România şi NATO
Nu trecuse anul de la Revoluţia anticomunistă din Decembrie 1989 şi premierul de atunci al României, Petre Roman, făcea o vizită la sediul NATO din Bruxelles. Altfel spus, cu un an înainte cele două părţi încă se aflau pe poziţii antagoniste, de confruntare de tip Război Rece. Petre Roman era tânărul participant la Revoluţia românilor care devenise şef al guvernului chiar în zilele fierbinţi din decembrie 1989. După câteva luni, când nimeni nu se dumirise ce se întâmplă cu lumea după căderea comunismului, guvernul român îl invita oficial pe secretarul general al NATO de atunci, regretatul Manfred Woerner, să viziteze România.
Marius Tiţa, 11.06.2013, 10:18
Relaţiile au evoluat rapid, iar în iulie 1991 are loc prima vizită a şefului NATO în România. Manfred Woerner revine la Bucureşti peste doar câteva luni, în februarie 1992, când inaugurează un Centru euro-atlantic. Sunt premiere care jalonează relaţiile României cu NATO, ce au evoluat până la aderarea deplină din martie 2004. Iniţiativa NATO de a pune în funcţiune un Parteneriat pentru pace este susţinută cu toată forţa de români, care văd în acest program un proces de pregătire a integrării în NATO. România este prima ţară dintre cele fost comuniste care, în ianuarie 1994, semnează Parteneriatul pentru pace propus de NATO.
În iulie 1997, însă, România nu se află printre ţările invitate să adere la Alianţă. Românii i-au văzut la televizor, la summitul NATO de la Madrid, pe preşedintele Franţei nervos, insistând ca România să fie invitată, şi pe preşedintele SUA, surâzător, explicând că este o amânare, şi nu o respingere a aderării României. La câteva zile după summitul de Madrid, Bill Clinton a vizitat Bucureştiul şi a ţinut un discurs în faţa unei uriaşe mulţimi. Ceea ce nu ştiau românii era că se contura deja opinia Occidentului de separare a candidaţilor la drumul spre Vest, românii şi bulgarii fiind sortiţi unui al doilea val, cum s-a petrecut şi cu aderarea la Uniunea Europeană de mai târziu. România a participat, ulterior, la toate marile acţiuni şi politici ale NATO, in principal din Afganistan.
În martie 2002, la Bucureşti, s-a desfăşurat summitul Primăvara noilor aliaţi”, care contura două tabere în interiorul NATO, una mai deschisă, mai optimistă, în care se afla şi România, şi o alta, a ţărilor cu vechime în NATO, mai reticente inclusiv fata de operaţiunile împotriva terorismului. În noiembrie 2002, la summitul de la Praga, România este invitată să adere la organizaţia nord-atlantică, finalizându-se un proces lansat devreme, în 1990, când românii încă îşi mai plângeau morţii din Revoluţia împotriva comunismului şi a dictaturii Ceauşescu. La 29 martie 2004, o ceremonie discretă în cadrul căreia, la Washington, se depun instrumentele de ratificare şi drapelul României este ridicat în rândul ţărilor NATO, marchează aderarea efectivă la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord. Peste 4 ani, în 2008, summitul NATO se ţine la Bucureşti, într-o atmosferă de normalitate a marilor evenimente.
Din 1 ianuarie 2007, România era şi membră a Uniunii Europene, conturându-se întregul ansamblu al revenirii în concertul democraţiilor europene şi al acţiunii internaţionale. În prezent, România are dreptul să fie evocata în discuţia despre numirea unui secretar general al NATO din fostul Est comunist.
Actualul secretar general, Anders Fogh Rasmussen, a vizitat, la sfârşitul săptămânii, Bucureştiul, capitala unei ţări care de aproape un deceniu depune o vie activitate de membru cu drepturi şi îndatoriri depline al NATO.
