Timpi de așteptare foarte mari în vama Siret
O coloană de 700 camioane se află pe DN2 spre Punctul de trecere a frontierei Siret, iar timpul de așteptare a ajuns la 16 ore.
România Internațional, 08.04.2023, 18:41
Blocajele cauzate de restricţiile din ultimele două zile impuse pe drumurile naţionale din judeţul Suceava, în condiţiile fenomenelor meteo extreme, precum şi protestul fermierilor români din data de 7 aprilie, desfăşurat în proximitatea PTF Siret, au perturbat activitatea poliţiştilor de frontieră şi a vameşilor, informează Agerpres.
Timpii de așteptare pe sensul de intrare în ţară este în prezent de 120 de minute, iar pe sensul de ieşire din România a ajuns la 960 de minute, a declarat purtătorul de cuvânt al ITPF Sighetu Marmaţiei, Iulia Stan,
Circa 700 de camioane se aflau în așteptare, sâmbătă, pe o distanţă de 15 km, aceste staționate doar în afara localităţilor. Participanţii la trafic au fost informaţi despre faptul că pot tranzita şi prin PTF Vicovu de Sus. În ultimele 24 de ore, prin PTF Siret au fost procesate peste 600 de camioane.
În continuare, Poliţia de Frontieră are rezerve de personal pregătit, aparatură de verificare disponibilă, precum şi capacitate organizatorică pentru a gestiona un număr cât mai mare de camioane, însă vorbim de un control multiplu, adică un control vamal, fito-sanitar, sanitar veterinar, un control al rovinietei, precum şi cel al greutăţii încărcăturii camioanelor, conform normelor prevăzute de lege, a precizat Iulia Stan care a mai adăugat că fluidizarea traficului este condiţionată şi de controlul de frontieră al autorităţilor din Ucraina.