Asociere istorică la Uniunea Europeană
Republica Moldova, Ucraina şi Georgia vor semna, vineri, la Bruxelles, cu Uniunea Europeană, acorduri de asociere considerate istorice.
Roxana Vasile, 26.06.2014, 12:59
Foc verbal încrucişat, în prima jumătate a acestei săptămâni, între Statele Unite şi Rusia! Preşedintele american Barack Obama a ameninţat Moscova cu noi sancţiuni dacă aceasta nu va face în aşa fel încât să fie reduse tensiunile din estul Ucrainei, de care este bănuită că n-ar fi străină. Anterior, ruşii avertizaseră că vor adopta măsuri de protecţie dacă se va dovedi că acordurile de asociere ce urmează să fie semnate, vineri, între Uniunea Europeană, pe de o parte, şi Ucraina, Republica Moldova şi Georgia, pe de alta, îi vor afecta economia.
Republica Moldova şi Georgia vor semna acorduri de asociere şi comerţ liber aprofundat, în timp ce Ucraina – doar partea economică a documentului ale cărui capitole politice au fost semnate, deja, cu câteva luni în urmă. La Moscova, aceste documente sunt văzute ca un artificiu prin care cele trei state ies de sub sfera ei de influenţă. La Bruxelles, în schimb, extrem de ambiţioasele acorduri sunt catalogate drept istorice.
Preşedintele în funcţie al Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso: Prin această semnare, Uniunea Europeană se angajează solemn să stea permanent alături de Georgia, Republica Moldova şi Ucraina pe drumul care va duce la transformarea lor în democraţii stabile şi prospere. Acordurile cele mai ambiţioase negociate până acum de Uniunea Europeană urmăresc să aprofundeze relaţiile politice şi economice şi să integreze treptat cele trei ţări în piaţa unică europeană. Este important să precizez, din nou, că acordurile sunt pentru ceva şi nu împotriva cuiva. Nu urmărim să avem relaţii exclusive cu aceste ţări. Credem în societăţile şi în economiile deschise.
La Chişinău, aflat la mai puţin de 500 de kilometri distanţă de Bucureşti, puterea pro-occidentală vede în semnarea acordului de asociere cu Uniunea Europeană o mare victorie. Va reuşi, însă, acesta să aducă bunăstarea mult aşteptată de către cetăţenii majoritari românofoni ai ex-sovieticei Republici a Moldovei? Sau va rămâne doar în stadiul de hârtie semnată?
Guvernul Republicii, susţinut constant de România în demersurile sale europene, consideră că este în interesul naţional să-şi consolideze relaţiile cu Uniunea. Pe termen lung, Moldova se vede chiar membră a ‘clubului’ comunitar. Până atunci, va trebui să construiască o Europă în miniatură la ea acasă, adică să creeze standarde europene de democraţie şi prosperitate pentru toţi cetăţenii săi.
Acordul va favoriza o integrare europeană mai profundă atât din punct de vedere politic, cît şi economic. Va crea, în egală măsură, un cadru de cooperare în domenii precum comerţul, politica de securitate şi cultura. Într-un cuvânt, va ajuta la transformarea continuă a Republicii Moldova într-o ţară europeană modernă. Valabil – se speră – şi pentru Georgia şi Ucraina!