Radio România îşi păstrează constant poziţia de lider de audienţă
Radio România Actualităţi, principalul post al Societăţii Române de Radiodifuziune, este din nou lider de audienţă, cu o cotă de piaţă de 14,2% la nivel naţional.
Eugen Cojocariu, 08.09.2014, 15:22
Radio România Actualităţi, principalul post al Societăţii Române de Radiodifuziune, este din nou lider de audienţă, cu o cotă de piaţă de 14,2% la nivel naţional, conform datelor de audienţă publicate astăzi de Asociaţia pentru Radio Audienţă (ARA) – Valul de vară 2014.
Radio România deţine, la nivel naţional, o cotă de piaţă de 30%.
Programele Radio România (Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Antena Satelor şi Reţeaua Studiourilor Regionale) sunt ascultate zilnic de peste 4,5 milioane persoane, reprezentând aproximativ o treime din totalul ascultătorilor de radio din România.
Studiul de Audienţă Radio – Valul de vară 2014 a fost efectuat în perioada 28 aprilie – 17 august 2014 de către IMAS – Marketing şi Sondaje şi GfK România pe un eşantion de 9436 de persoane dintre care 7.400 în mediul urban şi 2.036 în mediul rural. Studiul a cuprins 1150 de localităţi, dintre care 302 în mediul urban şi 848 în mediul rural. Măsurarea audienţei s-a realizat pe baza metodei rememorării audienţei din ziua precedentă (Day After Recall), metodă folosită de cele mai multe dintre sistemele de măsurare pe plan internaţional, metodologie recomandată de EBU (European Broadcasting Union) şi ESOMAR (European Society for Opinion & Marketing Research).