Revoluţia din Decembrie `89

Un calcul simplu ne arată că, la 31 de ani de la Revoluția anticomunistă din 1989, generația activă a prezentului s-a născut în libertate, în deceniul tranziției de la comunism la capitalism.

Marius Tiţa, 20.12.2020, 07:56

Un calcul simplu ne arată că, la 31 de ani de la
Revoluția anticomunistă din 1989, generația activă a prezentului
s-a născut în libertate, în deceniul tranziției de la comunism la capitalism.
Nu a fost o perioadă ușoară nici aceasta dar nu se compară cu viața în
dictatura comunistă a lui Ceaușescu. Și asta nu doar pentru că nu exista
telefonie mobilă sau internet de vreun fel, în acele vremuri. Pentru că, da, descrierea
vremurilor dinainte de 1989 pare o narațiune despre preistorie. Progresul
tehnologic ultrarapid schimbă percepțiile și modul de analiză. Mai ușor înțelegi
antichitatea decât vremurile trăite de părinți, decât comunismul restricțiilor
de tot felul, cu un singur partid în societate, totalitarist, cu un program de
doar două ore la televizorul cu diagonală mică dar grosime uriașă, un program
ca o insuportabilă moară ideologică, singura sursă de informație într-o lume
închisă, decuplată de la viața internațională.

Acum știm, poate nu totul dar
destule, despre acțiunile de dizidență anticomunistă ale românilor ce au
precedat explozia din decembrie 1989. Acum știm, multe dar nu totul, și despre
Revoluția care l-a dat jos pe Ceaușescu și regimul său comunist. Ulterior, în
liniște și siguranță, multe s-au spus despre această luptă tragică dar cu
siguranță Revoluția din Decembrie s-a născut din disperare. Generațiile care
conduc societatea contemporană pun întrebări esențiale despre comunism și
Revoluția care l-a înlăturat. Se întreabă cum trăiam în România înainte de
această dată, de ce s-a ajuns acolo, cum a explodat totul, cum românii aparent
apatici au ieșit fără teamă în stradă, cum de oameni ca ei au tras asupra lor,
omorându-i.

Săptămâna din 15 până în 22 decembrie 1989 a însemnat pentru
Timișoara o agonie cutremurătoare. Timișorenii au început să protesteze
împotriva dictaturii comuniste, fără teamă, și represiunea nu i-a îngenuncheat.
Timișoara era un oraș liber și veștile venite greu de acolo vorbeau de scene
incredibile. Aveam să aflăm mai târziu, s-a tras fără milă împotriva
demonstranților care voiau înlăturarea comunismului și alungarea dictatorului.
În acele momente, Ceaușescu a făcut o ciudată vizită în Iran și, la întoarcere,
a apărut la televiziunea națională, singura de altfel, înfierând evenimentele
din Timișoara dar recunoscându-le implicit. A doua zi, era împins la un alt
gest nerealist, a organizat un mare miting în București, încercând să-și atragă
sprijinul populației. Întreaga manifestare s-a întors împotriva sa, în seara
aceleiași zile de 21 decembrie demonstranții venind în centrul Bucureștiului. Revoluția izbucnise și în capitala României. A urmat un adevărat masacru,
baricadele ridicate în centrul orașului au fost zdrobite pur și simplu de
vehiculele grele ale armatei, oamenii îngroziți au murit striviți sau
împușcați. A doua zi, 22 decembrie 1989, părea a veni cu o liniște însângerată.
Dar, bucureștenii și muncitorii de pe platformele industriale au început să
vină spre centrul orașului, asediind sediul Partidului Comunist.

Un elicopter
se ridica de la ultimul etaj al clădirii, avându-i la bord pe soții Ceaușescu,
Nicolae și Elena, care dominaseră dictatorial viața României din acel sfert de
secol. Cei doi încercau să scape de furia oamenilor în timp ce o nouă conducere
începea să se organizeze. Pare un film vechi de acțiune, fără efectele ce sunt
acum posibile, simplu, direct dar îngrozitor de adevărat. Gloanțele au fost
reale ca și morții acelor zile. Toți actorii și-au riscat viața, de fapt rolul
a fost propria lor viață. Așa ceva nu se poate obține cu nicio regie, fie ea
cinematografică sau politică. Disperarea grea s-a transformat într-o speranță
exuberantă, în timp ce luptele, soldate cu multe victime cât se poate de reale,
au continuat zile bune. Românii înlăturaseră comunismul și dictatura Ceaușescu
cu luptă și mari pierderi dar viitorul se anunța incert.

Lipseau detaliile, nu
știam cum dar cu toții știam unde trebuie să ajungem. Viitorul aparținea
societății libere, cu viață democratică și respectarea drepturilor omului, cu o
economie liberă. În România parcă toate acestea au fost obținute mai greu,
într-un complicat deceniu de tranziție, dar, în prezent, putem vorbi de un stat
și o societate care fac parte din viața democratică internațională, cu opțiuni
ferme alături de partenerii din Uniunea Europeană și NATO. Și nici acestea nu
sunt ficțiune ci realitatea la care s-a lucrat în cei 31 de ani trecuți de la
Revoluția română din Decembrie 1989.