Aglomeraţie la ieşirea din ţară prin PTF Giurgiu
Şoferii de camioane care aleg să iasă din ţară prin PTF Giurgiu au de aşteptat trei ore controlul de frontieră din cauza numărului mare de autovehicule care ies din ţară prin această vamă, informează Agerpres.
România Internațional, 25.06.2022, 13:30
Şoferii de camioane care aleg să iasă din ţară prin PTF Giurgiu au de aşteptat trei ore controlul de frontieră din cauza numărului mare de autovehicule care ies din ţară prin această vamă, informează Agerpres.
Potrivit Poliţiei de Frontieră Giurgiu, lucrările de reabilitare a părţii bulgare a Podului Prieteniei au fost întrerupte în acest final de săptămână, şi se circulă normal pe ambele sensuri ale podului.
Conform sursei citate, aproximativ 1.300 camioane, 1.900 autoturisme şi 8.000 de persoane au trecut frontiera prin Vama Giurgiu pe sensul de intrare în ţară.
Pe sensul de ieşire din ţară au fost înregistrate aproximativ 1.200 camioane, 1.800 autoturisme şi 7.900 de persoane, în ultimele 24 de ore, precizează ITPF Giurgiu.
În ceea ce priveşte autoturismele, pentru controlul documentelor la frontieră, timpul de aşteptare este de 20 de minute. Pentru autocamioane – 20 de minute, pe sensul de intrare în ţară şi 180 de minute, pe sensul de ieşire.
Una din cauzele care determină înregistrarea acestor timpi de aşteptare, pe sensul de ieşire din ţară la autocamioane, o reprezintă numărul mare de astfel de mijloace de transport, prezente pentru tranzit, într-un timp foarte scurt, potrivit ITPF Giurgiu
De asemenea, o altă cauză care îngreunează traficul şi determină înregistrarea unor valori de trafic crescute o reprezintă plata taxei de pod şi cântărirea autocamioanelor, înainte de a se prezenta pentru efectuarea formalităţilor de control de către poliţiştii de frontieră.