Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Comunicat MAE

În contextul ultimelor evoluții de securitate din proximitatea Ucrainei și din regiunea Mării Negre, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că a fost ridicat nivelul de alertă pentru Ucraina.

Comunicat MAE
Comunicat MAE

, 12.02.2022, 19:09

În contextul ultimelor evoluții de securitate din proximitatea Ucrainei și din regiunea Mării Negre, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că a fost ridicat nivelul de alertă pentru Ucraina.

Informații detaliate referitoare la actualizarea nivelului de alertă se regăsesc mai jos și la linkul http://www.mae.ro/travel-alerts/24945.

MAE precizează că, așa cum a informat public anterior, au fost luate toate măsurile privind repatrierea pe bază voluntară a membrilor de familie ai personalului diplomatic și consular din cadrul misiunilor diplomatice și consulare ale României din Ucraina, procesul de repatriere a acestora fiind la acest moment finalizat în ce privește Ambasada României la Kiev și Consulatul General al României de la Odessa. Totodată, MAE a luat decizia retragerii personalului diplomatic și consular neesențial de la misiunea diplomatică și o parte a oficiilor consulare din Ucraina.

Conform nivelului de alertă actual, al cărui text este prezentat mai jos și la linkul indicat, MAE recomandă puternic cetățenilor români evitarea oricărei deplasări în Ucraina și manifestarea unei atenții deosebite. Totodată, MAE recomandă cetățenilor români aflați pe teritoriul Ucrainei să reevalueze necesitatea de a rămâne pe teritoriul acestui stat. De asemenea, MAE recomandă ferm evitarea deplasărilor în Peninsula Crimeea și în zona de est a Ucrainei, respectiv în regiunile Doneţk și Lugansk, precum și în zona de frontieră a Ucrainei cu Federația Rusă și Belarus, reamintind că situația de securitate se menține tensionată și fluidă. În egală măsură, MAE sfătuiește cetățenii români, inclusiv reprezentanții mass-media, să fie vigilenți, să evite aglomerările mari de oameni, să se informeze permanent din surse sigure și să-și ajusteze prompt planurile de călătorie, în funcție de situația de securitate din zonă. De asemenea, MAE recomandă cetățenilor români care se află în Ucraina să manifeste atenție sporită și să respecte reglementările stabilite de autoritățile ucrainene.

MAE, prin misiunea diplomatică și oficiile consulare din Ucraina, este pregătit să acorde protecție și asistență consulară cetățenilor români.

Astfel cum este menționat și în alerta de mai jos, MAE le recomandă cetățenilor români care se află în Ucraina să-și notifice coordonatele prezenței lor în Ucraina prin platforma e-consulat.ro (https://www.econsulat.ro/CetateniRomaniInregistrati/Inregistreaza) sau contactând telefonic cel mai apropiat oficiu consular (Ambasadei României la Kiev – +380936252717, Consulatul General Cernăuți – +380635669918; Consulatul General Odessa – +380955412788; Consulatul Solotvino – +380682140918).

De asemenea, MAE menționează că la nivelul Departamentului Consular al MAE a fost activată o linie telefonică dedicată cetățenilor români care se află temporar în Ucraina și care solicită protecție și asistență consulară – telefon 0040 -751.084.537.

Atenție! Informațiile cu privire la măsurile dispuse de autoritățile locale în contextul Covid-19 pot fi consultate la următorul link: www.mae.ro/node/51880.


1. Informaţii generale

În contextul evoluțiilor curente legate de situația de securitate din proximitatea Ucrainei și din regiunea Mării Negre, Ministerul Afacerilor Externe recomandă puternic cetățenilor români evitarea oricărei deplasări în Ucraina și manifestarea unei atenții deosebite. De asemenea, MAE sfătuiește cetățenii români, inclusiv reprezentanții mass-media, să fie vigilenți, să evite aglomerările mari de oameni, să se informeze permanent din surse sigure și să-și ajusteze prompt planurile de călătorie, în funcție de situația de securitate din zonă. De asemenea, MAE recomandă cetățenilor români care se află în Ucraina să manifeste atenție sporită și să respecte reglementările stabilite de autoritățile ucrainene. Totodată, MAE recomandă cetățenilor români aflați pe teritoriul Ucrainei să re-evalueze necesitatea de a rămâne pe teritoriul acestui stat. De asemenea, MAE recomandă cetățenilor români aflați pe teritoriul Ucrainei să-și notifice coordonatele prezenței lor în Ucraina la misiunea diplomatică de la Kiev sau la oficiile consulare din Ucraina, folosind inclusiv site-ul https://www.econsulat.ro/CetateniRomaniInregistrati/Inregistreaza.

MAE recomandă ferm evitarea deplasărilor în Peninsula Crimeea și în zona de est a Ucrainei, respectiv în regiunile Doneţk și Lugansk, precum și în zona de frontieră a Ucrainei cu Federația Rusă și Belarus, reamintind că situația de securitate se menține tensionată și fluidă.

