Mărţişor în plină iarnă
În aceste zile am primit vestea că “mărţişorul a fost inclus în lista reprezentantivă UNESCO a patrimoniului imaterial al umanităţii.
Marius Tiţa, 10.12.2017, 07:48
Ziua de 1 martie este numită, în România, şi mărţişor. Denumirea vine de la tradiţia începutului de primăvară, de la micul obiect ca o amuletă cu şnur alb-roşu oferit şi purtat în acele momente. Mărţişorul poate fi orice, un mic obiect artizanal, care invocă norocul, cum ar fi trifoiul cu patru foi, potcoava sau silueta unui coşar. Ghiocelul, floarea primăverii, este reprezentat de multe ori ca mărţişor, orice floare plină de culoare poate fi reprezentată în metal, în plastic, în ceramică sau pictată pe lemn. În ultimul timp se consideră că şi cadourile mari şi scumpe, inclusiv maşinile de lux pot fi dăruite de mărţişor, dar trecem, desigur, într-o zonă a adaptărilor contemporane care se îndepărtează mult prea mult de tradiţie. Mărţişorul trebuie să fie mic, pentru a fi purtat pe piept.
Dincolo de forma cât mai plină de imaginaţie pe care o ia, esenţial pentru mărţişor este şnurul bicolor, alb-roşu care îl însoţeşte. Mărţişorul este primit şi purtat de către fete, dar în Moldova este ştiut că băieţii primesc mărţişoare. Sunt foarte multe elemente specifice în întreaga ţară privind obiceiul mărţişorului, iar una dintre ele spune că, după ce trece 1 martie şi mărţişorul a fost purtat, şnurul alb-roşu poate fi legat de crengile unui copac, ce tocmai sunt pe cale să înmugurească şi să înflorească.
Deşi mult timp am crezut că este un obicei strict românesc, găsim mărţişorul peste tot în Balcani, mai ales la bulgari. La sud de Dunăre, mărţişorul se numeşte “martiniţa” şi are forma tradiţională a unui cuplu. Ea, roşie şi El, alb. Peste tot descoperim elemente comune, dar şi specifice ale tradiţiei mărţişorului, toate legate de lupta frigului cu căldura, a iernii care dispare cu primăvara care vine. Dar de ce vorbim despre mărţişorul care goneşte iarna tocmai acum, la început de iarnă? Pentru că în aceste zile am primit vestea că “mărţişorul” a fost inclus în lista reprezentantivă UNESCO a patrimoniului imaterial al umanităţii. Această decizie a fost luată la sesiunea Comitetului Interguvernamental pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial de la Jeju, în Coreea de Sud. Vestea ne-a fost anunţată, la scurt timp după ce am aflat că regele Mihai a murit, chiar de ambasadorul român la UNESCO, profesorul universitar Adrian Cioroianu.
Demersul pentru recunoaşterea frumoasei tradiţii nu este unul strict românesc, ci a reunit eforturile mai multor ţări, România fiind alături de Republica Moldova, Bulgaria şi Macedonia. Departe de a fi o regulă uniformă şi strictă, mărţişorul este o tradiţie veche şi plină de sensuri, de la şară la ţară, de la comunitate la comunitate. În unele locuri contează micul obiect ataşat şnurului, în altele tocmai acest şnur este esenţial. Miniştrii culturii din cele 4 ţări iniţiatoare ale demersului, întruniţi în primăvară, au constatat că în unele locuri bărbaţii poartă doar şnurul bicolor, în altele mărţişorul este ca o bijuterie sau medalie pentru femei. Obiceiul nu se limitează la 1 martie, ci se întinde pe 12 sau mai multe zile de început de primăvară.
Mărţişorul vine din vechime, de mii de ani şi a căpătat sensuri noi de-a lungul veacurilor. S-a adaptat mereu, dar a rămas esenţial în formele sale şi mai ales în demersul său. Binele şi lumina triumfă, spune mărţişorul, mai ales când este un ghiocel pur protejat de un şnur de lână în două culori, albul zăpezilor şi roşul sângelui. Este pământul îngheţat şi viaţa triumfătoare în aceste sensuri de primăvară. Iar când recunoaşterea lor este o veste bună la început de iarnă, nu ai cum să nu te laşi cuprins de optimism şi bucurie. Oricât de grea va fi această iarnă, la sfârşitul ei vine cu siguranţă primăvara şi spiriduşii ei, mărţişoarele!
