Grecia – obligativitatea prezentării testului COVID-19 negativ pentru accesul pe teritoriul său
Grecia instituie obligativitatea prezentării testului COVID-19 negativ pentru accesul pe teritoriul său, de la miezul nopţii de marţi spre miercuri, informează MAE.
Mariana Chiriță, 14.07.2020, 20:26
Grecia instituie obligativitatea prezentării testului COVID-19 negativ pentru accesul pe teritoriul său, de la miezul nopţii de marţi spre miercuri, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Comunicatul vine în continuarea informaţiilor cu privire la condiţiile de intrare a turiştilor în Grecia prin punctul de frontieră de la Kulata – Promachonas. În conformitate cu informaţiile de ultimă oră publicate de autorităţile elene pe site-ul travel.gov.gr, a fost modificat termenul de la care se aplică obligativitatea prezentării testului molecular negativ pentru infecţia cu COVID-19, potrivit MAE.
Deşi iniţial autorităţile elene au comunicat că această condiţie va fi aplicată aplică începând cu 15 iulie, ora 06,00, conform informaţiilor comunicate marţi, termenul a fost devansat, respectiv 15 iulie, ora 00,01. MAE reaminteşte că testele trebuie efectuate în laboratoare acreditate, iar certificatele trebuie să fie în limba engleză şi să conţină numele şi prenumele persoanei testate, precum şi seria şi numărul cărţii de identitate sau ale paşaportului persoanei respective.
MAE precizează că reprezentanţi ai Consulatului General al României la Salonic şi ai Ambasadei României la Sofia vor continua să fie prezenţi în cursul zilei de miercuri în punctul de frontieră Kulata-Promachonas.
Asistenţă consulară poate fi obținută la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena 00302106774035 şi Consulatului General al României de la Salonic 00302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.
Cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă 00306978996222 şi al Consulatului General al României de la Salonic 00306946049076.
MAE recomandă consultarea paginilor de internet www.mae.ro/node/51914, atena.mae.ro, salonic.mae.ro, ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro şi www.mae.ro.