Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Negocieri politice la Bucureşti

Legislatia electorală din România, ce de prea multe ori şi-a dovedit limitele, pare că se impune, anul acesta, ca o prioritate a politicienilor.

Negocieri politice la Bucureşti
Negocieri politice la Bucureşti

, 29.01.2015, 12:20

La aproape trei luni de la dezastrul organizatoric ce a însoţit alegerile prezidenţiale din noiembrie, căruia i-au cazut victime mulţi dintre electorii români din diaspora, nefericitul episod nu a părăsit agenda publică.



Câştigatorul acelui scrutin, Klaus Iohannis, propune, acum, de la înălţimea primei funcţii în stat, o legislaţie electorală aerisită, care să uşureze procesul de votare, mai ales în străinătate. Schimbarea sistemului de vot, în ansamblu, s-a aflat pe agenda consultărilor pe care şeful statului le-a avut cu reprezentanţii tuturor partidelor parlamentare. Între altele, preşedintele a propus un calendar privind legislaţia electorală, astfel încât aceasta să fie adoptată până la finele noii sesiuni parlamentare.



Klaus Iohannis: ”Până la finele primei sesiuni parlamentare am convenit să avem o soluţie legislativă pentru a asigura votul românilor din diaspora, legislaţia privind alegerile locale şi parlamentare, legislaţia partidelor şi cea privind finanţarea partidelor şi a campaniilor electorale”.



Legislaţia trebuie îmbunătăţită, astfel încât românii din afara graniţelor ţării să-şi poată exercita dreptul de a alege în condiţii optime, au susţinut, la unison, reprezentanţii partidelor. Propunerile făcute merg, însă, în mai multe direcţii. Principala formaţiune a coaliţiei de stânga aflate la putere, PSD, a propus, prin vocea liderului său, premierul Victor Ponta, ca Autoritatea Electorală Permanentă să organizeze şi alegerile din străinătate. Ideea este îmbrăţişată şi de PC, la co-guvernare, şi de minorităţile naţionale.



Pe de altă parte, PNL, opoziţia de centru-dreapta, pledează, în cazul alegerilor din diaspora, pentru introducerea votului prin corespondenţă. Co-liderul PNL, Vasile Blaga: ”Noi suntem consecvenţi şi considerăm că cetăţenii români, oriunde sunt în ziua votului, trebuie să poată să şi voteze. De aceea, susţinem votul prin corespondenţă”.



Votul prin corespondenţă pentru românii din diaspora este agreat şi de PP-DD (de opoziţie, populist), care, în stridentu-i stil obişnuit, are şi doua iniţiative exotice – votul obligatoriu şi acordarea dreptului de a vota de la 16 ani.



Tocmai pentru ca nu este un an electoral, 2015 – comentează analiştii politici – este potrivit pentru o discuţie serioasă asupra legislaţiei electorale, care să nască soluţii prietenoase pentru votanţi, fie ei în ţară ori în străinătate. Fiindcă prea mult timp legislaţia a fost concepută să satisfacă interesele meschine ale partidelor, nu sa netezească, aşa cum ar fi firesc, drumul alegatorilor spre secţiile de votare.

Semnarea protocolului privind lansarea programului de tranziție a Forțelor Aeriene Române către aeronave de generația a V-a, F-35 (foto: MApN)
În actualitate vineri, 22 noiembrie 2024

Lansarea programului de tranziţie spre F-35

Decizia Bucureștiului de a achiziţiona avioane de luptă avansate F-35 reprezintă un pas important în modernizarea continuă a Forţelor Armatei...

Lansarea programului de tranziţie spre F-35
Energie (foto: EdWhiteImages / pixabay.com)
În actualitate vineri, 22 noiembrie 2024

Strategia naţională pentru energie

Executivul de la Bucureşti a adoptat Strategia Energetică Naţională pe următorii 10 ani, până în 2035, cu perspectiva anului 2050. Este...

Strategia naţională pentru energie
Comisia Europeană (foto: © European Union - Source: EC - Audiovisual Service / Photographer: Christophe Licoppe)
În actualitate joi, 21 noiembrie 2024

Acord politic pentru Comisia Europeană

Liderii celor trei principale grupuri politice din Parlamentul European au dat undă verde membrilor următoarei Comisii Europene. Ei au fost de...

Acord politic pentru Comisia Europeană
Foto: aep.ro
În actualitate joi, 21 noiembrie 2024

13 pentru România

În România, alegerile prezidenţiale suscită, în general, cel mai mare interes şi provoacă pasiuni. În plus, anul acesta – unul special...

13 pentru România
În actualitate miercuri, 20 noiembrie 2024

Pariu pe gazele naturale

La Bursa de Valori Bucureşti a fost lansată, marți, prima emisiune de obligaţiuni de pe piaţa locală, în valoare de 500 de milioane de euro,...

Pariu pe gazele naturale
În actualitate miercuri, 20 noiembrie 2024

1.000 de zile de război în Ucraina

Reprezentanţii mai multor state, politicieni şi diplomaţi au transmis mesaje de susținere la împlinirea a 1.000 de zile de la declanşarea...

1.000 de zile de război în Ucraina
În actualitate marți, 19 noiembrie 2024

România, înaintea alegerilor prezidenţiale

Luna viitoare, președintelui Klaus Iohannis i se termină al doilea și ultimul mandat de cinci ani la care-i dădea dreptul Constituția....

România, înaintea alegerilor prezidenţiale
În actualitate marți, 19 noiembrie 2024

Vizita premierului la Bruxelles

NATO salută eforturile continue ale României şi contribuţia sa semnificativă la consolidarea Alianţei şi a securităţii euroatlantice –...

Vizita premierului la Bruxelles

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company