Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Retrospectiva săptămânii 4.10 – 10.10.2015

Sumar: România, solidară în criza refugiaţilor; România şi NATO; Închisori CIA în România? O nouă comisie; Economia românească, peste aşteptări

Retrospectiva săptămânii 4.10 – 10.10.2015
Retrospectiva săptămânii 4.10 – 10.10.2015

, 10.10.2015, 10:09

România, solidară în criza refugiaţilor



România nu se
confruntă cu o criză a refugiaţilor. Faţă de 900 de cereri de azil în 2014,
anul acesta s-au înregistrat cu doar 44 în plus. Chiar şi aşa, în
eventualitatea sosirii de migranţi, au fost pregătite, deja, 1 mie de locuri de
găzduire. Cât despre legislaţia naţională privind asistenţa acordată celor care
se refugiază în Europa din calea războaielor, sărăciei sau persecuţiilor,
aceasta trebuie actualizată, pentru că situaţa este nesatisfăcătoare. Şeful
executivului, Victor Ponta: Încă avem în vigoare o prevedere
din anul 2006 prin care alocăm pentru toate cheltuielile privind un refugiat
politic suma de 3 lei pe zi, iar pentru cheltuielile sale personale, suma de 60
de bani. Guvernul, Ministerul de Finanţe vor încerca să actualizeze aceste
sume, pentru că nivelul lor este nu doar nesatisfăcător, ci şi insultător.
Trebuie revăzut, de asemenea, accesul la serviciile de sănătate, în condiţiile
introducerii cardului de sănătate, şi la educaţie, şcoli şi facultăţi din România
solicitând documente şcolare de la refugiaţi care au şcoala sau primăria sau
universitatea distruse în bombardamente, ceea ce evident duce la
imposibilitatea accesului la educaţie. La fel, în ceea ce
priveşte condiţiile de cazare.
România
promite solidaritate – a mai spus premierul Ponta, precizând că Guvernul va
sprijini pe termen scurt şi mediu acordarea de sprijin financiar şi logistic ţărilor
care găzduiesc, deja, refugiaţi, în special Turcia şi Iordania.



România şi NATO



Prezent joi, la Bruxelles, la
reuniunea Consiliului Nord-Atlantic în format de miniştri ai Apărării,
ministrul român Mircea Duşa le-a solicitat partenerilor aliaţi să ia măsuri
concrete de consolidare a securităţii în Marea Neagră. El a declarat că este nevoie de
asigurarea prezenţei navale NATO în bazinul maritim. Mircea Duşa: Am
precizat că strategia maritimă şi în special strategia pe Marea Neagră, pentru
noi, este foarte importantă. Am precizat, de asemenea, faptul că capabilităţile
de descurajare ale NATO nu trebuie să fie regionale, ci trebuie să privească apărarea
tuturor flancurilor, fie că este vorba de flancul estic, fie de cel sudic.
Anterior, la Sevilla,
în Spania, ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a participat la Conferinţa
‘2015 Multinational Ballistic Missile Defence’, organizată de Agenţia SUA pentru Apărare
împotriva Rachetelor Balistice. Cu acest prilej,
şeful diplomaţiei de la Bucureşti a precizat, din nou, că sistemul american
antirachetă amplasat la Deveselu, bază din sudul României care va deveni
operaţională până la sfârşitul acestui an, este
exclusiv defensiv. Se urmăreşte consolidarea apărării colective, sarcină
fundamentală a NATO, precum şi descurajarea oricăror atacuri balistice. În vizită la Bucureşti, adjunctul secretarului american
de stat, Frank Rose, a anunţat, la rândul său, că SUA, NATO şi România se
consultă, în prezent, pentru a se asigura că baza de la Deveselu este bine
protejată de mai multe tipuri de ameninţări, inclusiv teroriste.



Închisori CIA în România? O nouă comisie



Comisia de
Apărare a Senatului de la Bucureşti a solicitat, luni, conducerii acestui for
înfiinţarea unei noi comisii parlamentare privind prezenţa unor presupuse
închisori CIA pe teritoriul României. Totodată, Biroului Permanent i se mai
cere să solicite oficial desecretizarea documentelor care vizează ţara noastră
cuprinse în raportul Senatului SUA referitoare la tehnicile de interogare ale
CIA. Solicitarea vine ca urmare a întâlnirii pe care senatorii au avut-o cu
membrii Comisiei Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne din Parlamentul
European, for care investighează noile informaţii ce plasează România printre
ţările suspectate că au găzduit centre de detenţie CIA. O comisie similară a
funcţionat în Senat între 2006-2008, care, însă, nu a găsit niciun element care
să ateste prezenţa unor astfel de închisori în Romania în care au fost deţinuţi
suspecţi de terorism.



