153.854 de persoane au intrat, joi, în România
IGPF: 153.854 de persoane, dintre care 16.849 de cetăţeni ucraineni, au intrat, joi, în România.
Mariana Chiriță, 11.08.2023, 10:19
153.854 de persoane, dintre care 16.849 de cetăţeni ucraineni, au intrat, joi, în România, informează Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF).
Prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 333.700 de persoane, cetăţeni români şi străini, şi peste 83.800 de mijloace de transport.
Din 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict), au intrat în România 5.498.591 cetăţeni ucraineni.
În zonele de competenţă – punctele de trecere şi frontiera verde – poliţiştii de frontieră au constatat 57 de fapte ilegale (35 infracţiuni şi 22 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini. Au fost aplicate amenzi de aproximativ 7.720 lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de aproximativ 3.434.400 lei.
Tot joi, nu s-a permis intrarea în ţară a 16 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi nu s-a permis ieşirea a 26 de cetăţeni români, din diferite motive legale.