IGPF recomană tranzitarea tuturor punctelor de frontieră pentru evitarea suprasolicitărilor
IGPF recomandă tranzitarea tuturor punctelor de trecere a frontierei, deschise traficului internaţional, care sunt operaţionale şi funcţionează în regim permanent, pentru a se evita suprasolicitările doar la unele dintre acestea.
Mariana Chiriță, 04.07.2020, 11:25
Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) recomandă tranzitarea tuturor punctelor de trecere a frontierei, deschise traficului internaţional, care sunt operaţionale şi funcţionează în regim permanent, pentru a se evita suprasolicitările doar la unele dintre acestea.
Lla graniţa cu Ungaria sunt operaţionale 11 puncte de trecere a frontierei – 10 în regim internaţional pentru persoane, autoturisme şi camioane, conform categoriilor specifice fiecărui punct, şi unul pentru lucrătorii transfrontalieri, informează IGPF:
* PTF Petea – judeţul Satu Mare
* PTF Urziceni – judeţul Satu Mare
* PTF Valea lui Mihai – judeţul Bihor
* PTF Borş – judeţul Bihor
* PTF Vărşand – judeţul Arad
* PTF Turnu – judeţul Arad
* PTF Nădlac I – judeţul Arad
* PTF Nădlac II – judeţul Arad
* PTF Salonta – judeţul Bihor
* PTF Cenad – judeţul Timiş
* PTF Săcuieni – judeţul Bihor (pentru lucrătorii transfrontalieri)
La graniţa cu Bulgaria sunt operaţionale, potrivit sursei citate, 9 puncte de trecere a frontierei:
* PTF Giurgiu – judeţul Giurgiu
* PTF Vama Veche – judeţul Constanţa
* PTF Ostrov – judeţul Constanţa
* PTF Negru Vodă – judeţul Constanţa
* PTF Calafat – judeţul Dolj
* PTF Turnu Măgurele – judeţul Teleorman
* PTF Zimnicea – judeţul Teleorman
* PTF Călăraşi – judeţul Călăraşi
* PTF Bechet – judeţul Dolj (doar pentru transportul de marfă)
Autorităţile bulgare verifică, în această perioadă,, pe lângă controlul specific de frontieră, şi dacă şoferii au achitat amenzile rutiere aplicate pe teritoriul Bulgariei, fapt ce duce la creşterea timpilor de aşteptare independent de activităţile poliţiştilor de frontieră români, mai precizează IGPF.
sursa: agerpres