Economia românească, peste aşteptări



Fondul Monetar Internaţional şi-a revizuit considerabil, marţi, estimările
privind avansul Produsului Intern Brut al României pentru acest an şi anul
viitor. Potrivit celui mai nou raport ‘World Economic Outlook’, PIB-ul României
ar urma să crească cu 3,4% în acest an şi cu 3,9% în 2016, faţă de 2,7%,
respectiv 2,9%, cât estimase în primăvară. Pe de altă parte, în raportul său asupra stabilităţii
financiare, Banca Naţională notează că, pentru România, nu există, în prezent,
riscuri sistemice severe, în pofida incertitudinilor legate de evoluţiile
economice externe şi de pericolul revenirii unor politici economice interne
neadecvate. Potrivit guvernatorului Mugur Isărescu, datoria publică a României
este sustenabilă, dar creşterea continuă a ponderii datoriei publice în PIB
poate deveni periculoasă. În lipsa stabilităţii
financiare, economia de piaţă nu poate funcţiona corect şi eficient, iar
relaxarea fiscală devine o păcăleală. Pe de o parte sunt reduse
impozitele, dar pe de alta intervine taxarea prin inflaţie, depreciere şi
arierate.



Cazul
Volkswagen în România


Statul român intenţionează să dea în judecată grupul Volkswagenpentru recuperarea
prejudiciului creat prin vânzarea a peste 100 de mii de maşini care ar avea
emisii mai mari decât cele declarate. Ministrul mediului, Graţiela Gavrilescu,
a precizat că este vorba de peste 30 de milioane de euro, reprezentând
contravaloarea unui timbru de mediu mai mic. La calcularea daunelor s-a ţinut cont că
taxa auto a fost plătită de cumpărători pentru motorizare Euro 5, deşi maşina
era în realitate de categorie Euro 4. Proprietarii de bună-credinţă care şi-au
achiziţionat un asemenea automobil nu vor avea de suferit – a mai dat asigurări
ministrul Graţiela Gavrilescu.

Eveniment top
Eveniment Top sâmbătă, 14 septembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 08.09-14.09.2024

Un nou an școlar în România Şcolile trebuie să fie absolut sigure pentru elevi, cadre didactice şi restul personalului din învăţământ...

Retrospectiva săptămânii 08.09-14.09.2024
Eveniment top
Eveniment Top sâmbătă, 07 septembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 04.09 – 10.09.2024

Amnistie pentru datornici Guvernul de la Bucureşti a adoptat, miercuri, proiectul de ordonanţă de urgenţă privind aministia fiscală pentru...

Retrospectiva săptămânii 04.09 – 10.09.2024
Eveniment top
Eveniment Top sâmbătă, 31 august 2024

Retrospectiva săptămânii 25 – 31 august 2024

Alegeri peste alegeri! Guvernul român a adoptat calendarul pentru alegerile prezidenţiale din acest an. Primul tur va avea loc pe 24 noiembrie, iar...

Retrospectiva săptămânii 25 – 31 august 2024
Eveniment top
Eveniment Top sâmbătă, 24 august 2024

Retrospectiva săptămânii 18 – 24 august 2024

Vin alegeri! Guvernul de la București a stabilit, săptămâna aceasta, calendarul alegerilor parlamentare programate pentru 1 decembrie, chiar de...

Retrospectiva săptămânii 18 – 24 august 2024
Eveniment Top sâmbătă, 17 august 2024

Retrospectiva săptămânii 11 – 17 august 2024

Ziua Marinei Române marcată pe 15 august In România, Ziua Marinei a fost sărbătorită, joi, în marile oraşe-port de la malul Mării Negre sau...

Retrospectiva săptămânii 11 – 17 august 2024
Eveniment Top sâmbătă, 10 august 2024

Retrospectiva săptămânii 04.08-10.08.2024

Interconector de gaze între România și Serbia Ministrul român al Energiei, Sebastian Burduja, a semnat, în această săptămână, împreună cu...

Retrospectiva săptămânii 04.08-10.08.2024
Eveniment Top sâmbătă, 03 august 2024

Retrospectiva săptămânii 28.07-03.08.2024

Scandal sexual în mediul universitar românesc Ministerul Educaţiei de la București a cerut să fie făcute verificări în universităţi privind...

Retrospectiva săptămânii 28.07-03.08.2024
Eveniment Top sâmbătă, 27 iulie 2024

Retrospectiva săptămânii 21.07-27.07.2024

Reuniunea diplomației române 2024 “România a devenit, în ultimul deceniu, un actor regional, european şi internaţional credibil, implicat şi...

Retrospectiva săptămânii 21.07-27.07.2024

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company