Retrospectiva săptămânii 05 – 11.02.2023
Președintele român la Consiliul European de la Bruxelles/ România este alături de Turcia după seism/ Al doilea sistem Patriot pentru România/ Dobândă cheie de 7 procente pe an
Daniela Budu, 11.02.2023, 09:39
Președintele român la Consiliul European de
la Bruxelles
Aflat la Consiliul european de la Bruxelles, preşedintele
României, Klaus Iohannis, a salutat, alături de alți lideri europeni, prezenţa preşedintelui
Ucrainei, Volodimir Zelenski la summit, ca o dovadă în plus a solidarităţii şi
unităţii europene şi a coordonării strânse în susţinerea poporului ucrainean în
faţa războiului declanşat de Federaţia Rusă. În context, șeful statului a
subliniat importanţa menţinerii sprijinului european pentru Ucraina. A evidenţiat,
în același timp, solidaritatea României, ca stat vecin şi prieten, contribuind
atât pe palierul umanitar şi economic, cât şi în ceea ce priveşte creşterea
conectivităţii, facilitarea transportului de cereale sau avansarea parcursului
european al Kievului.
La reuniunea de la Bruxelles, Klaus Iohannis a susţinut,
de asemenea, necesitatea menţinerii presiunii asupra Rusiei, inclusiv prin
adoptarea de sancţiuni suplimentare. Pe de altă parte, șeful statului a anunţat
că va continua discuţiile în privinţa aderării României la spaţiul Schengen și
a spus că va merge în curând în Bulgaria, pentru a demara o serie de acţiuni
comune la nivel diplomatic împreună cu omologul său.
Klaus Iohannis: Pentru
mine, pentru România şi pentru români este important să intrăm în spaţiul
Schengen. Nu vreau să legăm discuţia de o anumită dată, fiindcă am văzut şi în
decembrie, aceste lucruri nu pot fi legate de o anumită dată, ele ţin de foarte
multe considerente europene. Din păcate, însă, ţin şi de chestiuni de politică
internă în unele state membre. Acesta este un lucru pe care nu-l consider bun,
dar nu poate fi ignorat. Am discutat această chestiune cu preşedintele Rumen
Radev şi da, vom face şi acţiuni comune.
Potrivit șefului statului, România
nu este sursă de migraţie şi nu este ţară de tranzit. Klaus Iohannis a adăugat,
la Bruxelles, că problema este una europeană şi România vrea să participe la găsirea celor mai
bune soluţii. De asemenea, a mai spus acesta, migraţia nu trebuie confundată cu
Schengen.
România este alături de Turcia după seism
România s-a alăturat echipelor internaţionale
si a trimis două echipaje de căutare şi salvare în zonele puternic
afectate de seismele putrenice produse in sudul Turciei. Sunt aproape 120 de
salvatori români pe teren, însoţiţi de şapte câini special antrenaţi, care au
reuşit să salveze până acum mai multe victime.
Şeful Departamentului pentru
Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a dat asigurări că salvatorii români vor
ajuta Turcia atât timp cât va fi nevoie: Vor rămâne acolo oricât este
nevoie. Dacă este nevoie să facem schimb de personal sau să trimitem suport
logistic mai departe, acest lucru va avea loc rapid, cu sprijinul colegilor de
la Forţele Aeriene, în speranţa că vom putea să salvăm cât mai multe persoane
şi, bineînţeles, să acordăm sprijinul necesar colegilor care sunt confruntaţi
cu o situaţie fără precedent.
În plus, Bucureștiul a aprobat deja un sprijin
pentru Siria, puternic afectată, la rândul său, de seismele de luni, constând
în bunuri materiale – produse de cazarmament, îmbrăcăminte, dar şi produse
alimentare. Pe de altă parte, ministerul de Externe a repatriat mai mulţi
cetăţeni români aflați în Turcia care au solicitat acest lucru după cutremur.
Ambasada României la Ankara a anunţat că este, de asemenea, în contact cu zeci
de români aflați în această țară.
Al doilea sistem Patriot pentru România
România a
recepţionat, in această săptămână, al doilea sistem Patriot din totalul de
patru contractate pentru programul de înzestrare a Forţelor Aeriene. Potrivit
ministrului Apărării, Angel Tîlvăr, militarii români se află într-un program
intensiv de pregătire pentru a putea folosi aceste sisteme de apărare
antiaeriană. Oficialul a precizat că înzestrarea Forţelor Aeriene cu sisteme
Patriot adaugă o capabilitate de apărare aeriană robustă, credibilă,
interoperabilă şi flexibilă, destinată îndeplinirii misiunilor Armatei României.
Potrivit ministerului Apărării, sistemele Patriot de ultimă generaţie au ajuns
prima dată în România în 2020, iar în acest an se va încheia complet prima
etapă a programului de înzestrare. Livrarea următoarelor două a început în
cursul anului trecut și urmează ca testarea şi recepţionarea lor să fie
finalizate până la sfârşitul lunii aprilie. Primul sistem livrat Forţelor
Aeriene Române execută, din 2021, misiuni specifice de apărare şi împotriva
rachetelor a spaţiului aerian al României şi al NATO.
Dobândă cheie de 7 procente pe an
După doi ani de
dobânzi record şi 11 majorări, Banca Naţională a României a decis, asemenea
celorlalte Bănci Centrale din regiune, să mențină dobânda-cheie, la 7% pe an.
BNR a păstrat, de asemenea, nivelurile actuale ale ratelor rezervelor minime
obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit,
adică acele sume pe care băncile comerciale sunt obligate să le deţină în
conturile BNR. Deciziile Băncii Naționale au loc în contextul în care BNR se
aşteaptă ca rata anuală a inflaţiei să scadă mai repede decât a anticipat
anterior. Rata anuală a inflaţiei a scăzut uşor în decembrie anul trecut,
ajungând la putin peste 16%. În plus, Banca Centrală se așteaptă ca indicatorul să ajungă la o
singură cifră în trimestrul al treilea al anului acesta, pe fondul prelungirii
schemelor de plafonare şi compensare a preţurilor la energie.