Slovenia – ninsoare și polei
Autoritățile locale din Slovenia au anunțat cod galben de ninsoare și polei pentru zilele de sâmbătă şi duminică, 21-22 noiembrie 2015.
Lica Manolache, 21.11.2015, 12:01
Autoritățile locale din Slovenia au anunțat cod galben de ninsoare și polei pentru zilele de sâmbătă şi duminică, 21-22 noiembrie 2015. Sunt prognozate furtuni de zăpadă în zonele montane înalte şi vânt puternic pe coasta Mării Adriatice, informeză MAE.
Circulația rutieră pe autostrăzile slovene este deschisă, dar sunt posibile disfuncționalități și întârzieri în trafic. Se recomandă conducerea prudentă și respectarea semnelor și avertizărilor de trafic.
Ministerul român de Externe amintește că în perioada 15 noiembrie 2015 – 15 martie 2016 este obligatoriu ca autovehiculele care circulă pe teritoriul Republicii Slovenia să fie echipate cu pneuri de iarnă.
Informații privind situația circulației rutiere în Slovenia pot fi obținute 24h/24 de la Centrul de informare http://www.promet.si, precum și la numerele de telefon 1970 (din Slovenia) și 00 386 151 88 518 (internațional).