Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Retrospectiva săptămânii 25.06-02.07.2017

Sumar: România are un nou Guvern/ Legea salarizării unitare, promulgată/ Dosarul alegerilor prezidenţiale din 2009, clasat/ România este sub asediul caniculei

Retrospectiva săptămânii 25.06-02.07.2017
Retrospectiva săptămânii 25.06-02.07.2017

, 01.07.2017, 07:00

România are un nou Guvern


Noul Guvern PSD-ALDE de la Bucureşti condus de Mihai Tudose a primit,
joi, votul de învestitură al Parlamentului, apoi a depus jurământul în faţa
preşedintelui ţării, Klaus Iohannis. România are nevoie de un Guvern în stare
de alertă, preocupat de performanţă, iar noua echipă va trebui să recupereze
întârzierile precedentului Executiv, astfel încât obiectivele asumate în
programul de guvernare să fie respectate – a declarat Mihai Tudose: România se află într-un moment
economic bun. Avem creştere economică, avem creşterea industriei, avem
creşterea veniturilor, o creştere a consumului. Ceea ce ne lipseşte e o
creştere viguroasă a investiţiilor şi o creştere a veniturilor la buget.
Preşedintele Klaus Iohannis nu a menajat deloc coaliţia la
putere, care, nemulţumită de fostul său Executiv, l-a dat jos
printr-o
moţiune de cenzură la nici şase luni de când îşi intrase în pâine, imputându-i lipsa de
rezultate în aplicare programului prin care social-democraţii
câştigaseră, în iarnă, alegerile legislative. Şeful statului a remarcat că,
odată cu numirea unui nou Guvern, PSD şi ALDE, susţinute de UDMR printr-un
protocol de colaborare parlamentară, au schimbat programul de guvernare. Klaus
Iohannis: În şase luni, schimbăm de la reduceri de taxe la reintroduceri de taxe,
de la creşteri de salarii la taxă de solidaritate. Un astfel de comportament cu
certitudine nu se încadrează în ceea ce se numeşte predictibilitate
fiscal-bugetară. Stimaţi PSD-işti, ALDE-işti, UDMR-işti, în numele românilor,
vă rog să terminaţi cu această ţopăială fiscal-bugetară.
Preşedintele Iohannis i-a cerut noului Guvern condus de Mihai Tudose să fie solidar cu românii şi să guverneze
responsabil, în aşa fel încât România să se încadreze în marja de deficit de
3%, să apere şi să promoveze statul de drept sau să-şi respecte angajamentul faţă de NATO de a aloca 2% din PIB pentru
Apărare.



Legea salarizării unitare, promulgată


Recenta criză
politică de
la Bucureşti i-a făcut pe mulţi să se teamă că
legea salarizării din sistemul public va fi trecută, o vreme, în surdină, iar
aplicarea ei întârziată. Mai mult chiar! Plecarea precedentului Cabinet social-democrat condus de Sorin Grindeanu, artizanul acestui act
normativ, şi perspectiva posibilei lui înlocuiri cu unul de o altă culoare
politică i-a determinat pe cei mai pesimişti să vorbească de eventualitatea
renunţării la o astfel de lege cu beneficii majore pentru un număr semnificativ
de români. Temerile tuturor au fost spulberate în momentul în care s-a anunţat că preşedintele ţării, Klaus Iohannis, a
promulgat-o. Într-un comunicat al
Administraţiei Prezidenţiale se precizează că şeful statului susţine
necesitatea creşterii, în mod sustenabil, a veniturilor salariale ale
personalului plătit din fonduri publice, pentru îmbunătăţirea nivelului lor de
trai. El subliniază, în egală măsură, că este responsabilitatea PSD şi ALDE să
asigure dezvoltarea echilibrată şi să concilieze obiectivul de creştere a
veniturilor cu cel de păstrare a stabilităţii macroeconomice şi bugetare a României.
Legea salarizării din sistemul public prevede creşterea veniturilor
lunare, în următorii cinci ani, cu peste 50% în medie. Actul normativ este, însă, criticat de patronate, dar şi de sindicate.


