Charlie şi Ahmed
Asasinatul de la redacţia Charlie Hebdo din Paris este o oglindă care ni se pune în faţă, dur şi dramatic, după ce, mult timp, am refuzat să o privim. Din păcate, nimic din ce se întâmplă, şocant, în ultimul timp nu este nou şi neprevăzut. Parisul este o
Marius Tiţa, 10.01.2015, 05:44
Asasinatul de la redacţia Charlie Hebdo din Paris este o oglindă care ni se pune în faţă, dur şi dramatic, după ce, mult timp, am refuzat să o privim. Din păcate, nimic din ce se întâmplă, şocant, în ultimul timp nu este nou şi neprevăzut. Parisul este o ţintă predilectă a teroriştilor mânaţi de orice idee nebună. Nu este prima dată când o publicaţie franceză este victima unei acţiuni teroriste şi nici redacţia Charlie Hebdo nu este atacată pentru prima oară. Mai mult, curajoşii editorialişti ai îndoliatei gazete au prevăzut, cu zâmbetul pe buze, că nu se va fi terminat luna ianuarie şi ceva cumplit are să se întâmple.
Chiar în ziua asasinatului terorist, şeful redacţiei, desenatorul Charb, publica o imagine în care personajul său, teroristul islamist, dă o replică observaţiei că încă nu sunt atentate în Franţa: Staţi un pic, scrie caricatura cu degetul ridicat, avem timp până la sfârşitul lui ianuarie să ne transmitem urările. De fapt, lor, jurnaliştilor, nu li s-a mai dat răgaz nici măcar până la sfârşitul zilei respective. O premoniţie de o exactitate cutremurătoare. De multe ori, un desen satiric, caricatură cum o mai numim noi, deşi cei care o ştiu să aprecieze genul îl numesc editorial grafic, spune mai mult decât o mie de fotografii şi zece mii de cuvinte. Iar Charlie Hebdo este o legendă a comunicării prin satiră grafică, un monstru sacru al sugestiei vizuale, un templu al marilor spirite şi nume ale umorului grafic. La Charlie Hebdo nu au murit numai caricaturiştii, ci mulţi dintre cei care făceau posibilă apariţia săptămânală a acestei publicaţii simbol a libertăţii de expresie. Au fost ucişi redactori şi scriitori, a fost ucis Mustapha, corectorul îndrăgostit de limba şi literatura franceză, a căzut sub gloanţe şi persoana care avea complicata sarcină să fie curat într-o redacţie ca un vulcan, au fost împuşcaţi mortal doi poliţişti care asigurau paza jurnaliştilor ameninţaţi.
Singurele imagini din timpul atacului ne arată – dacă aveţi puterea de a privi aşa ceva – cum unul dintre terorişti îl împuşcă pe poliţistul Ahmed mai uşor decât omori un om în jocurile pe calculator. Din păcate nici izbucnirea aceasta de cruzime nu este străină zilelor noastre.
Ultima lună ne-a adus valuri de decapitări cu sânge rece, mai ales în zonele în care bântuie spiritul aşa zisului Stat islamic şi nici faptul că musulmani cad victime ale violenţei în numele islamului nu mai constituie o noutate. Continuarea acestei stări de fapt demonstrează că decidenţii nu înţeleg ce se întâmplă, că nu sunt aproape de soluţia problemelor şi nu au nici o formulare lizibilă a problemei. Nu trebuie să fii specialist ca să te întrebi cum de practicanţi ai extremismului violent ajung sa se mişte liber cu armament de luptă în mână, prin mijlocul Parisului. Şi nici faptul că o ţintă evidentă, beneficiară a protecţiei poliţieneşti, este distrusă cu atâta uşurinţă şi teribilă eficienţă. Jeanette Bougrab, partenera lui Charb, cel căzut la datorie în redacţia Charlie Hebdo, constată că în timp ce ea a fost în marile zone de conflict, în Yemen, Pakistan şi Afganistan şi nu a păţit nimic, partenerul său a fost ucis la Paris, în mijlocul redacţiei prestigioasei publicaţii pe care o conducea.
Situaţia este extrem de complexă cu atât mai mult cu cât conflicte pe care Europa de Vest le credea îndepărtate explodează în capitalele marilor puteri ale istoriei, în oraşele simbol ale civilizaţiei umane actuale. Şi oameni născuţi şi crescuţi în lumina democraţiei sunt atraşi de sângeroasa aventură a fundamentalismului religios, departe de raţiune şi umanism.
