Retrospectiva săptămânii 25.03 – 31.03.2018
Sumar: 100 de ani de la unirea Basarabiei cu Patria Mamă / Eterna modificare a Legilor Justiţiei / Scandal diplomatic: Rusia împotriva tuturor
Roxana Vasile, 31.03.2018, 07:00
100 de ani de la unirea Basarabiei cu Patria Mamă
Legislativul de la Bucureşti a organizat,
marţi, 27 martie, o şedinţă solemnă cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la
unirea Basarabiei cu România. A fost adoptată o Declaraţie în care se arată că Parlamentul
consideră drept legitimă dorinţa acelor cetăţeni ai Republicii Moldova care
susţin reunificarea cu România ca o continuare firească a procesului de
dezvoltare şi afirmare a naţiunii române. Provincie cu populaţie majoritar
românească aflată timp de 106 ani sub ocupaţie ţaristă, Basarabia s-a unit cu
Patria Mamă în 1918. Uniunea Sovietică a reanexat-o, în urma unui ultimatum, în
1940, iar pe o parte a teritoriului acesteia a fost creată actuala Republică
Moldova. Strivit şi negat în perioada URSS-ului, românismul a fost pervertit
prin inventarea unei limbi şi a unei identităţi moldoveneşti, separate de cele
româneşti. Totodată, la fiecare scrutin electoral, o luptă acerbă se dă, de ani
buni, între politicienii care mizează pe cartea integrării europene şi cei care
vor să readucă Republica pe orbita rusească. Să nu uităm nici că, în 1992,
Moscova a susţinut, cu trupe, veleităţile separatiste pro-ruse din regiunea
Transnistria, unde încă se mai găseşte armament rusesc greu. Prin urmare, pentru
mulţi analişti, reunificarea cu România ţine de un viitor relativ îndepărtat.
Până la un astfel de eventual moment, oamenii politici de la Bucureşti sunt de
acord că importantă rămâne aprofundarea legăturilor speciale dintre România şi
Republica Moldova şi susţinerea parcursului european şi nord-atlantic al
micului stat de la Est, cel mai sărac din Europa. Chiar miercuri a fost semnată
preluarea de către Transgaz România a companiei similare din Republica Moldova,
Vestmoldtransgaz. Cu acest prilej, premierul Viorica Dăncilă a declarat: Din acest moment, putem
spune că Transgaz a devenit un actor regional, dar, în acelaşi timp, ne bucură
şi interconectarea din punct de vedere energetic între România şi Republica
Moldova. Contractul va
înlesni construirea gazoductului Ungheni-Chişinău, ce va fi o prelungire a
conductei ce uneşte, acum, Iaşi, urbe din nord-estul României, de oraşul Ungheni din vestul
Republicii vecine.
Eterna modificare a Legilor Justiţiei
PNL şi USR, din opoziţia parlamentară de
la Bucureşti, au sesizat, pentru a doua oară, Curtea Constituţională privitor
la cele trei Legi ale Justiţiei- statutul magistraţilor, organizarea judiciară şi funcţionarea
CSM – pe care Puterea le vrea
modificate. Opoziţia acuză graba şi superficialitatea în corectarea Legilor
după prima sesizare a Curţii şi susţine, în continuare că, şi după schimbările
făcute, proiectele de acte normative lasă loc abuzurilor şi pun sub semnul
întrebării independenţa Justiţiei. Deputatul liberal, Gabriel Andronache, dă un
exemplu: În ziua în care au fost adoptate, în plenul
Senatului a fost introdus în legea de modificare şi completare a Legii 303 un
amendament care a fost denumit de majoritatea parlamentară corelare
tehnico-legislativă, când el, practic, a modificat definiţia erorii
judiciare. Inadmisibil din punctul nostru de vedere ca aşa ceva să se întâmple
în procedura parlamentară. Există, totodată, foarte multe motive care se referă
la conţinutul acestor modificări şi, care, fac în continuare reglementările în
cauză toxice pentru sistemul de justiţie din România. PSD, la putere,
spune, în schimb, că modificările au fost făcute democratic, iar Legile
Justiţiei reformate sunt mai necesare ca oricând. Liderul social-democrat, Liviu
Dragnea: Au fost atacate la Curtea Constituţională, Curtea
Constituţională a declarat, cu excepţia câtorva articole, toate legile
constituţionale. Acum o să vedem ce au atacat. Judecătorii Curţii
Constituţionale o să analizeze din nou. Această disperare, până la urmă, se va
încheia. CCR a anuţat că va discuta noile sesizări privind modificările la
Legile Justiţieipe 19 aprilie.
Scandal diplomatic: Rusia împotriva tuturor
Rusia a ales să pozeze în victimă şi să răspundă
Occidentului pe baza principiului reciprocităţii, negând, în paralel, cu
vehemenţă orice implicare în otrăvirea, pe 4 martie, în Marea Britanie, a
fostului agent dublu rus, Serghei Skripal, şi a fiicei acestuia:
potrivit poliţiei britanice, pe uşa
de la intrarea în casa ex-spionului
a fost găsită o cantitate foarte mare de substanţă neurotoxică. Ca un semnal
puternic transmis Moscovei că nu poate sfida legislaţia internaţională
privitoare la folosirea de arme chimice, circa 150 de diplomaţi ruşi din America
de Nord şi Europa până în Australia au fost expulzaţi în semn de solidaritate
cu Marea Britanie. În plus, în Statele Unite, administraţia Trump a închis
consulatul rus de la Seattle, argumentând că este prea aproape de cea mai mare
bază americană de submarine nucleare. Inclusiv la Bucureşti, ministerul de
Externe a anunţat, luni, că un diplomat rus va fi declarat persona non-grata şi expulzat din România. Ministrul Teodor
Meleşcanu a explicat că este nevoie de un semnal de solidaritate mai ales în contextul
Brexit, pentru a se dovedi că Uniunea Europeană doreşte, în continuare, o
relaţie foarte strânsă cu Londra în domeniul apărării şi securităţii, chiar şi
după ieşirea acestei ţări din blocul comunitar. Decizia României este,
probabil, manifestarea nebuniei politice colective – a reacţionat Ambasada Rusiei la Bucureşti. Ulterior,
în a doua parte a săptămânii, situaţia a căpătat noi proporţii: Moscova a promis represalii
identice pentru toate ţările care au ales să o înfrunte.