În situații ce ar necesita acordarea de asistență și protecție consulară cetățenilor români în Peninsula Crimeea, respectiv în zona de est a Ucrainei, în regiunile Doneţk și Lugansk, capacitatea misiunilor diplomatice și a oficiilor consulare ale României este limitată.

MAE reamintește că România nu recunoaște anexarea ilegală de către Federația Rusă a Republicii Autonome Crimeea și a orașului Sevastopol, care rămân, conform dreptului internațional, părți integrante ale Ucrainei. În conformitate cu prevederile alineatului 2 al articolului 10 din Legea Ucrainei privind asigurarea drepturilor și libertăților cetățenilor și regimul juridic pe teritoriile temporar ocupate ale Ucrainei, intrarea și ieșirea străinilor și apatrizilor în/din teritoriile temporar ocupate se poate face numai cu un permis special prin punctele de control la intrarea și ieșirea în/din acestea. Procedura de eliberare a acestor premise este stabilită de Regulamentul de intrare și ieșire în/din teritoriile temporar ocupate ale Ucrainei, aprobat prin Hotărârea Cabinetului de Miniștri al Ucrainei nr. 367 din 4 iunie 2015. Menționăm că prezența în Peninsula Crimeea, cu încălcarea regulilor de intrare și ieșire pe/de pe acest teritoriu, stabilite de Cabinetul de Miniștri al Ucrainei (Hotărârea nr. 367 din 4 iunie 2015), este sancționată administrativ și penal de legislația ucraineană.

În conformitate cu art. 204(2) al Codului Ucrainei privind infracțiunile administrative, încălcarea de către cetățenii străini a Regulamentului de intrare și ieșire în/din teritoriile temporar ocupate ale Ucrainei se pedepsește cu o amendă în cuantum de la 100 până la 300 de ori valoarea venitului minim neimpozabil al cetățenilor ucraineni. Comiterea unor astfel de acțiuni de către un grup de persoane sau de o persoană, care a făcut deja obiectul unei pedepse administrative pentru infracțiune pe parcursul anului în curs, atrage aplicarea unei amenzi în cuantum de la 300 până la de 500 de ori valoarea venitului minim neimpozabil al cetățenilor ucraineni.

Nerespectarea procedurilor de intrare și ieșire în/din teritoriile temporar ocupate ale Ucrainei urmărind prejudicierea intereselor statului, în conformitate cu art. 332 (1) din Codul penal al Ucrainei, se pedepsește cu restricționarea libertății pe o durată de până la 3 ani sau cu închisoarea pe aceeași durată. Aceleași acțiuni comise în mod repetat se pedepsesc cu închisoarea de la 3 ani până la 5 ani. De asemenea, acțiunile comise de un grup organizat se pedepsesc cu restricționarea libertății de la 5 ani până la 8 ani.

MAE reiterează faptul că în regiunile Doneţk, Lugansk și Peninsula Crimeea cetățenii români nu pot beneficia de protecţie consulară adecvată din partea misiunii diplomatice sau oficiilor noastre consulare. În conformitate cu decizia autorităților ucrainene, cetăţenii străini, inclusiv cei români, care se află în zona operaţiunii forțelor întrunite (fosta zonă ATO) din estul Ucrainei (care cuprinde părţi ale regiunilor Doneţk şi Lugansk) numai prin punctele de control existente, în baza documentelor de intrare-ieşire prevăzute de legislaţia ucraineană, respectiv paşaport şi viză sau permise de şedere temporară/permanentă. Cetăţenilor străini care intră în zonă prin punctele de frontieră neoperaţionale de la graniţa dintre Ucraina şi Federaţia Rusă nu li se va permite accesul pe teritoriul Ucrainei.

2. Contactarea autorităţilor române

Cetățenii români pot solicita asistenţă și protecție consulară Ambasadei României la Kiev, precum și oficiilor consulare de la Odessa, Cernăuți și Solotvino, în funcție de zona în care se află (pentru circumscripții consulare accesați https://kiev.mae.ro/node/474 ).

De asemenea, cetățenii români pot să îşi anunţe prezenţa în regiune, comunicând coordonatele personale pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă prin intermediul portalului www.econsulat.ro.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la următoarele numere de telefon:

Ambasadei României la Kiev

+380445009932 +380445009934 +380445009935

Call Center București

+380936252717

Telefon de urgență

Consulatul General Cernăuți

Call Center București

+380635669918

Telefon de urgență

Consulatul General Odessa

Call Center București

+380955412788

Telefon de urgență

Consulatul Solotvino

Call Center București

+380682140918

Telefon de urgență

Atenţionăm cetăţenii români care ignoră avertismentele MAE şi se deplasează în zone de risc, că îşi asumă această conduită pe propria răspundere şi vor suporta consecinţele unor astfel de călătorii, care pot decurge în urma unei situaţii de criză în care sunt implicaţi.

Cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie și aplicaţia Călătoreşte în siguranţă (www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare Un SMS îţi poate salva viaţa!.


