Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Tanke Schön

Dilema tancurilor pentru Ucraina s-a rezolvat. Germania permite trimiterea Leoparzilor pe frontul din Ucraina, alte state, care deţineau astfel de maşinării le vor trimite şi ele.

Tanke Schön
Tanke Schön

, 29.01.2023, 10:00

Dilema tancurilor pentru Ucraina s-a rezolvat.
Germania permite trimiterea Leoparzilor
pe frontul din Ucraina, alte state, care deţineau astfel de maşinării le vor
trimite şi ele. Altfel nu se putea, Germania produce şi livrează acest tanc şi
alţi deţinători nu le pot trimite în altă parte decât cu acordul
producătorului. Până şi Canada va trimite astfel de tancuri, de peste Ocean.
Olanda nu are tancurile germane Leopoard, ca să le trimită în Ucraina, dar a
anunţat că le va cumpăra special cu acest scop. Americanii nu au nici ei
tancuri germane, au tancurile proprii, numite Abrams, şi le vor trimite și ucrainenilor.
Francezii vor face la fel, cu tancurile lor, Leclerc.

Lituanienii, mereu cu
sabia lui Damoclesov deasupra capului, au trimis, prin ministrul lor de
externe, un joc de cuvinte care a cucerit lumea, devenind un adevărat strigăt
de luptă: Tanke schon! Am zis de luptă? Aşa a fost citită şi ministra germană de
externe, Annalena Baerbock, într-o declaraţie despre aprobarea germană pentru
re-exportul tancurilor Leopard 2. Observaţia ei, într-un cadru european, cum
că ar trebui să ne luptăm cu Rusia, nu între noi, a fost imediat răstălmăcită à la
russe ca o declaraţie de război. Sau ca o constatare a vreunei stări de
război al lumii occidentale cu Rusia.

Ce se vrea ascuns aici este războiul de
agresiune declanşat de Rusia lui Putin împotriva unui stat independent,
Ucraina. Nu este nevoie de traducători specializaţi, acţiunea militară a Rusiei
împotriva Ucrainei se conformează celor mai clasice definiţii ale războiului de
agresiune. Atâta timp cât bombele cad pe casele de pe teritoriul Ucrainei,
victima are dreptul să ceară şi să primească ajutor.

Ceea ce cere Rusia
comunităţii internaţionale este ca ţările civilizate şi democratice să se
plimbe nepăsătoare pe stradă în timp ce Ucraina este călcată în picioare şi
zdrobită cu lovituri nemiloase de o haită violentă. În aceste ţări care
respectă drepturile omului, neacordarea de asistenţă este o greşeală înfierată
de societate, dacă nu chiar o infracţiune.

Ceea ce cere Rusia este să fie lăsată
să îşi facă de cap după idei personale, extrem de nocive, chiar ucigătoare,
pentru cei din jur sau chiar cei din interiorul Rusiei. De aceea, un tsunami de
interpretări şi apostrofări se abate periodic dinspre Moscova, cu cele mai
acute şi grave opinii şi declaraţii publice. Raportarea la trecut se poate face
numai dacă istoria este foarte bine cunoscută. Acum, informația circulă aproape
instantaneu, cu un telefon mobil poți transmite în direct, în întreaga lume, un
eveniment, o întâmplare, un protest, o demonstrație, o revoltă, o invazie,
bombardarea unor blocuri de locuințe de oameni pașnici. O imagine face cât o
mie de cuvinte, se spune dintotdeauna. O imagine în mișcare, și cu sunet, spune
totul. De fapt, iar alunecăm spre justificarea pe care o simte necesară orice
om de bun-simț. Dar situația este clară, asistăm la un război de agresiune după
toate definițiile cunoscute iar de aproape un secol, războiul este interzis ca
instrument de rezolvare a problemelor internaționale. Desigur, tot de un secol
se știe că nu există încă un mecanism care să impună respectarea legislației
internaționale privind interzicerea războiului.

Prezența Rusiei ca membru
permanent în Consiliul de Securitate al ONU a scos total organizația mondială
din atenția publică a ultimelor 11 luni, de când Rusia a atacat Ucraina. Dacă
la început s-a mai încercat ceva prin structurile ONU neblocate încă de votul
Rusiei, în scurtă vreme organizația de la New York a devenit inutilă și uitată.
Toate acestea nu împiedică restul țărilor, comunitatea internațională, să
răspundă solicitărilor de înarmare venite de la Kiev. Este singurul lucru pe care
îl pot face, să ajute Ucraina să oprească invazia rusă. De aceea, acuzația
repetată obsesiv că prin acest ajutor țările democratice devin parte la război
nu poate fi decât penibilă, devreme ce vine de la agresorul care reproșează
cetățenilor că nu este lăsat în pace să facă război.

Foto: Mohammed Ibrahim / unsplash.com
Focus duminică, 13 octombrie 2024

Un an

S-a împlinit un an de când aproximativ o sută de oameni, israelieni, sunt ținuți ostatici în Gaza, zona palestiniană autonomă. Au fost 250,...

Un an
Budapesta, afectată de viitura de pe Dunăre care va ajunge în România săptămâna viitoare / Foto: Agerpres
Focus duminică, 22 septembrie 2024

Apă și foc

După o vară de foc, cu recorduri de căldură prăbușite unul după altul, Europa se confruntă cu inundații catastrofale. Căldura excesivă a...

Apă și foc
Exod, lucrarea realizată de Eugen Raportoru
Focus duminică, 15 septembrie 2024

Exod

Expoziția are doar trei picturi. Cea din centru trece de 12 metri în lungime și are o înălțime de peste 3 metri. La capete, în unghi de 90 de...

Exod
Foto: LukasJohnns / pixabay,com
Focus duminică, 08 septembrie 2024

Războiul, atunci și acum

Bombele cad peste case, omorând civili, tineri și bătrâni, copii și părinții lor. Oamenii aleargă să se ascundă, să scape cu viață....

Războiul, atunci și acum
Focus duminică, 11 august 2024

Olimpiada

Deși ar părea o întrebare copilărească, totuși ce se întâmplă cu olimpiada când se încheie întrecerile sportive olimpice? Mult timp...

Olimpiada
Focus duminică, 04 august 2024

Imposibila pace

Nu mai trăiesc oameni care să fi văzut pacea în Orientul Apropiat. Și întrebarea dacă a fost vreodată pace în această regiune este...

Imposibila pace
Focus duminică, 14 iulie 2024

NATO 75

Apărut în 1949, când omenirea se refăcea după un cumplit Război Mondial, NATO nu a prea avut parte de aniversări fericite. Prima alianță...

NATO 75
Focus duminică, 07 iulie 2024

Criza managementului mondial

În ultimul timp, specialiștii în resurse umane vorbesc tot mai detaliat și intens despre tendința de dezangajare, de a funcționa cu frâna...

Criza managementului mondial

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company