Protest
Două personalităţi de renume ale sociologiei politice, Alain Touraine şi Michel Wieviorka, au venit la Bucureşti pentru a participa la o conferinţă dedicată mişcărilor sociale contemporane.
Marius Tiţa, 16.05.2015, 00:17
Două personalităţi de renume ale
sociologiei politice, Alain Touraine şi Michel Wieviorka, au venit la Bucureşti
pentru a participa la o conferinţă dedicată mişcărilor sociale contemporane.
Contextul este amplu şi a fost abordat într-o multitudine de faţete. S-a
discutat despre globalizare şi terorism, despre construcţia europeană şi
idealurile tinerei generaţii, despre scena politică şi stradă, despre viitorul
unei societăţi internaţionale ce îi pune întrebări esenţiale. Cadrul
organizatoric a fost oferit de prestigioasa Facultate de sociologie din
Bucureşti şi mulţi studenţi au participat la lucrările conferinţei şi la
prelegerile celor doi invitaţi.
În urmă cu 47 de ani, studenţii din Paris se
revoltau într-o mişcare incredibilă, care s-a extins şi la alte categorii
sociale şi în alte ţări. Mişcările din 1968 sunt încă studiate de sociologii
Alain Touraine şi Michel Wieviorka dar actualitatea mereu a adus elemente noi
şi surprinzătoare în atenţia cercetătorilor. Mişcările sociale sunt o
permanenţă a evoluţiei sociale şi decidenţii trebuie să le înţeleagă sensurile
şi să le anticipeze urmările. În ultimii ani, mişcările sociale au fost
canalizate în structuri politice, partide care realizează scoruri electorale
surprinzătoare, precum Grecia şi Spania. În 1989, au intrat în scenă ţările
aflate încă sub autoritatea de forţă a regimurilor comuniste. Dincolo de jocul
marilor puteri şi al înţelegerilor secrete, voinţa societăţii civile, a
oamenilor ce trăiau în ţările lagărului comunist a generat evoluţia acestor
ţări, ale viitorului ideologiei şi practicii comuniste în Europa.
1989 a fost
anul demonstraţiilor ample de protest în ţările aşa-zisei democraţii populare,
ale reformelor, ale revoluţiilor, cum a fost cea din România. În prezent,
aceste ţări se regăsesc ca membre ale marilor organizaţii ale democraţiilor
occidentale, Uniunea Europeană şi NATO, cunoscând toată gama de evoluţii şi
efecte ale acestor integrării.
Au trecut deja 25 de ani de la mişcările sociale
şi revoluţiile Estului european din 1989 şi, inevitabil, pe scena socială, se
află în plină acţiune generaţii ce aparţin total post-comunismului. Tinerii
Estului fost comunist sunt supuşi astăzi unor multiple presiuni şi fenomene. Pe
de o parte este toată această povară grea a trecutului comunist al societăţii,
un trecut căruia cea mai mare parte a societăţii est-europene, inclusiv
româneşti, nu îi aparţine. Îi resimte, însă, inerţia morală şi comportamentală
şi, de foarte multe ori, îi plăteşte datoriile şi reparaţiile. Pe de altă
parte, tinerii Estului european îşi pun aceleaşi probleme pe care şi le pun
tinerii Occidentului. Nimic din ce preocupă societatea europeană nu ocoleşte şi
nu poate ocoli tineretul României, tot aşa cum orice evoluţie din Uniunea
Europeană, planificată sau doar surprinzătoare, afectează societatea
românească. Există, desigur, un specific pentru fiecare ţară, inclusiv pentru
cele aflate în grupul iniţiatorilor ce au pornit pe drumul construcţiei
europene, acum 65 de ani, odată cu Declaraţia Schuman.
Amploarea şi
dimensiunile construcţiei europene generează o gamă complexă de fenomene
sociale care afectează prezentul şi viitorul tinerilor. Dacă mişcările din 1968
au avut loc la 23 de ani după al doilea război mondial, ne aflăm, în prezent la
o distanţă, în timp, de cam tot atâţia ani de la căderea comunismului.
Indiscutabil, sociologii vor găsi asemănări şi diferenţe între cele două
momente, dar sigur este vorba de idealurile şi speranţele unui început de lume
care, după o generaţie, ajung la bilanţ.
Tinerii prezentului vor să ştie dacă
societatea lor va merge spre idealurile unei globalizări pe care, de multe ori
doar ei o înţeleg, sau vor fi mereu traşi în jos de efectele unor vremuri
trecute şi ale unor mentalităţi revolute.