Turcia: Ninsori şi vânt puternic
Autorităţile din Turcia anunţă condiţii meteo nefavorabile pentru zona Edirne – Istanbul – Bursa unde se înregistrează ninsori abundente şi vânt puternic. Sute de curse aeriene sunt anulate
Lica Manolache, 26.01.2017, 15:31
Autorităţile din Turcia anunţă condiţii meteo nefavorabile pentru zona Edirne – Istanbul – Bursa unde se înregistrează ninsori abundente şi vânt puternic. Stratul de zăpadă poate depăşi 10 centimetri ceea ce va îngreuna circulaţia, auto, navala şi feroviară, dar şi traficul aerian. Circa 340 de zboruri ale companiei Turkish Airlines au fost anulate în zilele de 26 şi 27 ianuarie.
Numere de telefon pentru urgenţe
Având în vedere că aeroporturile Ataturk şi Sabiha Gokcen din Istanbul sunt puncte importante de tranzit către alte destinații, se recomandă cetățenilor români care călătoresc din / spre Istanbul sau doar tranzitează aeroporturile din metropolă, să verifice permanent actualizările programului de zbor, foarte multe curse având întârzieri considerabile sau au fost anulate”, se arată într-un comunicat al Ministerului român al Afacerilor Externe.
Cei afectaţi pot cere asitenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Istanbul: +902123583541; +902123580516; +902123583537, apelurile preluate în regim de permanență. Urgenţele pot fi semnalate la telefonul de urgență al Consulatului, +905335420695.