Retrospectiva săptămânii 14.10 – 20.10.2018
Preşedintele României în Italia şi la Bruxelles/Turneul premierului român in Turcia, Emiratele Arabe Unite şi Kuweit/Exerciţiul Seism 2018/Selecţionata de fotbal Under 21 a României, la un turneu final de Campionat European după 20 de ani
România Internațional, 20.10.2018, 08:29
Preşedintele României în Italia şi la
Bruxelles
Agenda încărcată
pentru preşedintele României în această săptămână, care a inclus o vizită de
stat de 4 zile în Italia, o deplasare la Bruxelles la Consiliul European de
toamnă şi la al 12-lea summit Asia-Europa. În prima parte a săptămânii, Klaus
Iohannis a fost în Italia, în prima
vizită de stat a unui preşedinte român din ultimii 45 de ani în această ţară. Cu o valoare estimată a schimburilor comerciale de peste 15,5 miliarde de
euro în 2018, Italia este al doilea partener comercial al României şi ocupă
primul loc în topul investitorilor străini din punct de vedere al numărului de
companii prezente pe piaţa românească. Organizată în contextul sărbătoririi de către Bucureşti a Centenarului
Marii Uniri şi al aniversării a 10 ani de la ridicarea relaţiei bilaterale
dintre România şi Italia la nivel de Parteneriat strategic consolidat, vizita a
avut în prim-plan şi importanta comunitate românească, de circa 1,2 milioane de
persoane – cea mai numeroasă din afara graniţelor şi cea mai mare comunitate
străină din peninsulă.
În cadrul întâlnirilor oficiale cu preşedintele şi
premierul Italiei, Iohannis a transmis mulţumiri pentru felul în care românii sunt trataţi şi
integraţi în Peninsulă. De la Roma, preşedintele român a plecat la Bruxelles
unde a participat la Consiliu European de toamnă şi la al 12-lea summit
Asia-Europa. Prima
zi a Summitului UE s-a încheiat fără vreun progres semnificativ în
privinţa Brexitului.Preşedintele Iohannis a afirmat
că, în ciuda negocierilor intense, acordul de retragere a Marii Britanii nu a
fost finalizat până în acest moment. El şi-a exprimat speranţa să se ajungă
măcar la un acord de ieşire ordonată a Marii Britanii, ca să încercăm pe urmă
alţi paşi. În cea de a doua zi, liderii europeni au discutat probleme
legate de migraţie, securitate internă şi întărirea uniunii monetare. Discuţiile pe
tema migraţiei s-au concentrat pe evoluţiile viitoare, în direcţia întăririi
cooperării cu statele terţe de origine şi de tranzit. În ceea ce priveşte
securitatea internă, preşedintele Iohannis a subliniat că prevenirea şi
contracararea terorismului trebuie să rămână printre preocupările prioritare
ale statelor membre ale UE.
Turneul premierului român in Turcia, Emiratele Arabe Unite şi Kuweit
Premierul român Viorica Dăncilă a făcut în această
săptămînă un turneu în Turcia, Emiratele Arabe Unite şi Kuweit. Prima
etapa a fost Turcia, unde prim-ministrul
a fost primit, la Ankara, de şeful statului, Recep Tayp Erdogan. Cei doi
oficiali au convenit ca România va continua să susţină parcursul european al
Turciei. Cele două ţări sunt hotărâte să colaboreze, în continuare, pentru
dezvoltarea relaţiilor economice, asigurarea securităţii şi lupta împotriva
terorismului. Cei doi demnitari au semnat şi două documente de cooperare
bilaterală în domeniul medical şi al educaţiei.
Turneul a continuat in
Emiratele Arabe Unite. În Dubai, la întâlnirea cu conducătorul Emiratului,
şeicul Mohammed bin Rashid Al-Maktoum, şefa Guvernului de la Bucureşti a prezentat cele mai recente
oportunităţi investiţionale din România şi a încurajat companiile din Emirate
să participe fie la licitaţiile organizate pentru proiectele finanţate prin
programele operaţionale existente, fie la proiectele în parteneriat
public-privat. Ea a declarat şi
că România va continua să acorde o importanţă deosebită vecinătăţii sudice a
UE, mai ales că, anul viitor, va deţine, timp de şase luni, preşedinţia
semestrială a Uniunii. La Abu Dhabi,
Viorica Dăncilă a discutat despre atragerea investițiilor emirateze și
intensificarea schimburilor comerciale bilaterale. Miercuri, şefii
Executivelor de la Bucureşti şi de la Abu Dhabi au adoptat ‘Declaraţia comună
privind stabilirea unui parteneriat economic strategic între Guvernul României
şi Guvernul Emiratelor Arabe Unite’Comerţul, investiţiile, agricultura, turismul, cercetarea,
inovarea sunt doar câteva dintre domeniile prioritare în care vor colabora
mediile de afaceri din cele două state. Ultima etapa a turneului a fost Kuweitul.
Exerciţiul Seism 2018
Populaţia
trebuie să fie pregătită cât mai bine, pentru a şti cum să reacţioneze în urma
unui eventual dezastru, a declarat şeful Departamentului pentru Situaţii de
Urgenţă, Raed Arafat, la ceremonia care a marcat închiderea exerciţiului de
simulare a unui cutremur major în România, Seism 2018. Raed Arafat
a spus că a fost cel mai amplu şi mai complex exerciţiu la nivel european din
ultimii ani, care a dat prilejul
autorităţilor române să-şi testeze viteza de reacţie şi capacitatea de a
interveni şi de a coopera în cazul unui cutremur puternic. România e
considerată una dintre ţările membre ale Uniunii cele mai vulnerabile la
seisme.
În ultimele două secole, aici au avut loc şapte cutremure de peste 7 pe
scara Richter. În simulări au fost antrenate, timp de cinci zile, toate
structurile responsabile în cazul producerii unui seism major, de magnitudine
7,5, urmat de replici, ce ar produce victime multiple şi ar afecta, în primul
rând, Bucureştiul. Salvatorii au fost puşi în faţa unor situaţii-limită, cu mii
de decese, răniţi şi persoane rămase fără adăpost. Preşedintele Klaus Iohannis
a decretat instituirea stării de urgenţă. În bazele sale, Armata a instalat
spitale militare mobile, iar pe stadioanele din oraş şi din aşezările-satelit
au fost amenajate tabere de sinistraţi. Din Israel, Italia şi Norvegia au fost
aduse spitale mobile de ultimă generaţie, inclusiv cu dotări de terapie
intensivă, iar din Austria şi Ungaria au venit ambulanţe.
Selecţionata de fotbal Under 21 a României,
la un turneu final de Campionat European după 20 de ani
Selecţionata de tineret a României s-a calificat
la Campionatul European de fotbal Under-21 de anul viitor, după ce a învins
Liechtensteinul cu 4-0, marţi, pe teren propriu, la Ploieşti, în ultimul său
meci din Grupa a 8-a a preliminariilor. Cu şapte victorii şi trei remize din
zece partide, românii au terminat preliminariile neînvinşi, au acumulat 24 de
puncte şi au câştigat o grupă din care au mai făcut parte Portugalia, Bosnia, Ţara Galilor şi Elveţia. România a
reuşit, astfel, a doua sa calificare la un Campionat European de tineret, după
cea din 1998, cand turneul final a fost organizat la Bucuresti. Europenele se
vor disputa în perioada 16-30 iunie 2019, în Italia şi San Marino, cu
participarea a 12 echipe