Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Retrospectiva săptămânii 07.11. – 13.11.2021

Sumar: Situația politică la București; Sistem medical suprasolicitat și rată de vaccinare scăzută; A reînceput școala; Inflație record în România

Retrospectiva săptămânii 07.11. – 13.11.2021
Retrospectiva săptămânii 07.11. – 13.11.2021

, 13.11.2021, 10:30

Situația
politică la București


La
București, PNL, aflat la guvernare, nu mai dorește să refacă alianța cu USR și s-a îndreptat spre PSD, alături de care a mai
guvernat, în perioada 2013 – 2014. Din viitorul guvern ar urma să facă parte și
UDMR. Aceștia au avut, marţi, primele negocieri oficiale pentru formarea unei
majorităţi, iar discuţiile ulterioare au fost centrate pe programul de
guvernare. Sunt multe capitole la care PNL, PSD și UDMR s-au înţeles încă de la
început, dar sunt şi dezacorduri. La negocierile pe teme economice, de exemplu,
social-democraţii au propus creşterea salariului minim, a pensiei minime, dar
şi a alocaţiilor pentru copii, dar liberalii spun că majorarea acestor venituri
trebuie să poată fi susținută de buget. Ulterior stabilirii unui program comun de guvernare, discuțiile ar urma să
se mute pe configuraţia noului Cabinet. Amintim că, după plecarea USR, în
septembrie, din Guvern, Cabinetul minoritar PNL-UDMR a fost demis prin moțiune
de cenzură depusă de PSD și votată inclusiv de USR. De
atunci, în urma consultărilor cu partidele politice, șeful statului, Klaus
Iohannis, a făcut două propuneri de premier, din partea USR și PNL, care nu au
primit însă, votul de încredere în Parlament.



Sistem
medical suprasolicitat și rată de vaccinare scăzută


Odată
cu scăderea numărului de cazuri noi de Covid în România, a scăzut şi interesul
românilor pentru vaccinare, chiar dacă raportul Institutului Național de
Sănătate Publică din această săptămână arată că aproape 70 la sută din cazurile
de infectare și 90 la sută din decese au fost la persoane nevaccinate. Autoritățile
avertizează că dacă până la sfârşitul anului se menţine acest ritm zilnic de
vaccinare, România va avea 8,5 milioane de oameni vaccinaţi, adică jumătate din
populaţia eligibilă peste 12 ani, o rată de imunizare insuficientă. În
încercarea de a face faţă acestui val patru al pandemiei, autorităţile au
suplimentat bugetul Ministerului Sănătăţii, cu peste 330 de milioane de lei
(peste 66 milioane de euro). Banii provin din fondul de rezervă al Guvernului
şi vor fi investiţi în medicamente anti-Covid şi în programele naţionale de
sănătate. În timp ce sistemul sanitar este pus la grea încercare de
supraaglomerarea spitalelor și de numărul mare de cazuri grave Covid, România
s-a confruntat, in aceasta săptămână, cu un nou incendiu într-o unitate
sanitară, de data aceasta la un spital din Ploiești, care tratează
pacienți Covid. Doi bolnavi au murit carbonizaţi, iar o infirmieră a suferit
arsuri. Nu este primul incident de acest fel produs în România. Luna trecută,
într-un incendiu care a avut loc la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța, au murit 7 pacienți. Anterior, la Piatra Neamț, au murit 10
pacienți, iar la Institutul Matei Balș din capitala, 4 persoane
si-au pierdut viata in incendii declansate in sectii covid.



A
reînceput școala


Circa două din cele trei milioane de
elevi și preșcolari din România au revenit, luni, fizic la școală, după două
săptămâni de vacanţă forţată de pandemia de COVID 19. S-au deschis şcolile în
care minim 60% din angajaţi sunt vaccinaţi împotriva virusului. Coordonatorul
campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, spune că elevii au nevoie de
cursuri cu prezenţă fizică, iar adulţii trebuie sa facă un efort pentru a le
oferi siguranţă la şcoală. La rândul său, ministrul interimar al Educaţiei,
Sorin Cîmpeanu, spune că noile condiții în care s-a revenit la școală, deşi
disputate, au avut efect și au impulsionat cadrele didactice să se vaccineze. În
plus, pentru recuperarea materiei care trebuia studiată în perioada de vacanță
impusă, Ministerul Educaţiei a modificat structura anului şcolar și a scurtat
vacanța de iarnă pentru elevii de gimnaziu şi de liceu.



