IGPF: Peste 114.000 de persoane au intrat marţi în România, dintre care 11.027 cetăţeni ucraineni
Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) informează că marţi, 05.09.2023, au intrat în România, prin punctele de la graniţă, 114.580 de persoane de persoane, dintre care 11.027 cetăţeni ucraineni.
Florenta Zaharescu, 06.09.2023, 11:40
În data de 05.09.2023, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 269.200 de persoane, cetățeni români și străini, şi peste 70.700 de mijloace de transport, conform IGPF.
Pe sensul de intrare în România au fost 114.580 de persoane, dintre care 11.027 de cetăţeni ucraineni. Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 05.09.2023, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 5.927.054 cetăţeni ucraineni.
Conform IGPF, controlul de frontieră la intrarea în România prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislației naționale și comunitare, Poliția de Frontieră lucrând la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere.
De asemenea, informații privind situația punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.
Sursa IGPF