3. Alte recomandări

Cetăţenii români sunt sfătuiţi cu insistenţă să aibă încheiate asigurări de călătorie, medicală şi de viaţă. MAE recomandă cetăţenilor români care se află în Ucraina:

să evite zonele aglomerate, în care se desfăşoară mitinguri, manifestaţii publice;să urmărească mass-media locală pentru a afla care sunt zonele în care se desfăşoară acţiuni de protest pentru a le putea evita;să păstreze în locuri sigure documentele şi valorile personale, biletele de călătorie, banii, cărţile de credit şi să nu le expună în mod vizibil asupra lor sau în maşini;

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români, care se află pe teritoriul Ucrainei, asupra faptului că autorităţile ucrainene au înştiinţat cu privire la întreruperea operaţiunilor de trecere a frontierei de stat ucraineano-ruse, după cum urmează:

pentru circulația rutieră – Uspenka – Matveev Kurgan, Novoazovsk – Veselo-Voznesenka;pentru circulația feroviară – Kvashine – Uspenka;pentru cursele aeriene – Doneţk, Lugansk;punctul de circulația feroviară Ilovaisk.

În consecinţă, din punct de vedere al Serviciului frontierei de stat a Ucrainei, pentru trecerea frontierei de stat, se consideră închise următoarele puncte de trecere:

din 5 iunie 2014, pentru circulația rutieră – Dolzhanskii, Marinivka, Chervonopartizansk şi pentru circulația feroviară – Cervona Moghila;din 23 iunie 2014, pentru circulația rutieră – Izvarine;din 01 august 2014, pentru circulația rutieră – Krasna Talivka;din 11 august 2014, pentru circulația rutieră – Novoazovsk, Uspenka; pentru circulația rutieră – Kvashine, Ilovaisk; pentru cursele aeriene – Lugansk, Doneţk.

Recomandarea medicală a specialiștilor este, ca în cazul în care nu ați efectuat anterior vaccinul antirujeolic/ ați fost infectat cu acest virus, să vă vaccinaţi antirujeolic cu minim două săptămâni înainte de efectuarea călătoriei, urmare a creșterii incidenței cu rujeolă (pojar) din ultimii ani. De asemenea, se recomandă evitarea adunărilor și a locurilor publice unde boala se poate răspândi ușor.

Pentru informaţii cu privire la tipurile de vaccinuri care trebuie efectuate, cetăţenii români sunt sfătuiţi să se adreseze Institutului Naţional de Sănătate Publică (http://www.insp.gov.ro) sau unui cabinet de vaccinări internaţionale şi să acceseze, pentru informaţii suplimentare, site-urile dedicate ale Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (http://www.cnscbt.ro/index.php/sfaturi-pentru-calatori) şi Centrului European de Control şi Prevenire a Bolilor.

comunicat MAE

logo MAE
Alerte și sfaturi de călătorie sâmbătă, 23 noiembrie 2024

Italia – Grevă în transportul feroviar

În Italia, din 23 noiembrie 2024, ora 21:00, până la 24 noiembrie 2024, ora 20.59, va fi grevă națională în sectorul transportului feroviar....

Italia – Grevă în transportul feroviar
logo MAE
Alerte și sfaturi de călătorie sâmbătă, 23 noiembrie 2024

MAE salută eliminarea temporară a obligativității vizei pentru românii care călătoresc în China

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) de la Bucureşti salută decizia autorităților chineze de a excepta, în perioada 30.11.2024 (ora 00.00, ora...

MAE salută eliminarea temporară a obligativității vizei pentru românii care călătoresc în China
(sursă foto: CFR călători)
Alerte și sfaturi de călătorie sâmbătă, 23 noiembrie 2024

CFR: Trafic feroviar în condiţii de iarnă

În România, traficul feroviar se desfăşoară, sâmbătă, în condiţii de iarnă, din cauza ninsorilor abundente şi temperaturilor scăzute,...

CFR: Trafic feroviar în condiţii de iarnă
logo MAE
Alerte și sfaturi de călătorie vineri, 22 noiembrie 2024

Irlanda: Cod portocaliu de precipitații

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Irlanda...

Irlanda: Cod portocaliu de precipitații
Alerte și sfaturi de călătorie joi, 21 noiembrie 2024

Atenționare de călătorie: Bulgaria, restricții de circulație, coduri meteo de vânt puternic și precipitații

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica...

Atenționare de călătorie: Bulgaria, restricții de circulație, coduri meteo de vânt puternic și precipitații
Alerte și sfaturi de călătorie miercuri, 20 noiembrie 2024

Grevă a angajaților feroviari din Franța

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Franța că...

Grevă a angajaților feroviari din Franța
Alerte și sfaturi de călătorie marți, 19 noiembrie 2024

Atenționare de călătorie: Grevă generală în Grecia pe 20 noiembrie 2024

  Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află sau intenționează să călătorească în Republica Elenă...

Atenționare de călătorie: Grevă generală în Grecia pe 20 noiembrie 2024
Alerte și sfaturi de călătorie marți, 19 noiembrie 2024

Atenționare de călătorie: Italia – grevă generală care va afecta sectorul transporturilor

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica...

Atenționare de călătorie: Italia – grevă generală care va afecta sectorul transporturilor

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company