Dosarul alegerilor prezidenţiale din 2009, clasat


Parchetul General a clasat, marţi, dosarul alegerilor prezidenţiale din
România, din decembrie 2009, întrucât nu a identificat presupuse fapte ilegale
de abuz în serviciu, de falsificare a documentelor şi a evidenţelor electorale.
Dosarul fusese deschis după ce jurnalistul şi consultantul politic Dan Andronic
a susţinut că mai mulţi înalţi demnitari, între care fostul procuror general al
României, Laura Codruţa Kövesi, şi fostul general SRI, Florian Coldea, ar fi
fost prezenţi, în seara turului doi al prezidenţialelor, în casa fostului
vicepremier, Gabriel Oprea, şi ar fi ajutat la victoria lui Traian Băsescu. Acesta a câştigat al doilea mandat,
după victoria la limită în faţa lui Mircea Geoana. Mai
mulţi oameni politici, care deţineau în 2009 funcţii în statul român, au fost
audiaţi de procurorii Parchetului General. De asemenea, anchetatorii au cerut
documente de la instituţii ale statului între care Autoritatea Electorală
Permanentă şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.Alegerile prezidenţiale din 2009
fac, în prezent, obiectul şi al unei anchete parlamentare.



România este sub asediul caniculei


Încă de
săptămâna trecută, canicula afectează
o bună parte a Europei, iar România nu face excepţie! Un val de căldură traversează ţara, de
miercuri intrând în vigoare un cod galben de caniculă şi disconfort termic
pentru 12 judeţe din vest, sud şi centru, cu maxime termice cuprinse între 33
şi 36 de grade Celsius. De joi, numeroase judeţe au trecut, treptat, la cod
portocaliu, maximele atingând 40
de grade. Pentru sâmbătă,
meteorologii au emis chiar un cod roşu local aferent valorilor aerului de până
la 44 de grade Celsius la umbră. Peste 800 de ambulanţe şi aproape 300
de autospeciale ale Serviciului mobil de urgenţă, reanimare şi descarcerare
(SMURD) au fost pregătite să intervină, la nivel naţional, în caz de nevoie.
Bucureştiul este toropit, şi el, de arşiţă. La fel ca anul trecut, Primăria Bucureştiului
a anunţat că instalează circa 20 de corturi anticaniculă, cu personal medical,
aer condiţionat, apă, trusă de prim-ajutor şi medicamente necesare cetăţenilor
care ar putea avea nevoie de îngrijiri.

Eveniment top
Eveniment Top sâmbătă, 14 decembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 08.12 – 14.12.2024

În sfârşit, în Schengen Vestea bună a săptămânii, aşteptată şi confirmată, oficial, joi, a fost acceptarea deplină a României, alături...

Retrospectiva săptămânii 08.12 – 14.12.2024
Eveniment top
Eveniment Top sâmbătă, 07 decembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 01 -07.12.2024

Alegerile prezidenţiale din România au fost anulate Curtea Constituţională a României (CCR) a decis vineri, cu unanimitate de voturi, anularea...

Retrospectiva săptămânii 01 -07.12.2024
The Week in Review
Eveniment Top sâmbătă, 30 noiembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 24-30.11.2024

Alegeri cu surprize și scandal Organizarea, în România, într-un singur an, a tuturor tipurilor de alegeri – prezidențiale, parlamentare,...

Retrospectiva săptămânii 24-30.11.2024
Retrospectiva săptămânii 17.11 – 23.11.2024
Eveniment Top sâmbătă, 23 noiembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 17.11 – 23.11.2024

Românii își aleg noul președinte Prima secţie de vot din străinătate pentru turul întâi al alegerilor prezidenţiale din România s-a...

Retrospectiva săptămânii 17.11 – 23.11.2024
Eveniment Top sâmbătă, 16 noiembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 10.11 – 16.11.2024

Vizita premierului român la Londra Premierul român, Marcel Ciolacu, a făcut, la mijlocul săptămânii, o vizită de două zile în Regatul Unit,...

Retrospectiva săptămânii 10.11 – 16.11.2024
Eveniment Top sâmbătă, 09 noiembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 03.11 – 09.11.2024

Președintele Klaus Iohannis, la summitul Comunităţii Politice Europene de la Budapesta   Aderarea României la Spaţiul Schengen nu este doar un...

Retrospectiva săptămânii 03.11 – 09.11.2024
Eveniment Top sâmbătă, 02 noiembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 27.10 – 02.11.2024

Campanii electorale în România Campania electorală pentru alegerile parlamentare din România a debutat în noaptea de joi spre vineri și se va...

Retrospectiva săptămânii 27.10 – 02.11.2024
Eveniment Top sâmbătă, 26 octombrie 2024

Retrospectiva săptămânii 20.10 – 26.10.2024

Campania electorală la start Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din România a început la miezul nopții de joi spre vineri şi...

Retrospectiva săptămânii 20.10 – 26.10.2024

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company