Povestea leului, moneda românilor

În 1835, în ziua de 16 septembrie, domnitorul Munteniei, prinţul Alexandru Ghica, a oficializat leul ca monedă a principatului său.

Marius Tiţa, 18.09.2016, 07:01

În 1835, în ziua de 16 septembrie, domnitorul Munteniei, prinţul Alexandru Ghica, a oficializat leul ca monedă a principatului său. Este un moment de pionierat, principatele româneşti erau încă separate, aşa cum voiau marile puteri. În acest context, domnul muntean a ales leul să fie moneda ţării sale, unde circulau o multitudine de monede străine, care din Occident, care din Orientul turcilor.

Dintre toate aceste monede, talerul olandez, loventhaler pe numele său, era cea mai populară. Era o monedă frumoasă, cu un leu rampant pe avers, de unde şi-a primit şi numele taler-leu. Era o monedă larg utilizată în această parte a Europei, concurând paraua otomană. De altfel, şi albanezii şi bulgarii şi-au numit moneda naţională, în funcţiune şi astăzi, după talerul-leu al olandezilor.

Şi în Republica Moldova, moneda naţională se numeşte leu, dar aici explicaţia este diferită. Nu este vorba de o alegere istorică, precum în Albania şi Bulgaria, ci de numele istoric purtat de moneda ţării, România, din care Republica Moldova a fost ruptă de Stalin, în 1940. Leul românilor a înflorit” după 1859, când dubla alegere a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, la Iaşi şi la Bucureşti, a înfăptuit unirea Moldovei cu Muntenia.

Este începutul făuririi şi consolidării statului român, cu crearea instituţiilor sale esenţiale. Leul din sistemul monetar al lui Cuza avea 100 de subdiviziuni, aşa cum funcţionează şi astăzi. Cuza, totuşi, nu a putut introduce moneda naţională pentru că însăşi unirea principatelor era vulnerabilă şi nerecunoscută oficial de marile puteri care îşi impuneau voinţa în această parte a lumii. Tot pentru a salva unirea, acceptată cât trăia Cuza, el a fost obligat să abdice şi a fost adus un prinţ german, Carol.

La mai puţin de un an de la urcarea pe tron, în 1867, domnitorul Carol l stabileşte moneda naţională cu numele leu, ca o monedă bimetalică cu etalonul la 5 grame de argint sau 0,3226 grame de aur şi având ca subdiviziune banul, în număr de 100. Primele monede româneşti emise, cu grijă, au fost cele divizionare din bronz, de 1 ban, 2 bani, 5 bani şi 10 bani, care au fost bătute la Londra.

Anul următor, 1868, a fost pusă în circulaţie prima monedă românească de aur, în valoare de 20 de lei. Este celebrul pol, derivat din francezul napoleon de aur. Moneda românească, semn puternic al suveranităţii, s-a consolidat treptat, odată cu ţara condusă de Carol l. La 3 martie 1870 este înfiinţată şi Monetăria Statului, care bate leul românesc de aur şi argint şi banii divizionari din bronz.

Primele bancnote româneşti au fost biletele ipotecare din 1877 care îşi propuneau să susţină România în Războiul său de independenţă faţă de Imperiul otoman. După acest moment istoric, România se proclamă regat, iar în acelaşi an, 1880, este înfiinţată şi Banca Naţională a României, singura abilitată, de atunci, să emită monedă de metal şi hârtie. De-a lungul timpului şi a zbuciumatei istorii, mai ales a secolului XX, leul românesc a cunoscut tot felul de schimbări, denominări şi evoluţii, inclusiv în forma preferată de numismaţi.

În 2005, moneda românească a fost denominată, adică i s-au tăiat 4 zerouri din coadă, pentru a fi mai uşor de comparat cu euro, moneda unică a Uniunii Europene. Atunci se ştia că România va adopta euro în 2019, dar această dată a fost clar infirmată, fără a fi oferit un alt moment al dispariţiei leului şi transformarea sa în euro. La denominare i s-a dat un nume nou, RON, în loc de ROL, ceea ce voia să sublinieze faptul că este vorba de un leu nou. Acum, ne-am obişnuit, deja, cu noul leu şi preţurile fără multe zerouri la coadă, astfel că vorbim tot de un singur leu, cel pe care îl vom mai folosi ceva ani, care pare a se fi stabilizat la un curs simetric de 4,4 lei pentru un euro.