Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Retrospectiva săptămânii 12.07 – 18.07.2015

Sumar: Vizită oficială a preşedintelui Klaus Iohannis în Spania; Klaus Iohannis în Serbia; Grevă a controlorilor de trafic; Nou ministru la Transporturi

Retrospectiva săptămânii 12.07 – 18.07.2015
Retrospectiva săptămânii 12.07 – 18.07.2015

, 18.07.2015, 10:52

Vizită
oficială a preşedintelui Klaus Iohannis în Spania



Preşedintele
Klaus Iohannis a făcut, la începutul săptămânii, o vizită oficială în Spania.
Discuţiile cu regele Felipe al VI-lea şi cu premierul Mariano Rajoy au fost
dominate de cooperarea economică şi de situaţia importantei comunităţi
româneşti din Spania. Şeful statului român a amintit că, la finalul anului
trecut, investiţiile spaniole în România au depăşit 1,3 miliarde de euro şi a
pledat pentru o prezenţă şi mai consistentă a acestora, în special în domenii
precum energia, industria sau agricultura. La rândul său, regele Felipe al
VI-lea a declarat că Bucureştiului i se cuvine aderarea la Schengen pentru
eforturile coerente şi susţinute depuse de România, din poziţia de frontieră
externă a Uniunii. Premierul Mariano Rajoy a apreciat modul în care s-au
integrat cei aproximativ 1 milion de români care au ales să trăiască în ţara sa
şi rolul lor în dinamica economică a Spaniei. În timpul convorbirilor cu
reprezentanţi ai comunităţii româneşti, Klaus Iohannis le-a spus acestora că la
nivelul administraţiei prezidenţiale s-a început gândirea unei viziuni coerente
despre diaspora.


Klaus Iohannis în Serbia



Joi,
şeful statului român a mers în Serbia vecină, pe care o consideră un partener
cheie în regiune. Discuţiile cu omologul sârb, Tomislav Nikolići, cu prim-ministrul
Aleksandar Vučići şi cu preşedintele Parlamentului, Maja Gojkovići au vizat
stabilitatea regională, cooperarea economică, perspectiva integrării europene a
Serbiei şi situaţia minorităţii româneşti. România şi Serbia îşi propun să
realizeze o serie de proiecte comune – a declarat preşedintele Klaus Iohannis,
iar domeniile vizate sunt infrastructura, cooperarea transfrontalieră şi
interconectivitatea energetică. Şeful statului a mai declarat că România
susţine perspectiva europeană a Serbiei şi speră ca negocierile de aderare să
înceapă în acest an. Mai mult, Bucureştiul este dispus să acorde Belgradului
asistenţă în procesul de integrare. Situaţia minorităţii româneşti din Serbia,
pentru ale cărei drepturi depline Bucureştiul militează consecvent, a
reprezentat un punct important pe agenda vizitei. Klaus Iohannis a subliniat că
minoritatea românească din Serbia trebuie să se bucure, în integralitatea ei,
de toate drepturile prevăzute în documentele internaţionale, fie că este vorba
de reprezentare, acces la educaţie, serviciu religios sau presa de limba
maternă.


Grevă
a controlorilor de trafic



Mai multe zboruri
programate, miercuri, în prima parte a zilei, pe aeroportul internaţional Henri
Coandă din Bucureşti au fost afectate de o grevă de avertisment de două ore a
controlorilor de trafic aerian. Printre revendicările greviştilor se numără întocmirea unui nou contract colectiv
de muncă, protecţia salariaţilor, siguranţa traficului
aerian, dar şi anumite drepturi, precum cel legat de vârsta pensionării. Patronatul şi sindicatul trebuie să
prezinte până marţi, 21 iulie, clarificări şi soluţii la revendicările
sindicatelor, ce vizează zona profesională.


Nou
ministru la Transporturi


Iulian Matache este, din această
săptămână, noul titular la Ministerul Transporturilor. Fost secretar de stat în
acelaşi minister, Matache a fost a doua propunere a premierului Victor Ponta,
după ce preşedintele a respins numirea lui Mihai-Viorel Fifor în această
funcţie, motivând că acesta nu are experienţa managerială necesară. Iulian
Matache îl inlocuieşte la Transporturi pe Ioan Rus, care a demisionat după o
serie de declaraţii considerate jignitoare referitoare la românii care muncesc
în străinătate şi la familiile acestora rămase în ţară.


