Preşedinta

În doar câteva zile, nu mai puţin de trei finaliste ale unor alegeri prezidenţiale au fost înfrânte la urne.

Marius Tiţa, 20.11.2016, 10:32

În doar câteva zile, nu mai puţin de trei finaliste ale unor alegeri prezidenţiale au fost înfrânte la urne. Primul şi cel mai cunoscut caz este cel al lui Hillary Clinton, care a fost depăşită destul de mult de controversatul Donald Trump, la prezidenţialele americane din acest an. Victoria sa era dată ca fiind atât de sigură, încât o revistă de renume a şi tipărit chipul său pe coperta numărului cu rezultatele alegerilor.

Cei care au fost convinşi că Hillary Clinton va câştiga aveau toate motivele să o facă. Printre aceste motive era şi convingerea că America este pregătită să aibă o femeie în fruntea sa. Calculul era şi el simplu, pornind de la ideea că nu se poate ca jumătatea feminină a populaţiei să nu susţină acest demers firesc. Dar cercetarea sociologică de după alegeri a demonstrat şi faptul că femeile nu au votat atât de covârşitor cu doamna Clinton.

De aici, însă, e nevoie de elemente mult mai subtile de analiză sociopsihologică pentru a înţelege de ce nu au votat femeile cu cea care ar fi putut fi prima preşedintă a Americii. Mai ales că, de ceva timp, rulează cu succes un serial despre viaţa unei vicepreşedinte care aspira intens să devină titular la Casa Albă.

De dincolo de Ocean, din îndepărtata Americă, să venim mai aproape de România, dincolo de Prut, atât de aproape încât face clar parte din fiinţa noastră naţională. Republica Moldova, după numele său oficial, a avut alegeri prezidenţiale în duminca de 13 noiembrie, care încheia săptămâna alegerilor pentru şefia SUA. În Republica Moldova se înfruntau două lumi, una prorusească, rămasă într-o hipnotică admiraţie de sorginte sovietică, la ani buni de la dispariţia imperiului comunist, şi o alta care priveşte spre Europa. În spatele acestor poziţii vine multă suferinţă şi o istorie traumatizantă.

Paradoxal, deşi au avut de suferit zeci de ani sub ocupaţia sovietică şi peste un secol sub cea rusă, basarabenii se uită încă la Moscova. În Republica Moldova, Partidul Comunist a reînviat şi a fost ales copios, şi în Parlamentul de la Chişinău, dar şi la preşedinţia ţării, prin liderul său, Vladimir Voronin. La alegerile din 13 noiembrie au concurat, în al doilea tur, Maia Sandu, reprezentanta curentului pro-european, şi Igor Dodon, un tânăr criptocomunist, care îşi reneagă neamul şi limba în favoarea orientării moscovite.

A promis în campania electorală că va şterge, pur şi simplu, tot ce s-a reuşit în apropierea de Uniunea Europeană a Republicii Moldova. Şi a câştigat alegerile, pe fondul unei contestaţii puternice care acuză fraudarea alegerilor, mai ales prin alocarea unui număr insuficient de buletine de vot, astfel încât un număr însemnat de cetăţeni moldoveni din străinătate, susţinători ai candidatei Maia Sandu, nu au mai putut vota.

La secţiile de votare din Republica Moldova s-au descoperit cazuri în care rezultatele au fost schimbate, desigur, în defavoarea Maiei Sandu. Şi, la fel ca în America, femeile nu au votat cu cea care ar fi putut deveni prima preşedintă a Republicii Moldova.

În aceeaşi zi de 13 noiembrie, în altă ţară vecină României, Bulgaria, aveau loc, de asemenea, alegeri prezidenţiale la care unul dintre cei doi candidaţi din finală este femeie. Uşor de anticipat, ea a pierdut. Ţeţka Ţatceva era deja preşedintă, dar a Parlamentului. A câştigat Rumen Radev care conducea aviaţia militară bulgară.

În toate cele 3 cazuri la care ne-am referit, diferenţele cu care bărbaţii au câştigat prezidenţialele nu au fost mici. Dimpotrivă, au avut o victorie fără echivoc, în care opţiunea publică a fost destul de puternică pentru a transmite mesaje clare. Acum, trebuie înţelese şi analizate aceste învăţăminte, pornind de la studiul raportării femeilor la un candidat şi posibil preşedinte femeie, şi până la constatarea că bărbaţii câştigători au opţiuni pro-ruse.

Să ne amintim simpatia lui Trump pentru Putin, permanentul devotament al lui Igor Dodon pentru tot ce este sovietic şi rus, în paralel cu reactivarea prăfuitei campanii anti-româneşti, şi cel puţin declaraţia preşedintelui ales al Bulgariei care dădea ruşilor toate drepturile asupra Crimeii.