Aproximativ 313.100 de persoane au tranzitat, duminică, frontierele României
IGPF: Aproximativ 313.100 de persoane au efectuat, duminică, formalităţile de control, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire, prin punctele de frontieră ale României
Mariana Chiriță, 05.06.2023, 11:34
Aproximativ 313.100 de persoane au efectuat, duminică, formalităţile de control, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire, prin punctele de frontieră ale României, informează Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF).
Au intrat în ţara noastră 181.154 de persoane, 10.099 dintre acestea cetăţeni ucraineni.
În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi frontiera verde – poliţiştii de frontieră au constatat, duminică, 55 de fapte ilegale (28 de infracţiuni şi 27 de contravenţii) săvârşite atât de români, cât şi de străini. Au fost confiscate bunuri în valoare de peste 1.327.600 de lei şi au fost aplicate amenzi care s-au ridicat la aproximativ 28.600 de lei.
Duminică,13 cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege, nu au fost lăsaţi să intre în România, şi, de asemenea, 23 de cetăţeni români nu au fost lăsaţi să iasă din ţară, din diferite motive legale.
Poliţia de Frontieră Română recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de trecere a frontierei astfel încât să se preîntâmpine apariţia aglomerărilor.
La graniţa cu Ungaria sunt operaţionale 12 puncte de trecere a frontierei în regim internaţional pentru persoane, autoturisme şi camioane, iar la graniţa cu Bulgaria sunt operaţionale 11 puncte de trecere a frontierei, arată sursa citată.