Demisie
a premierului Victor Ponta din funcţia de preşedinte al PSD



Lider al social-democraţilor din
februarie 2010, premierul Victor Ponta a ales să renunţe la orice funcţie în
PSD până când îşi va demonstra nevinovăţia faţă de acuzaţiile de corupţie pe
care DNA i le aduce. Premierul este în prezent urmărit penal într-un dosar
privind suspiciuni de fals în înscrisuri sub semnatură privată, complicitate la
evaziune fiscală şi spălarea banilor, fapte pe care le-ar fi comis în calitate
de avocat şi care privesc un dosar în care învinuit principal este colegul său
de partid, senatorul Dan Şova, fost ministru al Transporturilor în guvernul
Ponta. Preşedintele Klaus Iohannis şi opoziţia de dreapta i-au cerut să
demisioneze pentru a nu dăuna imaginii ţării. Deocamdată, funcţia de preşedinte
interimar al PSD este îndeplinită de Rovana Plumb, cea care a asiguratul
interimatul şi pe perioada în care, săptămânile trecute, Victor Ponta a lipsit
din ţară pentru a se opera la genunchi în Turcia. Revenit în România, premierul
a fost audiat de procurorii anticorupţie, care au dispus instituirea
sechestrului asigurător pe averea sa.


Situaţia
Greciei



Ministrul român de
Externe, Bogdan Aurescu, a salutat acordul istoric cu privire la noul program
de asistenţă financiară pentru Grecia. Aurescu a amintit că, în toată perioada
crizei greceşti, Bucureştiul a sperat că va fi găsită o soluţie favorabilă
pentru viitorul european al Greciei. Liderii zonei euro au ajuns, în această
săptămână, la un acord istoric privind un nou program de asistenţă financiară
pentru Grecia, în condiţiile în care Atena risca, în caz contrar, ieşirea din
uniunea monetară. Parlamentul
elen a aprobat în noaptea de miercuri spre joi măsurile de reformă cerute de
creditori în schimbul reluării finanţării Greciei, după dezbateri tensionate şi
pe fondul protestelor violente anti-austeritate de pe străzile Atenei. Măsurile economice dure cerute de
finanţatorii internaţionali includ, în principal,
majorări de taxe şi creşterea vârstei de pensionare.

Retrospectiva săptămânii 17.11 – 23.11.2024
Eveniment Top sâmbătă, 23 noiembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 17.11 – 23.11.2024

Românii își aleg noul președinte Prima secţie de vot din străinătate pentru turul întâi al alegerilor prezidenţiale din România s-a...

Retrospectiva săptămânii 17.11 – 23.11.2024
Retrospectiva săptămânii 10.11 – 16.11.2024
Eveniment Top sâmbătă, 16 noiembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 10.11 – 16.11.2024

Vizita premierului român la Londra Premierul român, Marcel Ciolacu, a făcut, la mijlocul săptămânii, o vizită de două zile în Regatul Unit,...

Retrospectiva săptămânii 10.11 – 16.11.2024
Eveniment top
Eveniment Top sâmbătă, 09 noiembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 03.11 – 09.11.2024

Președintele Klaus Iohannis, la summitul Comunităţii Politice Europene de la Budapesta   Aderarea României la Spaţiul Schengen nu este doar un...

Retrospectiva săptămânii 03.11 – 09.11.2024
Eveniment top
Eveniment Top sâmbătă, 02 noiembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 27.10 – 02.11.2024

Campanii electorale în România Campania electorală pentru alegerile parlamentare din România a debutat în noaptea de joi spre vineri și se va...

Retrospectiva săptămânii 27.10 – 02.11.2024
Eveniment Top sâmbătă, 26 octombrie 2024

Retrospectiva săptămânii 20.10 – 26.10.2024

Campania electorală la start Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din România a început la miezul nopții de joi spre vineri şi...

Retrospectiva săptămânii 20.10 – 26.10.2024
Eveniment Top sâmbătă, 19 octombrie 2024

Retrospectiva săptămânii 13.10. – 19.10.2024

Președintele României, Klaus Iohannis, la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles Liderii din țările blocului comunitar, inclusiv șeful...

Retrospectiva săptămânii 13.10. – 19.10.2024
Eveniment Top sâmbătă, 12 octombrie 2024

Retrospectiva săptămânii 06.10. – 12.10.2024

14 candidați pentru prezidențiale Biroul Electoral Central a anunţat, joi, lista finală a candidaţilor la alegerile prezidenţiale din acest an....

Retrospectiva săptămânii 06.10. – 12.10.2024
Eveniment Top sâmbătă, 05 octombrie 2024

Retrospectiva săptămânii 29.09. – 05.10.2024

Sprijin german pentru aderarea României la Schengen pe cale terestră Aderarea cât mai rapidă a României la spaţiul Schengen pe cale terestră...

Retrospectiva săptămânii 29.09. – 05.10.2024

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company