Mesajul primului-ministru, Victor Ponta, cu ocazia Zilei Naţionale
Primul-ministru Victor Ponta a transmis tuturor românilor de Ziua Naţională un mesaj de unitate, cerându-le să fie mândri de trecutul lor, de ceea ce sunt şi de ceea ce pot deveni.
Eugen Cojocariu, 01.12.2013, 12:00
Într-un mesaj de Ziua Naţională, premierul Victor Ponta a declarat: Astăzi, de 1 decembrie, imi doresc să avem înţelepciunea celor care, la 1918, au înţeles cât de important este să fim solidari, să fim uniţi într-o singură naţiune. Îmi doresc să privim spre viitor, să depăşim ura şi dezbinarea, şi să construim împreună proiectul de ţară care să ne unească, să ne mobilizeze şi să ne facă din nou să fim mândri de România. Acum este momentul să construim ceea ce ne dorim de ataţia ani: o Românie Puternică, cu instituţii eficiente, cu o economie funcţionala şi o societate dreaptă şi echitabilă. Este ceea ce, în urmă cu 95 de ani, îşi doreau şi înaintaşii noştri să fondeze şi să lase urmaşilor lor”.
Victor Ponta a afirmat că avem toate motivele să fim mândri de prezentul nostru, de locul în care am ajuns ca naţiune şi să fim mândri de toţi cei care au ridicat drapelul României în lume, fie ei personalităţi cunoscute sau mari performeri, fie ei românii anonimi, care îşi fac datoria zilnic pentru ţară.
Premierul a declarat, în mesajul său de Ziua Naţională, că trebuie să fim mândri de faptul că statul român începe să fie din nou eficient şi puternic, că parcursul nostru în Europa şi pe plan internaţional devine unul tot mai solid.
„Acest an marchează începerea unui amplu proces de reafirmare a poziţiei noastre în lume, un proces prin care România îşi regăseşte punţile de legătură cu Europa, SUA şi cu alţi prieteni istorici din toate colţurile lumii. (…) Trebuie sa fim mândri că fraţii noştri din Republica Moldova urmează acelaşi parcurs ca şi noi, spre Europa, în care ne vom regăsi împreună în anii următori”, adăuga premierul Ponta.
„Toţi aceşti paşi ne duc către momentul în care vom sărbători 100 de ani de când România este unită. La 95 de ani de la Marea Unire, avem datoria să înaintăm pe calea unităţii, a construcţiei, a unei societăţi demne şi puternice. Să privim spre viitor, să dăm noilor generaţii un nou proiect, un nou sens, o nouă speranţă. Să ne propunem ca în următorii ani să continuăm pe acest drum, un drum pe care îl privesc cu speranţă, pentru ca avem suficiente motive sa fim optimişti şi încrezători în forţele noastre”, se mai arată în mesajul citat. (foto: www.gov.ro)