Inflație
record în România


Inflaţia
în România continuă să crească mult peste previziuni şi generează cele mai mari
majorări de preţuri din ultimii ani. Raportul anual asupra inflației publicat joi de Banca Națională a României arată că
rata
inflației ar urma să ajungă la 7,5% luna viitoare şi este prevăzută să se
tempereze până la 5,9% la sfârşitul anului viitor. Potrivit BNR și analiștilor
politici, creşterile de preţuri din energie şi combustibili au antrenat
majorări, care nu se vor opri până la jumătatea anului viitor. Purtătorul de
cuvânt al BNR, Dan Suciu, a declarat, pentru Radio România, că puseul
inflaţionist şi creşterile importante de preţuri au avut deja loc.

Dan Suciu: Marea parte a creşterii este în urmă. Creşterile s-au cam produs. Asta
nu înseamnă că de acum încolo vom avea preţuri care coboară. Vor mai fi
probabil creşteri de preţuri, dar ele vor fi marginale.

În context, Banca
Națională a decis, marți, atât majorarea dobânzii de politică monetară, cât și
a ratei dobânzii la care se mai pot împrumuta băncile de la Banca Centrală, în
încercarea de a ține sub control inflația galopantă.



Discuții
româno – americane la Washington


Șeful
diplomației române, Bogdan Aurescu, aflat la începutul săptămânii la Washington
pentru a consolida cooperarea cu Statele Unite în materie de securitate, a
atras atenţia asupra vechilor conflicte la Marea Neagră, încă nesoluţionate.
Timp de mai mult de două decenii, România a pledat la Washington în legătură cu
importanţa securităţii la Marea Neagră ca parte a securităţii transatlantice -
a spus, la Consiliul Atlantic, Bogdan Aurescu. Anterior, oficialul i-a cerut
secretarului de stat Anthony Blinken creşterea prezenţei americane în regiune
şi în România. Cele două țări și-au reconfirmat angajamentul pentru
consolidarea Parteneriatului strategic, de la cooperarea militară şi de
securitate la cooperarea politică, în domeniul economiei, energiei şi
relaţiilor interumane. În plus, Bogdan Aurescu a reiterat interesul României,
ca Partener Strategic al SUA, de a înregistra progrese concrete în ceea ce
priveşte includerea ţării în Programul Visa Waiver, prin care ar putea fi
eliminate vizele pentru cetăţenii români care călătoresc în Statele Unite.


RadioRomaniaInternational · Eveniment Top 13.11.2021
Eveniment top
Eveniment Top sâmbătă, 02 noiembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 27.10 – 02.11.2024

Campanii electorale în România Campania electorală pentru alegerile parlamentare din România a debutat în noaptea de joi spre vineri și se va...

Retrospectiva săptămânii 27.10 – 02.11.2024
Eveniment top
Eveniment Top sâmbătă, 26 octombrie 2024

Retrospectiva săptămânii 20.10 – 26.10.2024

Campania electorală la start Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din România a început la miezul nopții de joi spre vineri şi...

Retrospectiva săptămânii 20.10 – 26.10.2024
Retrospectiva săptămânii 13.10. – 19.10.2024
Eveniment Top sâmbătă, 19 octombrie 2024

Retrospectiva săptămânii 13.10. – 19.10.2024

Președintele României, Klaus Iohannis, la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles Liderii din țările blocului comunitar, inclusiv șeful...

Retrospectiva săptămânii 13.10. – 19.10.2024
Eveniment top
Eveniment Top sâmbătă, 12 octombrie 2024

Retrospectiva săptămânii 06.10. – 12.10.2024

14 candidați pentru prezidențiale Biroul Electoral Central a anunţat, joi, lista finală a candidaţilor la alegerile prezidenţiale din acest an....

Retrospectiva săptămânii 06.10. – 12.10.2024
Eveniment Top sâmbătă, 05 octombrie 2024

Retrospectiva săptămânii 29.09. – 05.10.2024

Sprijin german pentru aderarea României la Schengen pe cale terestră Aderarea cât mai rapidă a României la spaţiul Schengen pe cale terestră...

Retrospectiva săptămânii 29.09. – 05.10.2024
Eveniment Top sâmbătă, 28 septembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 22.09-28.09.2024

Prima rectificare bugetară din 2024 În săptămâna care se încheie, Executivul român a adoptat prima rectificare bugetară din acest an. Deşi a...

Retrospectiva săptămânii 22.09-28.09.2024
Eveniment Top sâmbătă, 21 septembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 15.09-21.09.2024

Ajutoare pentru sinistrați Asemenea autorităților din mai multe state europene, și autoritățile române au fost în alertă în această...

Retrospectiva săptămânii 15.09-21.09.2024
Eveniment Top sâmbătă, 14 septembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 08.09-14.09.2024

Un nou an școlar în România Şcolile trebuie să fie absolut sigure pentru elevi, cadre didactice şi restul personalului din învăţământ...

Retrospectiva săptămânii 08.09-14.09.2024

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company