Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Efectele embargoului Rusiei asupra fructelor şi legumelor

Comisia Europeană a anunţat măsuri pentru susţinerea producţiei de piersici şi nectarine, afectată de embargoul impus de Rusia produselor agroalimentare din ţările Uniunii.

Efectele embargoului Rusiei asupra fructelor şi legumelor
Efectele embargoului Rusiei asupra fructelor şi legumelor

, 12.08.2014, 12:29

Prin recenta interzicere a importurilor de fructe şi legume provenind din Uniunea Europeană, ca răspuns la sancţiunile care le-au fost impuse pentru susţinerea separatiştilor pro-ruşi din Ucraina, autorităţile de la Moscova au adus serioase deservicii concetăţenilor lor. Sunt obligate, acum, să găsească soluţii pentru a compensa un deficit de 35% din consumul intern. Cât despre europeni, aceştia se repliază, căutând modalităţi de diminuare a pierderilor suferite de agricultori.



Sectorul piersicilor şi al nectarinelor este, în mod deosebit, afectat, în condiţiile în care Uniunea produce, anual, 2,5 milioane de tone de piersici şi 1,2 milioane de tone de nectarine. Franţa, Italia, Spania şi Grecia sunt cei mai mari producători la nivel european. Pentru ele, dar şi pentru alte ţări producătoare, Bruxelles-ul a anunţat măsuri excepţionale de reducere a ofertei şi favorizare a cererii. Este vorba, între altele, de mărirea de la 5 la 10% a volumului de fructe care pot fi retrase de pe pieţe şi distribuite gratuit în spitale sau închisori, de pildă.



Este un prim semnal” – a subliniat comisarul european pentru Agricultură, românul Dacian Cioloş, care a precizat că nu va ezita, dacă va fi necesar, să facă acelaşi lucru pentru sprijinirea şi altor sectoare dependente de exporturile către Rusia. România nu este afectată direct de blocajul impus de Moscova.



Potrivit secretarului de stat în Ministerul Agriculturii, George Turtoi, ar putea apărea, însă, efecte indirecte. „Noi nu exportam legume-fructe către piaţa din Rusia, deci nu asta ar fi problema. Singurul risc ar fi ca producţia din alte state ale Uniunii să vină în România şi atunci să se creeze o concurenţă pentru producţia internă.”



Fermierii români constată, deja, o scădere a preţurilor pe piaţa autohtonă, în special la roşii şi castraveţi. Ei susţin că se află în imposibilitatea de a-şi mai valorifica producţia acestui an din cauza invaziei de produse destinate iniţial pieţei ruseşti.


Cristi Rusu, directorul Asociaţiei Hortifruct: „Sunt afectate culturile de tomate şi castraveţi, prin blocaje de piaţă. Cantităţi cuantificate la câteva sute de mii de tone şi aproximativ 500 de milioane de euro, ce trebuiau să ia calea Federaţiei Ruse, în momentul de faţă sunt orientate către ţările comunităţii europene, inclusiv către România, fapt pentru care sunt scăderi de preţuri la legume între 50 şi 70%.”



În Republica Moldova vecină, stoparea importurilor de fructe şi legume, atât proaspete, cât şi conservate, îşi face mai puternic simţite urmările. Sancţionat sever de Moscova pentru decizia sa de apropiere de Uniunea Europeană, fostul stat ex-sovietic, majoritar românofon, cel mai sărac din Europa, ar putea înregistra, în acest an, pierderi de aproximativ 70 de milioane de dolari, în ciuda ajutorului oferit de România sau a dublării cotelor pentru piaţa comunitară.

Consiliul European (foto: Copyright: European Union)
În actualitate vineri, 18 octombrie 2024

Ucraina și Republica Moldova, pe agenda Consiliului European

Situaţia din Ucraina, evoluţiile din Orientul Mijlociu, competitivitatea UE şi gestionarea migraţiei, dar și discuții despre Republica Moldova,...

Ucraina și Republica Moldova, pe agenda Consiliului European
Foto: Facebook / Autoritatea Electorală Permanentă
În actualitate vineri, 18 octombrie 2024

Cine concurează la alegerile parlamentare

21 de partide şi formaţiuni politice au depus liste de candidaţi pentru alegerile generale care vor determina componenţa Parlamentului de la...

Cine concurează la alegerile parlamentare
(sursa foto: pixabay@sergeitokmakov)
În actualitate joi, 17 octombrie 2024

Politicieni şi acuzaţii de corupţie

Revelaţiile de presă şi investigaţiile procurorilor mai perie listele de candidaţi cu care partidele politice româneşti vor să se prezinte la...

Politicieni şi acuzaţii de corupţie
Foto: Septimiu / pixabay.com
În actualitate joi, 17 octombrie 2024

Salariul minim va creşte din nou

Salariul minim în România va creşte începând cu 1 ianuarie 2025 la 4.050 de lei (circa 810 euro) de la 3.700 (circa 740 euro) cât este în...

Salariul minim va creşte din nou
În actualitate joi, 17 octombrie 2024

Săptămâna europeană a regiunilor și orașelor 2024

La Bruxelles a avut loc în perioada 7-10 octombrie 2024 cea de-a 22-a ediție a Săptămânii europene a regiunilor și orașelor (EU Week of...

Săptămâna europeană a regiunilor și orașelor 2024
În actualitate miercuri, 16 octombrie 2024

PNRR, aprobare cu obiecţii

Comisia Europeană a aprobat provizoriu a treia cerere de plată a României din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, însă...

PNRR, aprobare cu obiecţii
În actualitate miercuri, 16 octombrie 2024

România, în perspectiva reconstrucţiei Ucrainei

Costul estimat al redresării după razboi a Ucrainei a depășit 486 de miliarde de dolari, pe parcursul unui deceniu, iar Kievul caută noi surse...

România, în perspectiva reconstrucţiei Ucrainei
În actualitate marți, 15 octombrie 2024

Previziuni economice pentru România

Agenţia Internaţională de Evaluare Financiară Standard & Poor’s a reconfirmat ratingul bun al datoriei guvernamentale şi perspectiva...

Previziuni economice pentru România

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company