerea calificativelor acordate României se justifică prin nivelul moderat de îndatorare externă, pe fondul perspectivelor de creştere economică relativ stabile. În acelaşi timp însă, agenţia de evaluare consideră că ratingurile României sunt constrânse de calitatea scăzută a guvernanţei, în pofida eforturilor recente pentru reducerea corupţiei, precum şi de un nivel redus al PIB-ului pe cap de locuitor raportat la statele din aceeaşi categorie, de 8.600 dolari, şi de o datorie mare, chiar dacă în scădere, în sectorul privat, care poate limita politica monetară. Economia României va înregistra o creştere medie de circa 3% pe an în perioada 2015-2018, anticipează S&P.