Aglomerare de camioane la Isaccea
Peste 100 de camioane aşteaptă, pe malul românesc al Dunării, să treacă în Ucraina.
Mariana Chiriță, 29.05.2022, 11:40
Peste 100 de camioane aşteaptă, pe malul românesc al Dunării, să treacă în Ucraina.
În Isaccea, unul din cele două sensuri de mers ale şoselei care uneşte drumul european 87 de trecerea bac este plin de camioane, la fel ca drumul neasfaltat de pe digul ce apără oraşul de inundaţii şi ca parcarea hub-ului umanitar amenajat în apropierea punctului de trecere a frontierei. Pe malul ucrainean al Dunării, la Orlivka, este o coloană de tiruri de 30 de kilometri.
Din 24 de februarie 2022, circa 95.000 de persoane cu 16.000 de autovehicule din Ucraina au intrat în România, prin punctul de trecere a frontierei din Isaccea. Circa 40.000 de persoane cu 11.000 de mijloace de transport au ieşit din România spre Ucraina, informează Garda de Coastă.
Capacitatea bacului este de 17 – 18 tiruri, doar că pe acel bac urcă şi autoturisme. La fiecare transport, circa 10 automarfare urcă pe feribot, pentru că toată lumea vrea să ajungă pe partea cealaltă. Bacul funcţionează non-stop, iar noi efectuăm controlul de frontieră atât pe timpul zilei, cât şi pe timpul nopţii. Avem personal suplimentat şi funcţionăm la capacităţi maxime, aşa cum am făcut-o de la izbucnirea conflictului, potrivit aceleiași surse.
Camioanele care folosesc punctul de trecere din Isaccea transportă cereale din Ucraina şi se îndreaptă spre Portul Constanţa sau în Bulgaria ori Turcia, iar la întoarcere unele sunt goale sau transportă alimente.
Este a doua aglomerare de mijloace de transport care a fost înregistrată de la începutul războiului din Ucraina pe raza judeţului Tulcea, (după cea de la bara Sulina), în contextul în care porturile dunărene şi cele de la Marea Neagră din Ucraina nu mai pot fi folosite pentru exportul de produse.