Fotbal fără Blatter

Microbiştilor români le este foarte cunoscut şi extrem de neplăcut termenul de blat. El desemnează o înşelătorie menită să schimbe rezultatul unei întreceri sportive.

Marius Tiţa, 06.06.2015, 10:13

Microbiştilor români le este foarte cunoscut şi extrem de neplăcut
termenul de blat. El desemnează o înşelătorie menită să schimbe
rezultatul unei întreceri sportive. Mai exact, se referă la acele înţelegeri în
urma cărora o echipă, o parte a unei echipe sau un sportiv concurează cu
încetinitorul, nu îşi dă străduinţa de a câştiga competiţia la care participă,
lăsându-şi concurentul să câştige. Mai frumos sau mai juridic, e vorba de
nejucarea corectă a şanselor, un non-combat care lasă loc şi unor greşeli
intenţionate, toate menite să aducă victoria în tabăra adversă. Este adversarul
care a comandat şi, desigur, plătit ceea ce, în argou sportiv românesc se
numeşte blat. De aceea, invocarea numelui şefului mondial al fotbalului
internaţional trezea, fie şi numai semantic, o reacţie negativă specialiştilor
români în fotbal şi lingvistică.

Ne gândim, în primul rând, la legendarul
preşedinte al FIFA, Federaţia Internaţională a Asociaţiilor de Fotbal, aproape
octogenarul Sepp Blatter, un personaj se pare esenţial pentru fotbalul din
întreaga lume. A spune că Sepp Blatter, indiferent de asocierile cu termenul de
blat din limba română, este un personaj controversat este prea puţin
pentru o discuţie sinceră.

Scandalul actual survine în momentul în care finalul
unui mandat în fruntea FIFA i-ar fi permis o retragere onorabilă, binemeritată,
la o vârstă care i-ar fi adus elogii. Ceea ce a urmat, însă, aparţine zonei scenariilor îndrăzneţe de film
cu o organizaţie născută în sudul Italiei. În plin oprobiu internaţional şi o
anchetă la fel de transnaţională, finalizată cu arestări cât se poate de
concrete, Sepp Blatter a ales să se pună împotriva tuturor şi să candideze, la
79 de ani, pentru un nou mandat în fruntea federaţiei internaţionale de fotbal.
Ceea ce a urmat îl depăşeşeşte, însă, pe managerul ce nu se dă dus din fruntea
treburilor, chiar de riscă să distrugă organizaţia. Altfel spus, deşi pare
surprinzătoare, realegerea sa în funcţia de top a fotbalului internaţional nu
îi mai poate fi imputată lui Sepp Blatter ci celor ce au făcut posibilă
realegerea sa, într-un contex teribil, cu anchete ample şi veşti despre
corupţie de cea mai joasă speţă. Probabil se va afla şi de ce alegătorii de
la Zurich au ratat ocazia de a-l trece pe Sepp Blatter în vitrina unei istorii
încheiate, la distribuţia analizei morale dar şi penale a activităţii sale. În
loc să facă acest pas posibil datorită unei logici imediate, reprezentanţii
federaţiilor naţionale de fotbal au ales să continue era Sepp Blatter, un
conglomerat de principii dictatoriale, pline de corupţie şi minciună, o
construcţie cu care democraţia nu trebuie să se mai confrunte, mai ales în
ţările şi organizaţiile menite să reprezinte un exemplu de comportament
internaţional.

Precum a fost un personaj neobişnuit, şi ieşirea din scenă a lui
Sepp Blatter a fost neobişnuită. Nu a plecat din funcţie când bănuielile şi
şuşotelile despre corupţia administraţiei sale s-au transformat în arestări şi
nici măcar nu a renunţat la reînnoirea mandatului. De fapt, nici demisia
anunţată nu este un act clar, decisiv, care îşi asumă o serie de
responsabilităţi. Nu şi-a dat, propriu-zis, demisia ci, la 5 zile după
realegerea sa într-un Congres FIFA şi-a pus mandatul la dispoziţia unei
structuri neclare, un viitor Congres electiv extraordinar. Singura promisiune
concretă a lui Blatter este că nu va candida la propria sa succesiune. Ieşirea sa din scenă este, de fapt, o auto-martirizare prin care Sepp
Blatter încearcă să mai câştige timp, să treacă valul, aşa cum s-a întâmplat de
mai multe ori.

Păstrând proporţiile şi diferenţele, să ne amintim că, în urmă
cu mai bine de 25 de ani, societăţile central şi est-europene fost comuniste
luptau pentru a scăpa de lideri realeşi la infinit, cu complicitatea unor camarille,
într-un nor gros de demagogie şi făţărnicie.