Retrospectiva săptămânii 16 – 22.08.2015
Sumar: Salariile medicilor cresc cu 25% de la 1 octombrie; Noul Cod Fiscal va fi modificat, au convenit reprezentanţii partidelor parlamentare din România; Fostul ministru de Interne, liberalul Gabriel Berca a fost trimis în judecată
Mihai Pelin, 22.08.2015, 09:04
Salariile medicilor cresc cu 25% de la 1 octombrie
Executivul român a anunţat că salariile personalului din sistemul public de sănătate, care însumează aproape 200 de mii de oameni, vor creşte cu 25%, de la 1 octombrie. Măsura,care va fi adoptată săptămâna viitoare, în şedinţă de guvern, a fost urmată de critici ale Opozitiei si de revendicari similare din partea altor categorii de bugetari, printre care profesorii şi poliţiştii. Tot săptămâna viitoare, Executivul va trimite în Parlament un proiect de lege care va clarifica condiţiile în care pacienţii pot oferi medicilor aşa-numita „şpagă”. Ministerul Justiţiei va elabora un proiect de lege care să prevadă condiţiile în care pacienţii pot aduce contribuţii suplimentare pentru cei care i-au tratat. Astfel, acestea nu vor implica răspunderea penală dacă vor îndeplini, cumulativ, trei condiţii: nu vor fi condiţionate de către medic sau asistent, vor fi acordate după încheierea actului medical şi vor fi declarate de către cei care le primesc, pentru a putea fi fiscalizate.
Noul Cod Fiscal va fi modificat, au convenit reprezentanţii partidelor parlamentare din România
Luni, la Bucureşti, va avea loc o sesiune parlamentară extraordinară, în care se va dezbate şi vota cererea de reexaminare a noului Cod Fiscal, transmisă de şeful statului, Klaus Iohannis. Reprezentanţii partidelor parlamentare au convenit asupra celor mai importante detalii tehnice ale Codului. Astfel, de la 1 ianuarie 2016, TVA pentru alimente ar urma sa scada de la 24 la 20%, iar din 2017 la 19 procente. Supraacciza la carburanţi rămâne în vigoare şi anul viitor, urmând ca prevederile privind eliminarea sau păstrarea altor taxe să fie hotărâte ulterior. Luna trecută, preşedintele Iohannis a trimis la reexaminare noul Cod Fiscal, anterior votat în unanimitate în Parlament, susţinând că aplicarea acestuia nu este sustenabilă. Premierul Victor Ponta a dat însă asigurări că noul Cod este sustenabil şi că impactul bugetar de 7 miliarde de lei (1,58 de miliarde euro) din reducerea TVA ar putea fi acoperit doar din nivelul colectărilor, care este estimat la 10 miliarde de lei (2,2 mld.euro).
Fostul ministru de Interne, liberalul Gabriel Berca a fost trimis în judecată
În Romania, fostul consilier prezidenţial şi fost ministru al Internelor, liberalul Gabriel Berca a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru trafic de influenţă. Aceeaşi măsură a fost dispusă şi faţă de fostul parlamentar Mihai Banu – deputat PDL la data faptelor – şi fiul acestuia. Potrivit procurorilor, Gabriel Berca a cerut şi a primit prin intermediul lui Mihai Banu, în perioada 2010-2012, atât pentru sine, cât şi pentru partidul din care făcea parte (PNL), 185.000 de euro de la un om de afaceri. În schimbul banilor, el a promis că-si va folosi influenta în vederea alocarii de către guvern a unei sume consistente către o primarie.
Ministrul Apărării din Republica Moldova, Anatolie Şalaru, a vizitat Bucureştiul
Formarea unui nou Guvern pro-occidental la Chişinău deschide perspectiva accelerării proiectelor bilaterale – a apreciat, la Bucureşti, ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, în cadrul întâlnirii cu ministrul Apărării din Republica Moldova vecină (ex-sovietică, majoritar românofonă), Anatolie Şalaru. Aurescu a evidenţiat sprijinul permanent acordat de România pentru parcursul european al Republicii Moldova, precum şi pentru procesul mai larg de modernizare a statului, inclusiv în domeniul Apărării. La rândul său, Şalaru a prezentat priorităţile mandatului său şi direcţiile principale de acţiune legate de reforma sectorului de Apărare şi a mulţumit pentru sprijinul constant şi consistent oferit de România pe toate palierele. El s-a întâlnit la Bucuresti şi cu omologul său român, Mircea Duşa, care a anunţat că un birou de legătură al NATO se va deschide în această toamnă la Chişinău, pentru a sprijini integrarea euroatlantică a Republicii Moldova şi interoperabilitatea armatei sale cu forţele aliate.Vicepresedinte al Partidului Liberal, Şalaru a preluat portofoliul Apărării, luna trecută, în noul Executiv de la Chişinău condus de liberal-democratul Valeriu Streleţ.
Guvernul de la Bucureşti va ajuta fermieri ale căror culturi au fost afectate de secetă
După mai bine de două luni de vreme caniculară, în România au început să cadă precipitaţiile. Seceta a produs însă deja pagube considerabile în toate regiunile ţării, estimate de producători la peste două miliarde de euro. Guvernul de la Bucureşti a făcut o analiză a măsurilor ce pot fi luate în sprijinul fermierilor ale căror culturi au fost afectate, între acestea numărându-se şi ajutoare de la Comisia Europeană pentru marile exploataţii. Pentru culturile mici, autorităţile au promis deja ajutoare care vor fi acordate de la bugetul de stat. Porumbul este cel mai grav afectat, dar, spun specialiştii, probleme mari sunt şi la floarea soarelui sau soia. Seceta a adus prejudicii şi altor culturi, precum cele de grâu sau rapiţă, dar şi legumelor şi fructelor. O consecinţă imediată va fi majorarea preţurilor la fructe, legume şi cereale – avertizează producătorii.
Două echipe româneşti de fotbal au evoluat în Euroapa League
Echipa românească de fotbal Astra din Giurgiu a învins, joi, pe teren propriu, cu scorul de 3-2, formaţia olandeză AZ Alkmaar, în prima manşă a play-off-ului Europa League. Condusă cu 0-2 după primul sfert de ora, Astra a remontat spectaculos şi a preluat conducerea până la pauză. Tot joi, la Bucureşti, campioana en titre a României, Steaua, a fost surclasată, cu 0-3, de echipa norvegiană Rosenborg Trondheim. Calificată de presa de specialitate drept ruşionoasă, înfrângerea survine după ce, luna trecută, Steaua a fost eliminată în turul III preliminar al Ligii Campionilor de echipa sârbă Partizan Belgrad.